Vă prezint în continuare o descriere formală a coloanei sonore din Omul Bicentenar apărută la Sony Music în anul 1999, alături de informaţii legate de filmul aferent şi actorii principali.
Motivul pentru care vă prezint soundtrack-ul Bicentennial Man este determinat de efectele terapeutice ascunse, chiar nebănuite, pe care le-am descoperit, pe baza experienţei personale şi a mărturiilor altor persoane cărora le-am recomandat muzica în calitate de adjuvant terapeutic. Practicienii încearcă să asocieze toate acele muzici fără ritm, lente, cu sunete prelungi, ca şi când acesta ar fi criteriul determinant în meloterapie. Am comparat muzica din filmul Omul Bicentenar compusă de James Horner, cu o serie întreagă de alte lucrări muzicale cu efecte aşa-zis terapeutice şi am încercat să simt, şi să observ tendinţe reale de vindecare emoţională, dar nu le-am sesizat. În ceea ce priveşte actorul principal, în ciuda tuturor scandalurilor, a eşecurilor încasărilor, şi acuzaţiilor că şi-ar fi pierdut talentul, Robin Williams, regretatul Robin Williams, a rămas una dintre dintre cele mai îndrăgite vedete ale Americii. Bicentennial Man, avându-l în rolul principal pe Robin Williams şi inspirându-se după una din nuvelele lui Isaac Asimov, este o poveste intelectuală. Filmul e cotat ca o comedie şi într-adevăr există umor, dar în acelaşi timp conţine şi o doză de melancolie. Muzica acestui film, compusă de James Horner, a reprezentat pentru mine acel medicament, acel ingredient şi hrană emoţională, cu care am supravieţuit în anii grei ai singurătăţii mele şi doresc să vă invit la această lectură, oferindu-vă şi link-uri, acolo unde este posibil, pentru a savura una dintre cele mai emoţionante lucrări compuse vreodată. Prima piesă a coloanei sonore se numeşte The Machine Age, Era roboticii.
Povestea din Bicentennial Man e a unui robot ce îşi cauta umanitatea cu inima, sufletul şi mintea. Am mai întâlnit această premisă în Metropolis şi Blade Runner, printre altele, dar jocul actoricesc al lui Robin Williams îţi pătrunde în minte şi te face să continui să priveşti filmul. Eu tot aşteptam să apară personajul antagonic, corporatia care l-a creat, vrându-l înapoi, ca pentru o aplicaţie, sau ca un accidentat care nu funcţionează bine, iar aceasta însemna o nenorocire pentru Andrew. În schimb ni se reaminteşte că cea mai mare provocare cu care ne vom confrunta vreodată este limita propriului potenţial. Mai există oare un alt adversar mai puternic? Până unde vom merge pentru a ne schimba şi îmbunătăţi pe noi înşine dacă status quo-ul nu e acceptabil? Andrew a putut să-şi măsoare dezvoltarea proprie, dar pe a noastră cum o măsurăm? În primele scene, familia Martin se bucură de primirea unui pachet din partea firmei Northam Robotics. Puteţi audia Special Delivery pe acest link
Bicentennial Man e o poveste foarte înduioşătoare generantă de sentimente. Bicentennial Man este este un “one man –show”, aşa cum se întâmplă de fapt în cele mai multe filme ale lui Robin Williams. Filmul ilustrează un viitor foarte realistic din perioada 2005-2205 iar titlul filmului se bazează pe acest cadru temporal de 200 de ani. În acest viitor, pe durata celor 200 de ani, în mare parte e cam aceeaşi societate pe care toţi o recunoaştem, motiv pentru care acest film ţinteşte căminul. Puteţi asculta piesa The Magic Spirit pe acest link.
În data de 17 iunie 1999, echipele de filmare au declanşat accidental sistemul de stropire cu apă ale primăriei din San Francisco, producând pagube importante şi stârnind furia primarului. Sediile futuriste ale firmei Northam Robotics au fost cele ale unei companii din Redwood shores iar Andrew este un robot NDR 114, cifra 114 putând fi asociată unui omagiu adus lui Stanley Kubrick care a folosit numărul 114 în Portocala mecanică şi Dr. Strangelove. Omul bicentenar se bazează pe celebra povestire SF a lui Isaac Asimov numită Omul Pozitronic. Poate că ar fi bine să vă obişnuiţi cu ideea că viitorul e aici. Deja avem calculatoare portabile, case inteligente, aparate cu internet portabil, maşini inteligente, şi, da, până şi androizii ne aşteaptă undeva după colţ. Nu cred că vom avea de-a face cu aparate dotate cu simţuri până în 2025, dar până în 2205 e posibil să fie imperativ. Nu uitaţi că în ultimul secol am ajuns de la naşterea motorului cu combustie internă, la inginerie genetică şi chiar androizi.
Fanii lui Isaac Asimov vor devora această producţie hollywoodiană. Cei care se aşteaptă la acţiune, comedie excesivă, sau cei care nu suporta o căutare intelectuală ar trebui să–şi îndrepte atenţia în altă parte, iar copiii e posibil să se plictisească odată ce noutatea roboţilor dispare. Nonviolenţa umană şi uşorul, dar rarefiatul limbaj de adulţi, fac din acest film o alegere excelentă pentru părinţii cu copii mai mari. Aşadar, Touchstone şi Columbia Pictures ne prezintă un film în regia lui Chris Columbus, pe un scenariu scris de Nicholas Kazan, bazat pe povestirea lui Asimov. Una din frazele cheie ale filmului esenţializează întregul subiect: “Mai degrabă aş muri ca om decât să trăiesc veşnic ca un robot”. Atât filmul cât şi cartea par să se oprească la un moment dat în acest punct, întrebându-ne pe noi ce anume defineşte fiinţa umană. E vorba de trăsăturile fizice, de mintea sa, de moralitate ? După ce mai întâi Andrew Martin, socotit acum membru al familiei, face cunoştinţă cu cele două fete Portia şi Little Miss, el se va îndeletnici cu diferite activităţi. Spre mirarea proprietarilor, Andrew este un robot care are multe trăsături neobişnuite. El pare să aibe dorinţe şi sentimente. Andrew învaţă acum să înţeleagă muzica şi sculptura. Secvenţa muzicală următoare este un fragment din Opera Rusalska de Antonín Dvořák, interpretă soprana Lucia Popp, rearanjată pentru film de James Horner.
Încă de la începutul filmului, Andrew este curios să afle şi să descopere cât mai multe lucruri despre oameni. Cu cât este mai curios, cu atât mai mult el devine mai uman. Robin Williams a avut una din acele copilării mitice, singuratice, care l-au transformat într-un artist, dorindu-şi atenţie din partea celor din jur, mai mult decât orice, neştiind cum să se controleze atunci când i se acorda această atenţie. A trecut în mare viteză prin anii ’70, intersectându-şi drumurile cu toate legendele comediei mondiale, ajungând să producă numeroase comedii inventive. Apoi, subit, gafistul s-a transformat într-un actor serios, adunând nominalizări la Academy Awards şi un buget de miliarde din filme precum Dead Poets Society, Mrs. Doubtfire, şi Good Will Hunting.
Acum viaţa lui Andrew Martin se întinde pe o perioadă de 200 de ani şi prin urmare el îi pierde pe toţi cei la care ţinea. Trecerea timpului este ilustrată într-o manieră superbă. Chiar dacă este vorba de schimbarea vremurilor sau de vârsta a personajelor, fraza cheie a acestei monumentale ilustrări cinematografice este : “things changes, things always changes, lucrurile se schimbă, ele se schimbă în permanenţă”. La început, Andrew nu poate înţelege acest concept, dar va învăţa să-l considere o excepţie. Momentul sonor a fost excepţional. Ulterior, Little Miss îl învaţă pe Andrew să cânte la pian. Melodia aleasă se bazează pe lucrarea numită Petite Suite de Claude Debussy, în versiunea lui Raphael de pe albumul Intimacy Music for Love şi aranjată pentru pian solo de James Horner. Trecerea timpului se produce în momentul în care melodia la pian devine mai complexă, Little Miss fiind acum mare. Imediat după această secvenţă, Andrew cântă bine la pian şi îl mai auzim într-o singurhttps://youtu.be/87ip-jiORRAă secvenţa de 24 de secunde, prelucrare după Maple Leaf Rag de Aaron Copland.
Bicentennial Man rivalizează cu Glory, o altă lucrare din cariera lui James Horner. Pentru prima dată, el a combinat patru elemente cruciale într-un tot imens: London Symphony Orchestra, sintetizatoarele electronice şi instrumente exotice, dacă le putem numi astfel. Mai adăugaţi faptul că filmul a necesitat o mulţime de puncte de sincronizare. Pentru mine, Bicentennial Man este o lucrare fascinantă, revelând un ambient de înaltă trăire şi împăcare cu sine, o muzică plăcută şi relaxantă.
Dacă comentam puţin aspectul ideatic al filmului, observăm încercarea lui Andrew de a se cunoaşte pe sine, şi ne-am fi aşteptat să vedem mai multe imagini din lumea anilor 2200, clădirile şi oraşele devenind tot mai mari, tehnologia avansând spre culmi încă nebănuite. Cu toate acestea, filmul este impresionant din câteva motive foarte importante. Acest film mi-a arătat cum viaţa poate fi atât de scurtă şi totuşi atât de frumoasă. Din acest film am înţeles că relaţiile interumane şi iubirea reprezintă cel mai nobil scop al vieţii.
La un moment dat, Andrew spune: întotdeauna am încercat să înţeleg lucrurile. De fapt el se referă la motivul pentru care el era întotdeauna diferit de orice alt robot, şi anume Andrew avea suflet. Pe măsură ce trece timpul şi familia Martin îmbătrâneşte, Andrew păstrează în inima sa un loc special pentru Little Miss, şi sentimentul este reciproc. Cu toate acestea, deoarece el este un robot, amândoi ştiu că relaţia lor nu poate duce nicăieri. Căutând ajutorul lui Rupert Burns, omul de ştiinţă care a a creat modelul NDR 114, Andrew îşi începe căutarea spre tot ceea ce l-ar putea defini ca om. Impactul muzicii de film poate fi apreciat şi din punct de vedere emoţional, în funcţie de numărul de audieri şi plăcerea resimţită. În cazul lui James Horner şi muzica pentru filmul de fantezie SF Bicentennial Man (care are patru teme dominante), acest lucru este evident şi nu mai are nevoie de alte comentarii. Cea mai romantică temă însoţeşte piesa de generic şi este dezvoltată în celelalte. Tema principală e potenţată de un element de magie prin interpretarea fascinantă şi admirabilă, concepută pentru grupul de instrumente de suflat, la care se adaugă numeroase efecte sonore sintetizate.
Va urma!
Cristian Mureșanu
