THAT CELLO GUY la Incursiunile unui meloman de luni!

DE CE SĂ NU RATEZI Incursiunile unui meloman, Radio Domeldo Live, de luni, 16 aprilie, ora 20! S-a lansat de câteva luni! Nu i-a trebuit un an să fie pe buzele tuturor. E violoncelist, e un frumos “rebel” de crossover, e atipic, ce mai, da, e genial. Se numește Cremaine Booker și pentru marele public este THAT CELLO GUY. Când l-am ascultat de prima dată – și o întâmplare a fost aceea – eram în compania unor prieteni, vorbeam – cum oare altceva? – despre proiecte muzicale și, deodată,…dau de violoncelul lui. Am tresărit! Cu degetul la buze am cerut, apăsat, un îndelung Ssssst! Toți cei din jurul meu, cu mine alături, au amuțit! Și așa au rămas până când se isprăvi cunoscutul opus al lui Hans Zimmer, Chevaliers du Sangreal (din Da Vinci Code). Ce transmite That Cello Guy fanilor, acum teribil de numeroși? Mai întâi vorbele lui Bob Marley: Când în muzică te ” l o v e ș t e” ceva grozav, fii sigur, nu simți durerea! E o metaforă gândul acesta și un mare adevăr!

https://www.facebook.com/cristian.ivanes/videos/1753612094660079/UzpfSTEwMDAwMDMzOTE3MzE3NzoxNzUzNjI0MDI0NjU4ODg2/

Dragi ascultătoare și dragi ascultători fideli ai Incursiunilor unui meloman și ai RADIO DOMELDO, credeți-mă, veți rămâne și voi, la fel ca noi, atunci, fără glas. Cremaine, violoncelistul nostru, solist al Filarmonicii din Nashville, devenit om-orchestră, va fi și pentru voi o revelație. Descoperiți-o, împărțiți-o cu dărnicie prietenilor melomani. Emisiunea se va repeta, cum știți, și marți seara, de la ora 20 dar și miercuri de la ora 10.

Sunt SERGIU ALEX. Vă invit, din nou, să mă însoțiți într-o călătorie muzicală în care – iarăși credeți-mă! – mult ați mai vrea să zăboviți…Piesele lui That Cello Guy fiind covers, voi apela și la originale, pentru a putea distinge, din prima clipă, aportul musical de necontestat al artistului. Acum, dați click mai sus și alungați din preajmă orice turbulență sonoră!….

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide