Omagiu Doamnei Lucia Stănescu
Revenind în toamna lui 1951 pe meleagurile natale, clujene, am facut cunostință, desi aveam doar 11 ani, și cu minunaul Teatru National clujean, in care aveau loc spectacolele teatrului dramatic si al celui liric, Opera Romana de Stat, cum era aceasta prezentata in acea perioada pe afise…căci pe frontispiciul clădirii nu era din pacate nimic să amintească si de existența Operei. În acest TEMPLU AL MUZICII, care avea sa devina pentru mine o a doua casa pe viata, am vazut-o deja in acei ani, deseori, si pe tanara si atragatoarea artista LUCIA STANESCU, intr-o multime de roluri mai mici, apoi din ce in ce mai mari, atat in opera cat si operete. Eram de la bun inceput nelipsit la spectacolele Operei clujene, fiind astfel martor al evolutiei artistice a uneia dintre cele mai indragite artiste ale Clujului, soprana LUCIA STANESCU, aducandu-mi perfect aminte de primele sale roluri care ne-a cucerit pe noi, publicul, fie ca era vorba de Cherubino („Nunta lui Figaro“) sau Ana („Ana Lugojana“) roluri mult apreciate de public, si care aveau sa-i pregateasca succesele primelor roluri importante ale carierei de soprana lirica, printre care Maria („Mazeppa“), Tatiana, Margareta, Michaela, Nedda, Elsa, Mimi culminand cu rolurile de deplina maturitate artística, cum rareori mi-au fost dat sa le mai intalnesc ulterior pe marile scene ale lumii: Aida, Manon Lescaut, Suor Angelica, Madama Butterfly sau Tosca. Atractia marii artiste care a devenit LUCIA STANESCU spre repertoriul puccinian parca i-a fost predestinată inca din anii copilariei, daca ne gandim ca de fapt era botezata ortodox Felicia, insa după dorința nașei și mătușii sale din București, Leontina, sora mamei, ea își va spune și va fi cunoscută toată viața sa ca Lucia. (…“mi chiamano Mimi, ma il mio nome è Lucia“ va marturisi artista de fiecare data cand incanta publicul in aria din “La Boheme” de Giacomo Puccini).
Am fost printre cei care impreuna cu alti spectatori de opera cat si multi artisti ai Templului de Opera clujean, ne-am bucurat de preluarea in mainile distinsei artiste LUCIA STANESCU a directiunii Operei Romane din Capitala Ardealului, incepand cu stagiunea 1970-71, rol pe care il va detine cu un rasunator succes pana in aprilie 1975, cand si-a dat demisia dintr-un post pe care l-a onorat, dar care incepuse sa limiteze, prin restrictiile unei birocratii ale sistemului din ce in ce mai mult, libertatea propriilor hotarari. Directoarea LUCIA STANESCU va ramane in istoria Teatrului prin organizarea unor turnee anuale ale Teatrului in strainatate, in tara operei, Italia, la Livorno, Florenta si imprejurimi, aceasta tocmai intr-o perioada in care drepturile romanilor de a calatori in strainatate erau din ce in ce mai limitate. Indragostita de aceasta tara insorita a cantului, artista Lucia Stanescu va lua hotararea de a-si continua viata si activitatea artistica si pedagogica in Italia, la Livorno, de unde va continua sa organizeze impreuna cu Asociatia livorneza „Amicii operei“, timp de 20 ani, turneele Operei clujene ce se aflau pe rand sub conducerea regizorului Emil Strugaru sau a Maestrului Petre Sbarcea.
Fiind inca din copilarie un nelipsit spectator sau figurant (artist mimant!), mandru ca eram pe aceeasi scena alaturi de marii artisti ai vremii, printre care si soprana LUCIA STANESCU, am devenit cu timpul, desi eram mult mai tanar decat acestia, si un prieten devotat al tuturor celor ce participau la aceste feerice evadari intr-o lume a muzicii, a artei, iar acceptarea in mijlocul lor m-a onorat și le-am păstrat de atunci o vesnica si nestearsa amintire. In apropierea lor am putut sa-mi dau seama cu adevarat de covarsitoarea munca pe care o depuneau, de sacrificiile si restrictiile la care erau obligati sa le presteze pentru un spectacol de 2-3 ore. In perioada tineretii mele clujene, pana la plecarea mea fizica in străinătate (septembrie 1974), apropierea de artista si directoarea LUCIA STANESCU, desi fusesem in doua ocazii in casa dansei din cartierul Andrei Muresanu, nu a depasit relatia unui respect reciproc, cu retineri din partea mea fata de o persoama pe care, desi o indrageam nespus, nu aveam inca curajul unei discutii absolut strict legate de spectacolul de opera. Cu ocazia primei mele vizite in 1986 la Livorno, unde am venit special din Germania sa intalnesc Ansamblul Operei clujene, aflat in turneul devenit traditional, patronat de Doamna LUCIA STANESCU si Asociatia “Amicii operei” din Livorno, a avut loc adevarata noastra apropiere, care s-a adancit ulterior cu ocazia urmatoarelor mele vizite la Livorno, motivate de aceeasi dorinta de a fi alaturi de Ansamblul Operei clujene in turneele sale. Acolo, la Livorno, stimulati de activitatea extrem de bogata a Asociatiei livorneze “Amicii operei” si a fondatorului acesteia, Carlo Bartolini, s-au pus bazele ideii comune la care li se va asocia imediat si Ion Piso cu Pilu Mărie, de a crea si la Cluj o astfel de Asociatie a pasionatilor de Opera, plan pe care il credeam deja ca si realizat odata ce in urma cu 14 ani, rectorul de atunci al UBB, a asigurat-o public pe Doamna LUCIA STANESCU de sprijinul personal al acestuia. La scurt timp am inteles insa cu totii ca era vorba doar de promisiunea unui politician si nimic mai mult.
Discutiile private de la Livorno, continuate apoi prin convorbirile telefonice devenite si mai frecvente in urma unor intalniri ocazionale la Cluj (Opera Romana si Academia de Muzica) ne-au apropiat intr-atat incat in ultimii ani simteam cu o deosebita placere sinceritatea marturisita de fiecare data de catre DOAMNA LUCI, cand spunea ca-mi astepta telefonul. Nu exista o convorbire (ultima, la inceput de acest trist septembrie!) in care sa nu aud din partea dansei repetata invitatie (insotita totodata de un cald repros) de a o vizita la Livorno: ”Tota lumea ma viziteaza, numai Marius Rimbasiu nu ajunge aici!”…spunea dansa de fiecare data.
Cu ocazia implinirii frumoasei si respectabilei varste de 90 ani, Opera Română din Cluj-Napoca a organizat, pe 17 iunie 2016, un mare concert aniversar, în onoarea DOAMNEI LUCIA STANESCU, la care si-au adus aportul artisti din tara cat si tineri artisti romani aflati cu contracte in strainatate. La acest minunat Concert omagial cat si la lansarea cartii autobiografice „A fost o viata sau un vis“ prezentata cu aceeasi ocazie pe scena Operei clujene de catre muzicologul Luminita Constantinescu si criticul muzical Costin Popa – care o avea la brat pe marea artista -, am tinut neaparat sa fiu si eu prezent, facand un voiaj special pentru Marele Eveniment. Aceasta avea sa fie totodata si ultima noastra intalnire…
Stiind ca in ultimul timp starea sanatatii sale dadea semne de neliniste, am sunat saptamana trecuta de doua ori la locuinta sa si apoi privat, minunatei Diana, care, de ani de zile, zi si noapte, era sprijinul moral si fizic al DOAMNEI LUCI, fara sa am insa niciun raspuns. Intr-un tarziu, marti 23 septembrie spre seara, mi-a raspuns in cele din urma cu o voce in soapta aceasta fiinta minunata care este DIANA, si din a carei relatare a evenimentelor ultimei saptamani contientizam, amândoi, ca DOAMNA LUCIA STANESCU se stinge incet, incetisor in drum spre Somesul Rece. Și apoi…
Sunt sigur ca Diana mi-a indeplinit dorinta pe care i-am cerut-o si pe care stiu, de asemenea, ca a facut-o cu dragoste.
Dr. Marius Rimbașiu
