Cu greu găsești probe, niciodată îndeajuns însă, ca să-ți sugereze – dacă n-ai aflat din cărți, istorie și nestematele de artă, aflate la tot pasul în Ellada, cum este plămădit sufletul grec. Goethe spunea că dintre toate popoarele lumii, poporul grec a fost acela care a visat visul vieții cel mai frumos posibil…
Există însă un film care aduce, totuși, probele de care scriam mai sus – e Zorba grecul. Dar Goethe n-a apucat să vadă filmul, o desăvârșită operă de artă a secolului trecut, un film magnific, care tot magnific l-a făcut să fie, ca actor, pe Anthony Quinn. A avut însă Goethe intuiția aceasta profundă, căci, azi, Zorba, personajul din cartea lui Kazantzakis este chiar Grecia însăși. Cu femeile și bărbații ei.
Aflăm chiar acum că cel care a scris muzica filmului, compozitorul, Mikis Theodorakis, a plecat azi spre stele. Iată știrea, frustă: „Astăzi am pierdut o parte din sufletul Greciei. Mikis Theodorakis, Mikis profesorul, intelectualul, radicalul, Mikis al nostru a plecat dintre noi”, a afirmat ministrul grec al culturii Lina Mendoni. Cu toții, acum, fugim la amintiri, care vii sunt încă, deși filmul l-am văzut demult. A fost produs în 1964 și a avut un succes răsunător. Atunci și nu numai. Entuziasmat, un critic a crezut că marele noroc a fost desemnarea lui Anthony Quinn ca personaj central: mai grec decât el nu putea nimeni să joace, dar absolut nimeni: exuberanta lui Zorba, capacitatea caracterului de a vedea numai partea senină a vietii si de a transfera atitudinea sa optimistă si celor din jur, toate combinate cu metafora dansului pe plaja pustie fac din acest film o capodoperă. Și capodoperă a rămas. Dacă nu l-ați văzut (deși ați cântat, știu asta!, de nenumărate ori “Zorba”), dați fuga și-l căutați!
Radio Domeldo îl transmite din prima zi a existenței sale ca emitent. În zeci de variante. Cântecul, ca și dansul (sirtaki) lui Anthony Quinn, te prind încetul cu încetul, te-nvăluie cu totul, te copleșesc și, în cele din urmă, constați, te-au cucerit.
Sergiu Alex
