THE PIANO GUYS la Incursiunile unui meloman de luni, 27 martie!

Sergiu Alex

La INCURSIUNILE UNUI MELOMAN, de luni 27 martie, ora 20, (Radio Domeldo Live), un caz (nu-i unic, dar e insolit!) când ÎNTÂMPLAREA construiește noi tronsoane temporale de viață, neînchipuite până la momentul producerii lor… Eh!!!! Da, eh! Dacă un om, Jon Schmidt e numele lui – întâmplarea face să fie pianist – nu intra, chiar din întâmplare!, într-un magazin de piane (căci nu dorea să cumpere), ei bine, dacă omul acesta nu intra în acel magazin, nu ați fi ascultat emisiunea aceasta, căci: 1. Nu se întâlnea cu cine TREBUIA să se întâlnească, 2. N-ar fi găsit companionul – violoncelist (Steven Sharp Nelson), cu care să se-nsoțească în studio dar și pe pe scenă, spre a hotârî, apoi, să culeagă emoțiile milioanelor de fani, care fani luntre și punte se vor face numai s-asculte muzica lor și 3. Melomanii de azi (de atunci, din 2010 încoace) vor fi fost lipsiți de infinitul extaz datorat artei lor nevăzute, muzica (Vezi și ascultă ce găsești mai jos!).

Cu alte cuvinte, n-am fi știut că poate exista așa ceva, căci ei, nu-i așa, nu s-ar fi întâlnit… Dar, repet, A TREBUIT să se întâlnească! Resorturile intime ale întâmplării le veți gândi mai departe voi, cei care citiți rândurile acestea și veți asculta și emisiunea. Pe care, iarăși vă rog, împărțiți-o și altora, melomani și ei, neștiutori – până acum – de faptul că THE PIANO GUYS sunt aici. La Radio Domeldo Live, nu numai luni, 27 martie, dar și marți 28 (ora 20), ca și miercuri 29 septembrie, de la ora 10.

De la Sergiu Alex, mulțumiri. O mie.

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide