Richard Clayderman, sau nevoia de romance

Arta este rostirea tainei prin taină
Kandinsky

Anul de graţie 1976.  Ce-și va fi spus  Phillipe Pagès, căci aşa se numea atunci Richard Clayderman, când, iată, îşi amintește cineva de el si îl cheamă la o audiţie de probă. O probă ca toate celelalte care se va fi terminat cu deprimantul “ vă mulțumim, dar…”   Ei bine, n-a fost să fie așa. Chiar avalanşa de disco şi de rock de afară, de pe piaţa muzicală adică, cea care ar fi năruit orice speranţă pentru o altfel de muzică precum a lui, i-a deschis, paradoxal, drumul.

Managerii muzicali, lumea showbiz-ului, asistă năuciţi la fenomenul Clayderman şi Ballade pour Adeline, piesa de debut, devine firicelul de apă destinat a ajunge în mare. Fenomenul descoperă, la rându-i, un altul: sufletul omului de lângă noi, al celui care-şi crează ambianţa muzicală zilnică, de la micul dejun până la concertul de seară, nu este veştejit şi arid. Că tehnologia secolului  douăzeci (dar și douăzeci și unu!)  a adus ea bogaţie pentru oameni, dar nu cea aşteptată, căci era bogăţia care sărăceste spiritul, secăuindu-l de sensibilitate.

Ei bine, sensibilitatea aceasta trebuia scoasă la lumina, nutrită cumva,  ea era odorul de preţ, răsărit printre fiarele contorsionate ale tehnologiei poluante si a  sufletelor pervertite la final și-nceput de milenii.  Pentru asta era nevoie de o altă sensibilitate, cea a unui creator cu har, dispus a se risipi pe sine, ca un dar făcut celorlalţi. Asta a adus Clayderman. O muzică nu numai pentru  o seară de Crăciun, nu numai  pentru aşteptata reîntâlnire cu tine însuţi, ci, mai ales, pentru nesfârșitele momente ale vieţii nemângiate de nimeni şi nimic. Şi  asta pentru mult timp: iată, au trecut mai bine de patru decenii şi muzica lui nu a rămas a fi cea a anilor ’70 sau ’80, este o muzică  a generatiilor succesive de ascultatori împătimiți. Împătimiți sunt, nu mă îndoiesc, și melomanii din Cluj care-l așteaptă, febril, la un nou concert live ( miercuri, 7 martie 2018, ora 20,00 la Opera Naţională Română).

“ Ador să cânt live pe scenă, căci numai acolo are loc contactul direct cu cei care mă ascultă”, spune Richard. Într-adevar, mai mult ca oriunde, acolo, pe scenă, clapele pianului eliberează emoţia, inducând-o pe nesimţite în sufletul melomanului, prin inegalabilul sau soft touch.

Atunci, la început de carieră sau acum, la apogeu, Richard Clayderman ramâne acelasi sensibil interpret de new romantic, căci nevoia de romance al ascultatorului de astăzi creste neîncetat (Radio Domeldo este, din acest punct de vedere, un post teribil de căutat: vedeți câți ascultători unici avem!). E semnul  că tumultul pertubator al noului veac n-a slăbit si că sacrificiul artistului de a strabate lumea în turnee, aproape 300 de zile pe an, nu este în zadar.

O legendă vie vine, din nou, la Cluj. Numele ei, Richard Clayderman.


Scriam  rândurile de mai sus în februarie 2007, cu câteva zile înainte de întâlnirea cu Clayderman. Erau zilele unei febrile aşteptări: îi cunoşteam aproape toate piesele lansate pe L.P.-uri, ştiam pe dinafară numele oamenilor din anturajul său şi dacă îi auzeam pianul, într-o parcare, într-o pădure la iarbă verde, într-o gară sau cine mai ştie unde, ştiam că e el.  Sound-ul acela de pian nu putea fi decât cel ieşit doar sub apăsarea degetelor lui… Era atât de personal încât sesizam pe dată dacă la acelaşi pian ar fi cântat altcineva!  Muzica lui – un tainic mister, chiar dacă nu cu amplitudinea de altădată, continua să mi-l întreţină, atât mie, dar nu mă îndoiam, şi zecilor de mii de prieteni care-mi vor fi ascultat emisiunile muzicale la radio. Era un mister zăvorât oarecum într-o tainiţă de suflet şi-l simţeam cumva intangibil. Şi iată, dintr-o dată, locul acela e luminat de o ştire: vine ClaydermanLa Rochefoucauld spune undeva că pe oamenii celebri e bine să-i vezi de departe, precum tablourile pictorilor renumiţi: cum te apropii de ele, cum le vezi imperfecţiunile… Încercam să scot din minte gustata zicere a moralistului francez. Dacă şi reuşeam? Veţi vedea, urmărind povestea.

Întâmplarea face ca întâlnirea să aibă loc într-o zi importantă pentru mine:19 februarie. Sunt rugat de organizatori să deschid conferinţa de presă de la Opera Plaza Hotel şi să-l prezint pe Clayderman colegilor mei din presă. E ora 12. Centrul de presă e plin, într-o jumătate din sală nu vezi decât trepiede şi camere video instalate de dimineaţă. Eram emoţionat: urma să-l întîlnesc şi să vorbesc despre idolul unei generaţii şi, odată cu ea, a unei bune părţi din viaţa mea de meloman, să-l cunosc, să vorbesc la un moment dat, doar eu cu el, face à face.  Minutele trec nervoase. Iată, acum e 12 şi 20 de minute.  Chipuri necunoscute, multe la număr, patrulează pe coridoare şi lângă uşile monumentale ale hotelului, aşteptându-l. Panoramez asistenţa: colegii mei se uită la ceas, cameramanii sunt cu ochii şi cu vizorul spre uşă. Iată-l!  Blond, jovial, prietenos. Cu ochii lui albaştri, senini şi luminoşi, îmbrăţişează, dintr-o privire, sala. E îmbrăcat în blugi, cu bluză sport, are un aer destins şi face gesturi amicale, uşor reţinute. De parcă ne-am cunoaşte de când lumea. Ne salutăm călduros.  La doi paşi de mine fiind, doar acum observ: au trecut anii şi peste Richard.  Două riduri ce pleacă din dreptul ochilor, coboară uşor înspre obraji. Curios, nu-mi dau impresia de îmbătrânire, oricum are 54 de ani, sunt, gândesc, efectul văzut al sforţării artistului de a lua asupra-şi zgrunţuroasele depuneri de tumult şi stres ale milioanelor de fani din lumea aceasta mare, dându-le, în schimb, muzica lui.  O strângere uşoară  de mână. E mâna unui pianist care nu ştie ce e forţa, pentru că forţa ei n-a stat, şi asta de o viaţă, decât în zămislirea sunetului calm, dulce, măsurat pic cu pic, eteric.

Preţ de vreo zece minute îl prezint pe Richard Clayderman. Îmi răspunde în cuvinte simple, necăutate: e, la rându-i emoţionat, ştie că avem un public sensibil şi mai ştie că ziariştii de faţă  “care, cu toţii sunt invitaţii mei la concertul de diseară”, vor aprecia arta lui, chiar dacă unii o cunoasc mai puţin.  Amabilităţi, surâsuri de ambele părţi, întrebări şi răspunsuri scurte, nesofisticate: “ mă reprezint prin muzica mea şi cei mai mulţi mă cunosc astfel – prin ea”.  E adevărat. Este exact ce mi s-a întâmplat în aproape 40 de ani de companie cu muzica lui.

La despărţire, mă aştepta o altă surpriză. Richard mi-l prezintă pe Paul de Senneville, producătorul şi managerul său. El este unul dintre personajele din anturajul lui Clayderman şi îngerul său păzitor. Numele îmi era foarte cunoscut: el, numele acesta, îl  însoţeşte de fiecare dată pe cel al pianistului, pe orice booklet de CD. Este unul dintre cei mai prolifici compozitori ai lui, omul care l-a lansat, cu acel telefon din vara lui 1976, şi tatăl piesei Ballade pour Adeline.  

Am plecat fericit: o nerostită speranţă mi se împlinise. L-am cunoscut, chiar dacă într-un târziu, pe cel căruia i-am dedicat, de-a lungul anilor, zeci, sute de minute în emisiunile mele de radio. Dar şi gândurile şi speranţele mele. Concertul din sala Operei fu un succes total. Deşi cu o excepţie, cunoşteam tot repertoriul cântat, simţeam cum vibraţiile muzicii lui “ împung” aerul spre a ajunge la mine, acum spectator-meloman. Ele soseau spre sufletul şi mintea mea încărcate de bucurie, aşa cum se întâmplase, de atâtea şi atâtea ori, în intimitate, cu ceea ce aveam palpabil lângă mine – albumele lui. Acum, însă, am trăit o senzaţie pe care şi acum când scriu, o resimt ca o mărturie a unicităţii clipei: muzica lui era parcă altfel.  Ştiu! Acum ştiu de ce: pentru că era vie!


Acum, concertul lui Clayderman la Cluj  are loc in 7 martie 2018, ora 20, tot la Opera Naţională Română. 

Richard Clayderman, sine qua non:

 

From Paris, With Love – 1985

Concerto Royal Philharmonic (live)- 1989

Remembering The Movies – 1992

Ballade pour Adeline – 1993

A Little Romance – 1994

Romance Of Richard Clayderman -1995

Christmas Album – 1998

Plays The Music Of Andrew Lloyd Weber – 2002

Piano cantabile – 2007

              Dar și:

My Classic Collection – 1990

The Abba Collection – 1993

Millenium  Gold Collection – 2006

Fathers and Daughters – Original Motion – 2015

Christmas Reveries – 2015    

Stage Musical Favourites – 2017

Movie Favourites – 2017    

 

Sergiu ALEX                                      

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide