.                 Invitații "Incursiunilor unui meloman" - azi, 24 aprilie 2025, "Sarah Brightman -Duete" și mâine, 25 aprilie - "Epic music live". Genuri diferite și muzică de nota maximă! Ora 20 în ambele seri, cu reluarea știută de a doua zi, ora 10 (radiodomeldo.ro). O știre din studiouri: sunt entuziasmat de ce reascult - muzica anilor 60, partea a II-a. Emisiunea e în lucru și o recomand de pe acum tuturor! (cu surprizele ei!) Anunțati prietenii de oriunde: de acasă sau din strainatate, de oriunde! Va fi un regal pe care-l doresc memorabil. Mulțumiri de la Sergiu Alex.
 

După nici 3 ani, site-ul Radio Domeldo are 1 milion de vizitatori!

Sergiu Alex

Site-ul RADIO DOMELDO a trecut, azi, de 1.000.000 de vizitatori unici!


Noi, cei care îl „nutrim” zi de zi, ceas de ceas, trăim un sentiment cu totul nemaiîntâlnit: de satisfacție, mai întâi, de mare bucurie apoi, când realizăm că un milion de oameni – din toată lumea asta mare, căci programele Radio Domeldo sunt difuzate online, au cerut aparatelor lor – computere, mobile, tablete, ș.a. să-i gratifice cu muzica noastră, cu articolele noastre. Nu-i acesta un sentiment extraordinar, mai mult decât emoționant? Nu dai fuga la tastaturi, nu dai fuga în studiourile de imprimare și de emisie, mai abitir parcă decât ieri, să mai lansezi un „coș” de noutăți, să mai descoperi pentru primul milion dar și pentru celelalte care vor veni, nesperate opere și albume, minunate capodopere ale muzicii românești și universale, neștiute sau mai puțin știute de auditori? La ascultarea lor, le și „vedem” chipurile cum devin vrăjite de forța transfigurării prin arta nevăzută, muzica!

Asta a făcut și va face, mereu, RADIO DOMELDO! Și ce-ar mai fi de spus acum? O mulțumire fierbinte celor care ne-au însoțit (ascultători, cititori și sponsori) și nădejdea că vremurile se vor tocmi, să fim mai mulți, mai sănătoși și mai puternici, spre a putea merge înainte, spre cel de-al doilea milion! Doamne-ajută!

Redacția Radio Domeldo

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide