La Scala, Milano, 7 decembrie 2020: douăzeci și patru de artiști – cântăreți, balerini, dar și actori, îi vor chema pe iubitorii artei, risipiți în întreaga lume – prin urmare, și pe noi! – , să-i însoțească într-o superbă călătorie.
E o Gală cum n-a mai fost și pe scena legendară, ce fiori aduce oricui meloman – Il Teatro alla Scala, cei douăzeci și patru (la care se adaugă sute de instrumentiști, regizori de operă și televiziune și radio) vor transmite lumii exact ceea ce ați citit în titlu: în ciuda pandemiei, să ieșim în lume, să revedem stelele. A riveder le stelle, minunatele cuvinte ale lui Dante Alighieri din finalul Infernului din Divina Commedia . E o dublă metaforă aici: stelele operei și ale dansului ies din tenebrele infernului (pandemia) spre a admira splendorile lumii create. Odată. Și apoi, cei douăzeci și patru, ei înșiși și ele însele stele ale artei, apar în fața camerelor de televiziune și a microfoanelor radioului, spre a aduce mărturia atașamentului lor față de divinul Teatro dell’Opera din Milano: îi sunt, cu toții, aproape, suferă pentru el, pentru că o cortină căzută în timp de pandemie, este cea mai mare suferință adusă unui teatru. Și astfel, Gala aceasta este speranța ce renaște, la revederea stelelor… Programul este magnific : îl alătur in extenso, căci încurajarea mea, fermă, este să vă faceți liberi de la ora 18,00, când îl puteți asculta la Radio România Muzical și vedea pe Rai Uno. Iată-l:
1. F. Cilea – “Io son l’umile ancella” da Adriana Lecouvreur – Registrazione (3’40”)
2. Inno di Mameli (3’)
3. G. Verdi – Preludio da Rigoletto (2’30”)
4. G. Verdi – “Cortigiani vil razza dannata” da Rigoletto – Luca Salsi (4’30”)
5. G. Verdi – “La donna è mobile” da Rigoletto – Vittorio Grigolo (2’)
6. G. Verdi – “Ella giammai m’amò” da Don Carlo – Ildar Abdrazakov (10’)
7. G. Verdi – “Per me giunto” da Don Carlo – Ludovic Tézier (6’30”)
8. G. Verdi – “O don fatale” da Don Carlo – Elīna Garanča (4’30”)
9. G. Donizetti – “Regnava nel silenzio” da Lucia di Lammermoor – Lisette Oropesa (8’30”)
10. G. Puccini – “Tu, tu piccolo Iddio” da Madama Butterfly – Kristine Opolais (4’)
11. R. Wagner – “Winterstürme” da Walküre – Camilla Nylund, Andreas Schager (14’)
12. G. Donizetti – “So anch’io la virtù magica” da Don Pasquale – Rosa Feola (5’30”)
13. G. Donizetti – “Una furtiva lagrima” da Elisir d’amore – Juan Diego Flórez (5’)
14. (Ballo) Lo Schiaccianoci – Adagio dal Grand pas de deux, Atto II con Nicoletta Manni e Timofej Adrijashenko (5’30”)
15. G. Puccini – “Signore ascolta” da Turandot – Aleksandra Kurzak (2’30”)
16. G. Bizet – Preludio da Carmen (2’30”)
17. G. Bizet – “Habanera” da Carmen – Marianne Crebassa (4’)
18. G. Bizet – “La fleur que tu m’avais jetée” da Carmen – Piotr Beczala (4’)
19. G. Verdi – “Morrò, ma prima in grazia” da Un ballo in maschera – Eleonora Buratto (4’30”)
20. G. Verdi – “Eri tu” da Un ballo in maschera – Geroge Petean (4’30”)
21. G. Verdi – “Ma se m’è forza perderti” da Un ballo in maschera – Francesco Meli (5’30”)
22. J. Massenet – “Pourquoi me réveiller” da Werther – Benjamin Bernheim (3’30”)
23. “Waves” – Ballo con Roberto Bolle (7’)
24. (Ballo) “Verdi Suite” – Estratti dai ballabili da I vespri siciliani, Jérusalem, Il trovatore – Coreografia Manuel Legris con Martina Arduino, Virna Toppi, Claudio Coviello, Marco Agostino, Nicola Del Freo (7’)
25. G. Verdi – “Credo” da Otello – Carlos Álvarez (5’)
26. U. Giordano – “Nemico della patria” da Andrea Chénier – Plácido Domingo (5’)
27. U. Giordano – “La mamma morta” da Andrea Chénier – Sonya Yoncheva (5’)
28. G. Puccini – “E lucevan le stelle” da Tosca – Roberto Alagna (3’30”)
29. G. Puccini – “Nessun dorma” da Turandot – Jonas Kaufmann (3’)
30. G. Puccini – “Un bel dì vedremo” da Madama Butterfly – Marina Rebeka (4’30”)
31. G. Rossini – “Tutto cangia”, finale da Guglielmo Tell (3’30”) – Eleonora Buratto, Rosa Feola, Marianne Crebassa, Juan Diego Flórez, Luca Salsi, Mirko Palazzi
Cu greu poți crede că s-ar putea concepe un florilegiu de operă și balet mai inspirat. Mari compozitori – Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti, Giacomo Puccini, Georges Bizet, Jules Massenet, Richard Wagner, Gioachino Rossini. Muzică de balet cu partituri semnate de Piotr Ilici Ciaikovski, Davide Dileo, Eric Satie și Giuseppe Verdi.
Urmărind programul, descoperi nume care înfioară sufletul de meloman: Ildar Abdrazakov, Roberto Alagna, Carlos Álvarez, Piotr Beczala, Benjamin Bernheim, Eleonora Buratto, Marianne Crebassa, Plácido Domingo, Rosa Feola, Juan Diego Flórez, Elīna Garanča, Vittorio Grigolo, Jonas Kaufmann, Aleksandra Kurzak, Francesco Meli, Camilla Nylund, Kristine Opolais, Lisette Oropesa, George Petean, Marina Rebeka, Luca Salsi, Andreas Schager, Ludovic Tézier, Sonya Yoncheva. Ați remarcat? Este invitat și minunatul nostru bariton, clujeanul George Petean!
Ar mai fi ceva de spus? Da! Cel care va conduce orchestra nu e altul decât maestrul Riccardo Chailly. Atât acum! Pregătiți-vă pentru un regal exceptional. Cel de la Scala. Azi, luni, de la ora 18,00, la Radio România Muzical și Rai Uno.
Dați, apoi, un semn. Aici, mai jos, la “Comentarii.” Mulțumiri.
Sergiu Alex