Istoricii au gândit secole de-a rândul că Regele Arthur este doar un mit, o figură de legendă în jurul căreia s-au născut poveşti frumoase şi pline de aventură.
Legenda a fost însă ţesută în jurul unui erou adevărat, un bărbat care oscila între ambiţiile proprii şi simţul datoriei. După nenumăratele ecranizări plus o ediţie discografică semnată de Rick Wakeman în anul 1975, Regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde revin pe marele ecran sub viziunea lui Jerry Bruckheimer. Acesta aduce în faţa spectatorilor, în anul 2004, un Rege Arthur altfel decât cel din ecranizările anterioare, un rege care acum doreşte să părăsească Britania şi să se întoarcă la pacea şi stabilitatea Romei. Dar, înainte de a face aceasta, o ultimă misiune îl face să înţeleagă că Britania va avea nevoie de un lider atunci când gloria Romei va apune. În această ultimă misiune, Regele Arthur va apăra Britania alături de Cavalerii Mesei Rotunde. Sub îndrumarea lui Merlin, un fost duşman din alte vremuri, şi alături de frumoasa şi curajoasa Guinevere, Regele Arthur va avea puterea şi îndrăzneala de a schimba cursul istoriei. Iar Hans Zimmer revine în forţă cu o muzică eroică, bogat orchestrată, care întăreşte, evidenţiază şi conturează caracterul personajului principal. Tema cavalerilor, pe care o veţi putea audia pe link-ul următor, este esenţa în jurul căreia compozitorul a ţesut şi construit întreaga coloană sonoră.
Jerry Bruckheimer aduce publicului o aventură palpitantă, desfăşurată în măreţia unor vremuri cavalereşti, şi dezvăluie originile unei minunate legende, poate cea mai grozavă dintre poveştile istorice care au existat vreodată. Producătorii filmului pretind că prezintă o versiune istorică exactă a legendelor cu Regele Artur, presupunându-se că au fost inspiraţi de noile descoperiri arheologice. Acurateţea acestor pretenţii este supusă dezbaterii, dar filmul este neobişnuit, deoarece îl prezintă pe Arthur ca pe un ofiţer roman mai degrabă decât ca pe un cavaler medieval. Scenele au fost filmate în Anglia, Irlanda şi Ţara Galilor. Contribuţia compozitorului Hans Zimmer la acest proiect este una care ar fi putut fi prezisă cu patru ani mai devreme, când a realizat Gladiatorul. Se bănuia din start că Regele Arthur va fi un fel de “Gladiator” mult îmbunătăţit şi încărcat de eroism. Bruckheimer a căutat serviciile lui Zimmer nu numai pentru a perpetua o colaborare mai veche, de mare succes, dar chiar pentru a reda ideile muzicale ale Gladiatorului într-un sunet şi mai intens. Compozitorul a îndeplinit această sarcină, în parte cu asistenţa compozitorilor şi dirijorilor secundari Nick Glennie-Smith şi Rupert Gregson-Williams. Muzica elaborată de Zimmer şi echipa sa, pentru Regele Arthur este consistentă, plină de măreţie, victorioasă şi eroică, de la început până la sfârşitul filmului.
Versiunea din 2004 a filmului Regele Arthur este o încercare de a lua legenda lui Camelot şi de a oferi povestea aşa-zis adevărată din spatele ei, drama istorică din centrul mitului modern. Din păcate, este dificil să îndeplineşti cu adevărat acest scop atunci când istoricii experţi nu sunt convinşi dacă Arthur chiar a existat sau nu. Însă, acest lucru este irelevant pentru regizorul Jerry Bruckheimer. În efortul său de a reproduce apelul în masă al Gladiatorului, patru ani mai târziu, Jerry Bruckheimer serveşte spectatorilor o poveste a Regelui Arthur care se filmează în foarte mult noroi, lipsită de vrăjitorie, dar injectată cu standardele moderne ale feminismului. Răspunsul critic a fost însă corelat cu o apreciere surprinzător de mare a audienţei de pe întregul mapamond. O încercare mai puţin reuşită a fost prezentată în filmul Troia, din acelaşi an, care nu şi-a recuperat bugetul. Spre deosebire de Troia, Regele Arthur are o interpretare mai interesantă şi mult mai convingătoare. Muzica lui Hans Zimmer pentru Regele Arthur este asemenea unui marş militar, uneori ea pare ameninţătoare, dar totuşi glorioasă şi maiestuoasă, revigorată de o forţă energetică mai profundă care nu a fost auzită la Hans Zimmer de câţiva ani, cel puţin de la Crimson Tide până în 2004. Progresele cunoscute ale lui Zimmer din epoca The Rock, Backdraft şi Crimson Tide se reactualizează în King Arthur, pornind de la o temă simplă, însoţită de interludii corale masculine, percuţie şi ritmică de marş militar. Faptul că există structuri orchestrale sintetizate pur şi simplu nu deranjează, deoarece rezultatul este această formulă flagrantă, lipsită de contrapunct şi intensificată la maxim.
Muzica lui Hans Zimmer pentru King Arthur poate fi înţeleasă cel mai uşor de către cei care deja au trecut prin experienţa audiţiilor coloanelor sonore anterioare Crimson Tide, The Rock, The Peacemaker şi Gladiator. Odată ce v-aţi familiarizat cu acestea, King Arthur nu reprezintă altceva decât o dezvoltare foarte reuşită care acum este extinsă la peste 140 de minute. Pentru cei mai mulţi fani, Regele Arthur este o piatră de temelie a colecţiilor lor. Hans Zimmer a depus un efort considerabil pentru a-şi consolida stilul de acţiune. Există mult dramatism, dar şi momente de reflectare, când muzica se reaşează calm pe solou-ri scurte de violoncel, secondate de corurile bărbăteşti. Există anumite similitudini ale dramatismului muzical adoptat de Hans Zimmer şi cel întîlnit în muzica lui Howard Shore pentru Stăpânul Inelelor. Un exemplu în acest sens este scena bătăliei de pe lacul îngheţat. Muzica evoluează spre o acţiune aproape tragică, care culminează cu o interpretare masivă şi inegalabilă a temei principale. De la început până la sfârşit, muzica lui Hans Zimmer nu pierde niciodată din greutatea propriei sale importanţe, făcând o experienţă de ascultare care te ţine lipit de difuzoare. În Regele Arthur, rareori se pot auzi sunetele unor instrumente tradiţionale de lemn, precum shakuhachi, cum se aud deseori în muzica lui James Horner. Zimmer crează structuri stratificate, fără să fie nevoie de un contrast prea mare între un sunet tradiţional şi orchestra simfonică. Prezenţa ocazională a unor sunete tradiţionale sau instrumente solo precum vioara, violoncelul sau scurte vocalize sunt astfel dozate încât ele creează un efect de amploare, de contopire sonoră, iar noi ca ascultători ne pierdem în această complexitate sonoră, fără să simţim nevoia de a mai adăuga ceva. Muzica lui Hans Zimmer este deja completă prin ea însăşi, cu puţinele ingrediente, fără ca acestea să fie folosite în exces. Există pasaje când muzica din Regele Arthur ne reaminteşte de Backdraft sau The Rock, dar în marea majoritate a duratei coloanei sonore pentru King Arthur, muzica este încadrată în originalitate şi merită ascultată integral. Un exemplu eroic este ilustrat prin piesa numita Marsul Cavalerilor:
Filmul ne aduce la sfârşitul ocupaţiei Britaniei de către romani, translatând în timp legenda regelui Artur şi a Cavalerilor Mesei Rotunde până în secolele V-VI. Regele Arthur devine în această variantă un ofiţer roman de origine mixtă romano-celtică, care rămâne pe teritoriul Britaniei pentru a-şi regăsi originea celtică şi a deveni primul conducător al britonilor liberi. Scenariul preia o serie de date istorice reale pe care le combină cu fantezii literare, pentru a crea o serie de aventuri noi, cu un aer de mitologie nordică credibilă la nivel de ficţiune. Fanii acestui gen de aventuri vor fi captivaţi de atmosfera friguroasă a Britaniei arthuriene, de luptele cu invadatorii saxoni şi de finalul eroic al poveştii. În concluzie, King Arthur este o semi-ficţiune îndeajuns de bine realizată pentru a oferi publicului spectator un mod plăcut de petrecere a timpului liber. Regele Arthur e un film ce trebuie neapărat văzut, pentru că reuşeşte printr-un scenariu de excepţie să transforme o legendă într-un film în care iese în evidenţă umanul personajelor şi legăturile dintre ei într-un mod chiar surprinzător, ţinând cont că e un film istoric şi de război. Într-un ambient sălbatic variat avem o punere în scenă mai realistă a legendei Regelui Arthur decât în oricare din ecranizările anterioare sau ulterioare. Aici demnitatea şi loialitatea eroului este completată de altruism prin fapte. Dorinţa de sacrificiu pentru un ţel mai înalt îl determină pe Arthur să meargă până la capăt. Lupta pentru supravieţuire şi întregirea unui popor este obţinută prin suferinţă. Libertatea are conotaţii aici de izbăvire, de mântuire, de încheiere a unui şir de evenimente şi începutul altuia.
Legenda Regelui Arthur a captivat, captivează şi va captiva imaginaţia multora. Ea este o legendă atât de puternică şi interesantă încât va stârni mereu interes atât din partea spectatorilor cât şi din partea regizorilor şi scenariştilor. Acest film ilustrează legenda, dar sub o altă înfăţişare decât cea cu care ne-am obişnuit. Această mutare în timp, acţiunea desfăşurându-se în timpul retragerii romane din Britania, mi s-a părut genială, deoarece legenda nu oferă o perioadă exactă în care Regele Arthur ar fi trăit cu adevărat. Scenele de luptă sunt bine conturate, e o reală plăcere să te uiţi la acest film. Muzica pentru Regele Arthur este una universală care atinge pe aproape toată lumea de la prima ascultare. Este o muzică picturală, evocând un peisaj montan pitoresc şi vast. Audiţia este o experienţă extraordinară, ce are o identitate proprie şi care îţi poate crea propria poveste.
În încheiere vă reamintesc faptul că emisiunea Orchestral Soundtracks, singura emisiune de muzică de film din România, se difuzează în fiecare joi seara de la ora 20, cu reluare vineri şi sâmbătă de la ora 10, online la Radio Domeldo Live.
Cristian Mureșanu
