Gustav Theodore Holst (născut Gustavus Theodore von Holst; 21 septembrie 1874 – 25 mai 1934) a fost un compozitor, aranjor și profesor englez. Fiind cel mai cunoscut pentru suita sa orchestrală The Planets, el a compus multe alte lucrări dintr-o gamă largă de genuri, deși niciuna nu a obținut un succes comparabil. Stilul său distinctiv de compoziție a fost produsul multor influențe, Richard Wagner și Richard Strauss fiind cele mai importante la începutul dezvoltării sale. Inspirația renașterii cântecelor populare engleze de la începutul secolului al XX-lea și exemplul unor compozitori moderni în ascensiune precum Maurice Ravel l-au determinat pe Holst să dezvolte și să perfecționeze un stil individual.
Au existat muzicieni profesioniști în cele trei generații anterioare ale familiei lui Holst și a fost clar încă din primii ani că și el va urma aceeași chemare. Spera să devină pianist, dar a fost împiedicat de o nevrită la brațul drept. În ciuda rezervelor tatălui său, el a urmat o carieră de compozitor, studiind la Royal College of Music sub conducerea lui Charles Villiers Stanford. Neputându-se întreține prin compozițiile sale, a cântat la trombon ca profesionist și mai târziu a devenit profesor — unul chiar grozav, potrivit colegului său Ralph Vaughan Williams. Printre alte activități didactice, a construit o puternică tradiție de interpretare la Morley College, unde a fost director muzical din 1907 până în 1924 și a fost pionier în educația muzicală pentru femei la St Paul’s Girls’ School, unde a predat din 1905 până la moartea sa în 1934. A fost fondatorul unei serii de festivaluri de muzică Whitsun, care au avut loc din 1916 până la capătul vieții sale.
Lucrările lui Holst au fost cântate frecvent în primii ani ai secolului al XX-lea, dar abia după succesul internațional al The Planets în anii imediat de după Primul Război Mondial a devenit o figură cunoscută. Un om timid, nu a primit bine această faimă și a preferat să fie lăsat în pace pentru a compune și a preda. În ultimii săi ani, stilul său personal și intransigent de compoziție i-a făcut pe mulți iubitori de muzică să-l considere prea auster, iar popularitatea sa scurtă a scăzut. Cu toate acestea, el a avut o influență importantă asupra unui număr de compozitori englezi mai tineri, printre care Edmund Rubbra, Michael Tippett și Benjamin Britten. În afară de The Planets și de o mână de alte lucrări, muzica sa a fost în general neglijată până în anii 1980, când au devenit disponibile înregistrări cu o mare parte din producția sa muzicală.
Suita orchestrală The Planets, Op. 32, realizată de Holst între 1914 și 1916, are șapte mișcări, fiecare numită după o planetă a sistemului solar și are un caracter astrologic, definit ca atare de compozitor. Holst a creat suita în timp ce era scutit de armată din rațiuni medicale, deși dorise să plece pe front. Când The Planets au devenit mai cunoscute decât alte lucrări ale sale, pe care le considera mai valoroase, compozitorul a fost dezamăgit profund. Într-adevăr, Planetele eclipseză cam tot ce a scris Holst, pe drept sau pe nedrept, nici nu mai contează – a mai compus, printre altele, o simfonie corală, o operă comică și chiar muzica pentru filmul Clopotele din 1931, în care a și avut un rol de figurant. Atât filmul cât și partitura s-au pierdut, din păcate.
Conceptul de lucru este mai degrabă astrologic decât astronomic (motiv pentru care Pământul nu este inclus): fiecare mișcare este destinată să transmită idei și emoții asociate cu influența planetelor asupra psihicului, nu asupra zeităților romane. Ideea lucrării i-a fost sugerată lui Holst de către Clifford Bax, care i-a povestit despre astrologie și horoscoape când se aflau în vacanță în Mallorca, împreună cu un mic grup de artiști britanici.
Premiera suitei a avut loc în la 29 septembrie 1918, în ultimele săptămâni ale Primului război mondial, pe scena Queen’s Hall din Londra, în prezența a aproximativ 250 de invitați. Natura inovatoare a muzicii lui Holst a provocat o oarecare ostilitate inițială în rândul unei minorități de critici, dar suita a devenit rapid și a rămas populară, influentă și interpretată pe scară largă. Compozitorul a realizat două imprimări ale operei sale, iar aceasta a fost înregistrată ulterior de cel puțin 80 de ori de către dirijori, coruri și orchestre din Marea Britanie și din întreaga lume.
Lucrarea are șapte mișcări, respectiv: Marte – Aducătorul Războiului, Venus – Aducătoarea Păcii, Mercur – Mesagerul Înaripat, Jupiter – Aducătorul Bunei Dispoziții, Saturn – Aducătorul Senectuții, Uranus – Magicianul și Neptun – Misticul.
Noi vom asculta miercuri o înregistrare de colecție de pe vinil, care a apărut în 1962 la casa de discuri DECCA, Wiener Philharmoniker, sub bagheta dirijorală a lui Herbert von Karajan.
Emisiunea se reia joi de la 10 și vineri de la 12 la prânz.
Cristian Ivaneș
