.                                                                                                             Emisiunea Incursiunile unui meloman  de astă-seară, 22 noiembrie 2024, dar și de mâine, de la ora 10, va fi consacrată unui concert-spectacol, teribil de așteptat și pe care, grecii, conaționalii lui Yanni, îl tot așteptau de ani și ani. Prin urmare, veți asculta un CONCERT DE ZILE MARI:  Y A N N I   pe Acropolis. Remasteriazare la împlinirea a 25 de ani de la susținerea lui, în 1993. Acestui concert i-am dedicat un capitol întreg într-o carte: a fost și rămâne un eveniment artistic fără egal!.    Distribuiți prietenilor melomani. Mulțumiri de la Sergiu Alex.                                                          
 

Fenomenul #Resistiré: O cronică la zi (1)

– Trăim un timp când artistul nu mai e cel admirat pe scenă sau pe monitotul virtual, ci devine personaj public, renunțând la adulațiile zeificate aduse de val. Timpul acesta chiar ni-l descoperă altfel și ne arată ce nu a pierdut, totuși, în tumultul și fierbințeala succesului: omenia, fraternitatea. Și ce aflăm: zeci de artiști pregătesc un Life Aid împotriva virusului ucigaș, un grandios spectacol care va fi lansat și transmis în noaptea de 18 spre 19 aprilie 2020, de marile rețele de radio și televiziune din lume. Se numește One World: Together at Home. Ce știm până la încheierea ediției, aici, la Radio Domeldo? Că acest impozant concert este organizat de OMS, Organizația Mondială a Sănătății, o agenție specială ONU, pentru a aduna fonduri în lupta cu virusul ce a provocat pandemia. Vor cânta, printre mulți alții: Elton John, Andrea Bocelli, Paul McCartney, Lady Gaga, Billie Eilish, Alanis Morissette, Chris Martin, David Beckham, Eddie Vedder, John Legend, Idris Elba – dovedit pozitiv la covid-19 -, Keith Urban, Kerry Washington, Lang Lang, Priyanka Chopra Jonas, și Stevie Wonder. #TogetherAtHome a strâns, deja, din alte concerte, 35 de milioane de dolari.


Music for Hope. Andrea Bocelli va cânta, singur, în Domul din Milano, chiar în duminica Paștelui Catolic – 12 aprilie 2020. “În ziua în care celebrăm credința în viața care învinge, spune Bocelli, sunt onorat să răspund invitației milanezilor și a DomuluiNici un spectator nu va fi prezent, cu excepția cameramanilor TV, deveniți, astfel, spectatori regali, dar concertul va fi transmis, în streaming mondial, chiar de tenor, pe Youtube – , în aceeași zi, de la ora 20 ( CET), ora 19 în România.

Emoționat de invitația făcută, Bocelli, tenor iubit nu numai de milanezi, de italieni, dar și de milioane de fani din lumea întreagă, adaugă: “Cred cu tărie în puterea de a ne ruga, uniți împreună, cred în Paștele creștin, simbol universal al renașterii oamenilor. Muzica va aduna prin streaming mâinile unite ale semenilor și, ele, la rândul lor vor îmbrățișa inima vie a unei Lumi rănite, ca cea de acum. Milano și Italia, prin această generoasă acțiune, sunt sigur de asta, vor deveni un model de izbândă, un motor al renașterii la care cu toții aspirăm. Va fi o adevărată bucurie să particip în Dom, la acest solemn concert, care va evoca tuturor misterul nașterii și al renașterii.”

Redacția

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide