Bolero. În vremuri de restriște, nimic nu alină mai mult sufletul omenesc decât empatia celor din jur, dar, acum, și a celor de departe, pe care virtualul îi apropie incredibil.
În afară de empatie, cuvânt ce poate fi descris folosind o sută de alte cuvinte omenești, adunate ghem împreună, mai arunc în spotul reflectoarelor mele imaginare un altul pe care-l luminez puternic și-l descopăr a fi sclipitor și orbitor: fraternitatea. Pe pământ francez fiind făcut clipul de mai jos, cu Bolero-ul lui Ravel, cuvântul fraternitate dobândește acum valori care, până acum ți-au lipsit: căldură sufletească, apropiere de omul iubit, licăr inefabil de privire omenească, viață trăită lângă ceilalți.
Zeci de muzicieni ai Orchestrei Naționale Franceze își alătură clipul individual celui general, în așa fel încât vedem, simțim, auzim: avem o Orchestră care, iată s-a întrunit perfect și, în ciuda distanței dintre instrumentiști, minunatul șuvoi muzical ce-l ascultăm , comun de astă dată, ne face să simțim că suntem în Sala de concert. Nu suntem, nu sunteți singuri: muzica din nou ne-a reunit! Merçi, merçi bien!
Sergiu Alex
P.S. Ne citiți, ne ascultați. Mulțumiri și iarăși mulțumiri, dar și scrieți-ne! Aici, mai jos. Sunteți parte, minunată parte, a unui public excepțional pentru care pâinea cea de toate zilele se poate metamorfoza, metaforic vorbind, și în muzică de calitate.
