La Incursiunile unui meloman, muzica mea: oriunde și oricând. Luni, ora 20.

Ziua  aceasta nu-i una oarecare. Am așteptat-o demult căci știam: așteptarea îmi va fi răsplătită. Nu numai mie ci tuturor celor care au hotărât să-mi țină companie. Îmi țin răsuflarea ca, altădată, în fața unei uși pe care scrie Examen! Las totul ca s-o ascult:  E muzica mea: oriunde și oricând.

O săptămână mai este și gata : decolez! M-am hotărît : nava noastră va trece prin inelele lui Saturn și ledurile roșii , atunci, vor începe să pâlpâie –anunțând că ai ajuns la țelul călătoriei : ei, acum poți vedea Pământul  de la 6 miliarde de kilometri.  Într-un difuzor, mic cît o unghie, o voce susură:  ești pe azimutul corect, acum coboară privirea  încet și descoperă Pământul. E acel mic punct azuriu. Așa l-a numit Carl Sagan, cunoscutul astrofizician, când l-a văzut pe o fotografie făcută în chiar locul din care relatez eu această poveste.

Cobor privirea ușor si rămân fără glas – iată, acolo e casa  noastră!

V-ați imaginat, desigur: în răstimpul rămas, m-am pregătit să duc cu mine și un CD cu muzica de care nu m-aș putea despărți.  Pe Pământ sau în spațiul infinit. Ei, bine, acesată muzică va fi transmisă acum în această emisiune. Anunțați-vă prietenii, să asculte ei:  Luni, 1 aprilie și marți 2 aprilie 2024, ora 20, Radio Domeldo.!

Mulțumiri de la Sergiu Alex.

Share

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide