Spania, anul de grație 1897. În casa familiei Fleta (tata – Vicente Burró Gayán iar mama María Fleta Esparraguerri) se naște cel de-al patrusprezecelea copil.
E băiat, e sănătos și e darul lunii Crăciunului pentru nevoiașa familie… Copilul primește numele de Miguel iar în acte se numește Miguel Burró Fleta. Destinul familiei se schimbă: Miguel, la câțiva ani numai, începe să cânte, și la optsprezece e deja un nume: glasul său de tenor este unic. Și așa a fost considerat până la plecarea lui spre stele, la numai 41 de ani. Dar, Miguel Fleta este cel care a a cântat Nessun dorma la prima reprezentație postumă a operei Turandot, de Giacomo Puccini, dirijată, la Scala, de Arturo Toscanini. Era seara zilei de 25 aprilie 1926. De atunci, aria aceasta este cea mai mare provocare pentru orice tenor și va fi, cred, cât opera va trăi. Așa stând lucrurile, este și foarte cunoscută de marele public. Atât de cunoscută, încât, atunci când o aude undeva, melomanul nostru se oprește și-ți ordonă: taci! Ar vrea s-o asculte în pacea lui, adică. Și sunt perfect de acord. Și-atunci, ce face Hauser, unul din cei doi 2Cellos?
O cântă într-un crâng, alături de o sută de adolescenți, la violoncelu-i fermecat. Farmecul lui, alăturat celui izvorât din instrumentele tinerilor, trece în sufletul nostru de ascultătoare/ascultători și ne emoționează profund-profund. Mai că-ți vine la final, chiar acasă de stai pe timp de restriște, să sari în sus la bucuria revărsată de muzică. Dați mai departe, bucurați și pe alții. Închei cu urarea mea de emoționantă audiție dar și de sănătate, căci, nu mă îndoiesc, zilele grele în urmă le-om lăsa.
Mulțumiri, o mie, de la Sergiu Alex.
