Festival Enescu 2019: Exemplara muzică de cameră de la Ateneu

Alexandru Pătrașcu, critic

Într-o Luni, 9 Septembrie, la Ateneul Român

Fauré: Élégie, Op. 24
Enescu: Sonata pentru violoncel şi pian nr. 1 în fa minor op.26, no. 1 (1898)
Brahms: Sonata pentru violoncel şi pian nr. 2 în fa minor op. 99
Franck: Sonata în la major pentru vioară și pian, în versiune pentru violoncel

Alexander Kniazev – violoncel
Plamena Mangova – pian


După nereușitul Brahms de ieri, am ales să-l evit pe Myung-Whun Chung cu Simfonia nr. 4 de astăzi. Sper sincer să fi fost mai bine, dar am decis să merg la un concert cameral de la Ateneu, prea puțin promovat de PR-ul Festivalului.

Nu știu cât de relevante sunt numele soliștilor Alexander Kniazev și Plamena Mangova pentru publicul românesc. Recunosc că nici eu nu știam mare lucru despre ei, în afară de o înregistrare foarte bună pe care au realizat-o chiar cu Sonata de Franck.

Concertul a început cu Elegia lui Fauré, neanunțată în programul electronic, ci doar în cel de sală, derutând unii spectatori care se mirau cât de franțuzește sună Enescu, Sonata lui fiind, cum ziceam, prima anunțată în programul de pe site. Dar ideea este că încă din acest prim moment s-a simțit că pe scenă erau doi artiști cu o sensibilitate aparte.

În contextul programului, alegerea Sonatei nr. 1 pentru violoncel și pian nu l-a avantajat pe Enescu. E o compoziție de tinerețe, inclusă mai târziu în catalogul lucrărilor sale ca Op. 26, când în realitate n-ar fi exclus să fie Op. 16. Desigur, este foarte frumoasă și destul de lungă, dar simplitatea ei te duce cu gândul că ar putea fi o lucrare pentru un examen la conservator: temele sunt expuse îndelung și variațiunile sunt oarecum didactice. Da, pare compoziția unui student, dar a unui student genial. Puțin cântată în stagiunile bucureștene de cameră (care și așa nu atrag prea mulți spectatori), impresia a fost foarte bună, deși mie mi s-a părut că Kniazev a ratat să dea coerență unei fraze muzicale din prima parte, destul de evidentă, cântând-o stacatto, ca și cum ar fi fost o primă lectură. De altfel, a fost singura compoziție pe care violoncelistul moscovit a cântat-o cu partitura în față, curios așezată în dreapta sa. Însă chiar și dacă ar fi fost primul lor concert cu Sonata nr. 1, desigur, după repetițiile necesare, interpretarea generală a fost de mare clasă.

După pauză, Kniazev și Mangova s-au aruncat asupra Sonatei nr. 2 de Brahms și totul s-a trezit la viață.

Foto prima pagină: Alexander Kniazev (credit: Cătălina Filip)

Alexandru Pătrașcu, critic

citește mai departe la https://despreopera.com/2019/09/09/exemplara-muzica-de-camera-de-la-ateneu/

Articol preluat cu acordul și prin bunăvoința autorului.

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide