Deși a început ca trombonist în epoca big-band-ului cântând cu Bunny Berigan, Bob Crosby și Artie Shaw, Ray Conniff a debutat pe cont propriu după ce a fost angajat ca aranjor la Columbia Records în 1951.
Cu o apreciere naturală pentru stilurile muzicale variate, Ray Conniff a pus laolaltă o orchestră proprie și și-a valorificat talentul pentru melodie și armonie, înregistrând peste 100 de albume începând din 1954 până anii 2000. Printre aceste înregistrări se numără o serie de albume cu grupul său coral, câștigător de Grammy, Ray Conniff Singers. Conniff este considerat primul aranjor care a folosit voci pentru a dubla instrumentele în înregistrările sale, iar la mijlocul anilor 1960 a fost primul care a organizat un concert live folosind fluxuri stereo pe trei canale. Între 1962 și 1992, Conniff a câștigat 13 discuri de aur, inclusiv trei care au obținut certificarea de platină.
Un pic de istorie… Începând cu sfârșitul anilor 1960, Ray Conniff și band-ul lui s-au adaptat cu succes popularității în creștere a muzicii rock fără a-și sacrifica stilul inițial. În schimb, au găsit material proaspăt în aranjarea selecțiilor din materialul rock mai soft și, foarte important, au dat corului la o importanță crescândă cu sunetul său inconfundabil, creditând Ray Conniff Singers pe mai multe albume. În 1966 au înregistrat o piesă numită „Tema Larei” pentru coloana sonoră a Dr. Zhivago; piesa a devenit un single de succes, ajungând pe locul nouă în topurile de muzică pop și a dat naștere unui album de platină, Somewhere My Love. Populara „Temă a Larei” a adus Ray Conniff Singers un premiu Grammy în 1966 pentru cea mai bună interpretare a unui cor. Grupul a primit o a doua nominalizare la Grammy în 1968 pentru „Honey” și o a treia în 1969 pentru versiunea lui Conniff a cântecului lui Rod McKuen „Jean”, care a servit drept piesa de titlu pentru unul dintre albumele sale din acel an.
Pe lângă cover-uri importante, The Ray Conniff Orchestra and Singers au reprezentat stilul lounge din anii 50 și 60 cu un amestec de coruri vocale fără cuvinte și acompaniament orchestral ușor. Nu, în niciun caz muzică ușuratică, cum pe nedrept a fost acuzat și James Last ori Paul Mauriat, alți oameni-orchestră fenomenali, ci creatori de muzică de calitate cu instrumentiști adevărați, aleși pe sprânceană.
La sfârșitul anilor 1960, inspirat de progresele tehnologiei audio, Conniff a făcut un turneu în Statele Unite și Europa, prezentând o serie de concerte live în sunet stereo pe trei canale, o realizare fără precedent la acea vreme, cum vă mai spuneam ceva mai sus. Pe tot parcursul anilor 70, Conniff a făcut turneee lungi în toată lumea, inclusiv în America de Sud, Japonia și Anglia, și a devenit primul artist occidental care a înregistrat la Moscova. Până la sfârșitul deceniului, muzica lui Conniff a migrat într-un sunet latin, o decizie care i-a asigurat popularitatea continuă în anii 1980. Până în 1989, conform Penguin Encyclopedia of Popular Music, Conniff a avut 37 de albume în Top 100 Billboard. Încântarea lui pentru muzica latină a continuat încă un deceniu, iar în 1997 a semnat cu Abril Music of Brazil, făcând turnee anuale prin Brazilia și lansând al 100-lea album, I Love Movies, în același an. Conniff a lansat în mod constant albume la sfârșitul anilor 90 – în medie cel puțin unul în fiecare an – asta chiar și în anii 2000.
A murit în anul 2002 la 85 de ani.
Vă aștept așadar vineri seara de la ora 21 la Radio Domeldo Live pentru acest medalion The Ray Conniff Orchestra and Singers!
Emisiunea se redifuzează sâmbătă și duminică de la ora 12.
Cristian Ivaneș
