PIANOFORTE, emisiunea ta de muzică clasică, în fiecare miercuri de la ora 20, online la Radio Domeldo Live!
M-am tot gândit la ce subgen clasic sau mare compositor sa mă opresc miercuri, și nicicum n-am putut scăpa, să zic așa, de Beethoven, pe care vi l-am mai prezentat aici cu câteva luni în urmă, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Ludwig van Beethoven este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere fenomenale, printre care: 9 simfonii (a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene), 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul, pe carel-am si ascultat aici la PIANOFORTE), un concert pentru vioară și orchestră, Missa solemnis, 32 de Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, si ea audiata aici, apoi a 23-a Appassionata), Sonata pentru vioară și pian (cunoscută si ca Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde, opera Fidelio și câte și mai câte…
Ei bine, din toată creația sa titanică am ales pentru miercuri seara una cu adevarat…titanică: Simfonia a 5-a, supranumită în trecut și „Simfonia destinului”. Simfonia a 5-a în Do minor, opus 67, este una dintre cele mai cunoscute simfonii ale lui Ludwig van Beethoven. Se folosește deseori drept exemplu de muzică clasică. A fost compusă de Beethoven într-o fază grea a vieții sale, primele note scriindu-le in 1804. Compozitorul devenea tot mai surd, iar Europa trecea tocmai atunci prin razboiale crunte – razboaiele napoleoniene. Viena insăși, unde locuia Beethoven, a fost ocupată de francezi in 1905. Premiera a avut loc la 22 decemnbrie 1808 la Viena (Theater an der Wien) și a fost de fapt o mega-producție din lucrări in primă audiție (premiere) ale lui Beethoven, printre care simfoniile 5-a si a 6-a (așa-numita Pastorala), Concertul Nr. 4 pentru pian (pianistul fiind insuși Beethoven), precum și cu părți din Misa în Do major. Compzoitorul a dirijat personal, totul a durat 4 ore, iar orchestra a cântat prost și a greșit mult (Beethoven a și trebuit la un moment dat să întretrupă Fantezia corală și să înceapă de la capăt). Se spunea că auditoriul era anesteziat din cauza frigului, sala nefiind incălzita. De fapt nu a fost altceva decât un concert de fundraising, i-am spune astazi, pentru Beethoven însuși. Compozitorii începutului de secol al 19-lea nu aveau viață ușoară, ei trebuind să facă rost de bani în cele mai ingenioase feluri. Prețul unui bilet la un concert era foarte mare, 2 Guldeni, si singurii care și-l permiteau erau aristocrații vienezi si foarte subtirea clasă de mijloc. Atâta doar că oamenii aceștia plecau toată vara din Viena, fugind de praf și căldură, iar toamna și iarna sălile de concerte erau încredințate operei, gen considerat a avea cel mai înalt statut. Singura perioadă prielnică pentru concertele de muzică alta decât opera era în timpul Rusaliilor și al Adventului, cand spectacolele de operă erau interzise. Așa se face că acest concert, în beneficiul material al lui Beethoven personal, a avut loc în 22 decembrie.
Pâna una alta, noi vom asculta miercuri seara de la ora 20 (Radio Domeldo Live), cum va spuneam, Simfonia a 5-a de Beethoven, cu toate cele 4 miscari ale sale, întro- interpretare formidabilă: Wiener Philharmoniker, sub bagheta dirijorală a lui Christian Thielemann.
Emisiunea de redifuzează joi de la ora 10 și vineri de la 12 la prânz.
Cristian Ivaneș