În acea ultimă Duminică, 22 Septembrie, la Ateneul Român
Mozart: Don Giovanni
Dramma giocoso în două acte, libret de Lorenzo da Ponte
Luca Pisaroni (Don Giovanni), Patrick Grahl (Don Ottavio) Silvia Schwartz (Donna Anna), Olga Bezsmertna (Donna Elvira), Alex Esposito (Leporello), Giulia Semenzato (Zerlina), David Soar (Il Commendatore, Masetto)
Basel Chamber Orchestra
Giovanni Antonini
Sunt convins că misiunea unui festival este de a prezenta lucruri noi și greu accesibile în rutina zilnică a stagiunilor. Fie că este vorba de titluri din afara repertoriului, fie că este vorba de puneri în scenă revoluționare sau măcar extravagante. Bienala Enescu nu face excepție, prezentând de vreun deceniu lucrările contemporanilor lui Enescu sau opere baroc nemaivăzute pe la noi. Acum doi ani m-a surprins programarea unui Cosi fan tutte, atâta vreme cât Mozart e prezent cu trilogia Da Ponte și în teatrele de operă locale, chiar și în provincie. Ateneul n-a gemut de lume atunci, dar spectacolul lui Minkowski a avut atâta prospețime, încât mi-am dat seama că, în România, marele absent este chiar Mozart, spectatorii de operă fiind expuși doar la o caricatură interpretativă a lui.
Așa că anul acesta n-am mai fost deloc surprins de acest nou experiment cu Mozart la Enescu 2019, ba chiar numele lui Giovanni Antonini era atrăgător ca un magnet (cred și astăzi că Anotimpurile lui Vivaldi nu au fost niciodată mai interesante ca în înregistrarea lui la conducerea ansamblului „Il giardino armonico”), în ciuda nenumăratelor schimbări de distribuție ale spectacolului din 22 Septembrie, ultima fiind anunțată chiar săptămâna asta, când Olga Bezsmertna a înlocuit-o pe Miah Persson în rolul Donnei Elvira.
Pentru mine, Festivalul Enescu 2019 s-a oprit la acest Don Giovanni. Aproape că m-am bucurat că opera lui Mozart se întindea copios peste concertul final al celor de la Concertgebouw, de la Sala Palatului.
A fost o după amiază nebună, la sfârșitul primului act aveam senzația că nu respirasem de când începuse uvertura. La fel ca în 2017, cântăreții au alergat pe toată scena Ateneului, în jurul orchestrei, jucând mai convingător decât în orice spectacol de la operele românești. Luca Pisaroni, multă vreme un excelent Leporello, a început să cânte rolul lui Don Giovanni abia anul acesta, la Metropolitan. A fost excelent, un Don viril care nu-și propune să seducă prin vorbe, pentru că e sigur pe înfățișarea lui, drept urmare e insistent și presant. O voce puternică, cu un timbru uneori forțat, lirismul există dar nu e subliniat, însă în viteza nebună cu care se cântă, toate criteriile de apreciere ale unui artist liric devin secundare în fața credibilității actoricești pe care o degajă. Sigur că „Aria șampaniei” a suferit de respirații dese și fraze scurte, dar Pisaroni a livrat atât de intens, încât amănunte de acest fel nu mai contează. Aș putea găsi cusururi tuturor, însă ele ar fi cu totul neimportante în fața ardenței cu care au jucat și cântat.
Alexandru Pătrașcu, critic
…citește mai departe pe https://despreopera.com/2019/09/23/ziua-cand-don-giovanni-e-cea-mai-frumoasa-opera-scrisa-vreodata/
Articol preluat cu acordul și prin bunăvoința autorului.
