Cu multe ore înainte de concert – fusese anunțat de mult, inclusiv la Radio Domeldo, streaming-ul începu să vibreze: cineva avut ideea, excelentă idee – să afișeze, în timp real, câți fani – în lumea asta mare – sunt deja în așteptarea lui.
Și așa, de la, să zicem 123.577, în cîteva minute numărul sare, să zicem, la 389.453, până să ajungă la peste un milion, înainte de începere. Un tenor, singur, n-a umplut un stadion, cum face Bocelli, nici Piața Domului din Milano, ci un amfieatru uriaș al lumii: cu milioane și milioane de ascultători fideli. Inclusiv din România. Concertul a fost o smerită rugăciune către Cer, pentru cei aflați în suferință, pentru cei care trăiesc cu teama contaminării, în Italia sau oriunde pe glob. Însuși Bocelli declarase cu câteva zile înainte: Muzica va aduna prin streaming mâinile unite ale semenilor și, ele, la rândul lor vor îmbrățișa inima vie a unei Lumi rănite, ca cea de acum. Milano și Italia, prin această generoasă acțiune, sunt sigur de asta, vor deveni un model de izbândă, un motor al renașterii la care cu toții aspirăm. Va fi o adevărată bucurie să particip în Dom, la acest solemn concert, care va evoca tuturor misterul nașterii și al renașterii.
Și a fost o bucurie, într-adevăr. În afară de maestrul organist care l-a acompaniat, ființe omenești prezente au mai fost doar cameramanii de televiziune care s-au întrecut pe sine: filmările au fost la înălțimea momentului și a cântului marelui tenor, care, aici, și-a ales un repertoriu exceptional de muzică sacră. Ideea concertului a reușit pe deplin și, poate, un gând a lui Bocelli l-am “prins” cu toții – cum vremurile sunt grele, voi, cei de acasă, imaginați-vă spectatori aici, în Dom și, cu toate că sunt singur în această minunată catedrală, vă simt aproape, căci muzica ne-a unit cu adevărat.
Sergiu Alex
