Festivalul Enescu. A doua zi cu London Symphony Orchestra: întoarcerea la Operă

Alexandru Pătrașcu, critic
Alexandru Pătrașcu, critic

Era într-o zi de Marți, 3 Septembrie, la Sala Palatului, București

Enescu: Vox Maris op.31
Iain Bell: Song cycle „The Hidden Place“ pentru soprană şi orchestră
Britten: „Four Sea Interludes and Passacaglia” din opera „Peter Grimes”
Strauss: Scena finală din opera “Capriccio”

Cosmin Ifrim – tenor
Diana Damrau – soprană
Corul Academic al Radiodifuziunii Române (Ciprian Țuțu – maestru de cor)
London Symphony Orchestra
Gianandrea Noseda


Al doilea concert al celor de la London Symphony Orchestra a avut un program orientat progresiv de la o lucrare la alta, de la vocalitate la operă. A fost captivant.

Mai întâi, poemul Vox Maris, despre care credeam că nu mai e nimic de descoperit la el. Dar în seara aceasta am realizat cât de inclasabil este Enescu. E compozitorul nostru național, drept dovadă Rapsodiile și Poema română, dar și francezii au tot dreptul să-l revendice în panteonul lor muzical, prin educația pe care i-au dat-o, ca elev al lui Massenet și Fauré și prin creația lui Œdipe la Paris, cu toate că Enescu a absolvit și conservatorul din Viena, e drept, în chip de enfant prodige, la 13 ani. Părea destul de clar că Vox Maris are o filiație franceză. De altfel, îmi aduc aminte cum Antonio Pappano a prezentat poemul simfonic al lui Enescu precedat fără pauză de Une barque sur l’océan de Ravel, la Festivalul din 2013, și a părut o alegere pe cât de logică pe atât de ingenioasă.

Cu toate acestea, Gianandrea Noseda a găsit în partitura lucrării niște sensuri surprinzătoare, o bună parte din viziunea sa revelând un Enescu foarte apropiat de Respighi, riguros ritmic, muzica  unei mări scăldate în lumina crudă a unui răsărit de soare. Și brusc, mi-am readus aminte de motto-ul bienalei de anul acesta, „Lumea în armonie”, pe care l-am găsit potrivit. Din păcate, Cosmin Ifrim n-a contribuit cu nimic special la această imagine, un timbru ingrat, cu grave anemice și o emisie alterată de un vibrato larg și periculos. Nici corul Radioului nu a strălucit, lipsit de definiție și propunând o voce de soprană nesemnificativă.

Prima parte a serii s-a încheiat cu premiera mondială a unui ciclu de cântece compus de Iain Bell special pentru vocea sopranei Diana Damrau: The Hidden Place.

Alexandru Pătrașcu, critic

…citește mai departe pe blogul https://despreopera.com/2019/09/04/a-doua-zi-cu-lso-intoarcerea-la-opera/

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide