În acea Miercuri, 4 Septembrie, la Sala Palatului
Strauss: Die Frau ohne Schatten
Torsten Kerl (Împăratul), Anne Schwanewilms (Împărăteasa), Ildikó Komlósi (Doica), Yasushi Hirano (Mesagerul lui Keikobad), Andrey Nemzer (Paznicul pragului Templului), Artjom Venetsov, Christoph Oldenburg, Philipp A. Mehr (Trei paznici ai nopții), Michael Pflumm (Apariția unui tânăr), Nadezhda Gulitskaya (Vocea unui șoim), Karolina Gumos (O voce din cer), Thomas Mayer (Barak, boiangiu), Ricarda Merbeth (Soția boiangiului), Cristoph Späth (Cocoșatul, fratele lui Barak), Tom-Erik Lie (Omul cu un singur ochi, fratele lui Barak), Jens Larsen (Omul cu un singur braț, fratele lui Barak), Nadezhda Gulitskaya, Sophie Klußman, Verena Usemann, Jennifer Gleining, Alice Lackner, Vizma Zvaigzne (Servitori, Voci de copii)
Carmen Lidia Vidu – regizor multimedia
Corul Radiodifuziunii din Berlin (maestru de cor: Benjamin Goodson)
Corul de copii al Radiodifuziunii Române (maestru de cor: Răzvan Rădos)
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin
Vladimir Jurowski – dirijor
A început și festivalul de operă de la Enescu 2019, cu Bartók (la Ateneu, pe care l-am ratat) și cu creația românească a Femeii fără umbră, la Sala Palatului. Vor mai urma încă 14 titluri, dacă socotim și spectacolul cu Œdipe de la ONB din 21 Septembrie. E un record. Și mai toate sunt în concert.
Nu știu dacă FROSCH (așa cum se obișnuiește să se abrevieze tiltlul Die Frau ohne Schatten) este cea mai mare operă a lui Richard Strauss, dar e sigur cea mai dificilă, din cauza numărului mare de roluri principale și a nenumăraților comprimari, a orchestrației foarte mari și corurilor numeroase. Și mai cred că are cel mai frumos libret, cu o miriadă de semnificații. Căci cine este această femeie fără umbră? Absența umbrei reprezintă sterilitatea, și nu doar cea fizică. De ce nu are umbră? Pentru că personajul (numit generic „Împărăteasa”) are un corp transparent, pe care lumina îl străbate. Nu va deveni mamă decât dacă va deveni om și nu știe cum să fie om, pentru că Împăratul e un arhetip al masculinității, vânător diurn și amant nocturn, Hugo von Hofmannsthal descriind poetic situația prin versurile „Zilele lui erau nopțile ei, nopțile lui erau zilele ei”. 
În același timp, opera mai are un cuplu, cel al boiangiului Barak (singurul personaj care are un nume) și al soției lui, oameni obișnuiți, în toate contradicțiile lor, iar cele două perechi fac din opera lui Strauss un demers postmodernist avant la lettre prin suprapunerea cu Flautul fermecat al lui Mozart, tot așa cum Der Rosenkavalier va rămâne mereu legat de Le nozze di Figaro, în special prin perechea Mareșala & Octavian – Contessa & Cherubino. Ar fi infernal să scriu la cald, după un concert extraordinar, despre imensul univers al lui FROSCH, mă rezum doar la a-l cita pe Pierre Jean Rémy: „Zeii sunt o rasă diferită, ei încearcă să dirijeze soarta oamenilor. Dar aceștia din urmă știu foarte bine că doar iubirea, iubirea unei ființe iubite, precum și iubirea umanității întregi face dintr-un bărbat un bărbat și dintr-o femeie o femeie.”
Pentru a doua ediție consecutivă, Festivalul Enescu alege să folosească proiecții video care să anime puțin atmosfera unei opere în concert. Un procedeu care pare să fi atins o fază rococo în 2019, proiecțiile imaginate de Carmen Vidu fiind mult mai complexe decât cele de la Œdipe din 2017, de la București și Londra.
(Foto prima pagină: Ricarda Merbeth, Anne Schwanewilms, Vladimir Jurowski. Credit: Andrada Pavel)
…citiți mai departe la https://despreopera.com/2019/09/05/femeia-fara-umbra/
Alexandru Pătrașcu, critic
Fragment de adricol preluat cu acordul și bunăvoința autorului
