Muzică de meditaţie la INCURSIUNILE UNUI MELOMAN de luni, 18 iunie!

INCURSIUNILE UNUI MELOMAN de luni, 18 iunie 2018 (RADIO DOMELDO Live – ora 20, dar și marți, ora 20, ca și miercuri, ora 10), se doresc a fi un macrameu muzical: nu din fire de in sau lână, ci, de se poate, din fire de mătase. Și dacă sunt din fire de mătase, atunci avem în mână, spre a trimite sufletului avid de frumos, o dantelă… Metafora, dați-mi voie, o duc până la capăt: totuși, n-am, în juru-mi, fire de mătase, ci fuioare imateriale de sunete, meșteșugit făcute, numite muzici… Muzici de meditație și introspecție. Și ce-or fi astea? Semne. Semne ale sufletelor ostenite, asaltate de fiare, tehnologii futuriste și miliarde de miriapodice alcătuiri umanoide ce-și pierd omenescul, pe an, pe zi, pe minut ce trece… Și astfel, primii, cei cu sufletele ostenite, privesc spre Cer, cerând izbăvirea în lupta cu pierzătorii de umanitate. Și nu-i unul, nu-s doi, ci mii și milioane… Ele, ființele acestea (să le numim, totuși așa), au uitat – cum spuneam – de omenesc, de zestrea lor profundă de altădată și au făcut-o să dispară facil, dureros de facil, c-un singur delete

Ei bine, muzica INCURSIUNILOR, alăturată gândurilor de filosof, aduce, din nou ca ofrandă, tihna, far nientele invocat și dorit, ca neprețuit balsam sufletesc,de muuuulte ori în curgerea vieții tale, a celei/celui care citește rândurile acestea, dar și a mea, a celui care le scrie… Ascultați și împărțiți prietenilor care, ca și voi, iubesc muzica adevărată.

Mulțumiri de la Sergiu Alex. O mie.

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide