Incursiuni în muzica clasică la Incursiunile unui meloman de luni, 29 iuie!

Doar o imagine. Cu ea, cu această imagine deschid o ediție specială a INCURSIUNILOR UNUI MELOMAN – luni, 29 și marți 30 iulie, ora 20, ca și miercuri, 31 iulie, ora 10.


O descriu prin câteva cuvinte care, sper, te vor face curios/curioasă și-ți vei planifica, de pe acum chiar, audiția ei. La RADIO DOMELDO (Canal Live, www.radiodomeldo.ro) Iat-o: “New York, 18 ianuarie 1958. Parcă n-ar fi iarnă. Un vânticel călduț bate dinspre ocean și lumea, obișnuită cu iernile aspre de până atunci, nu știe ce să creadă. Să fi pornit așa zvonul? Care zvon? Că primăvara-i aproape! Uite, până și oamenii sunt mai vioi, mai sprinteni, mai surâzători! Pe deasupra, e sâmbătă. Week-endul a început și newyorkezii au găsit un motiv extraordinar să se lepede de lanțurile televizorului. Căci în această seară începe Young People’s Concerts ce vor fi prezentate de New York Philharmonic Orchestra. Cu bagheta în mână, jovial și zâmbitor, timp de cinci ani la rând, va apărea pe scenă, depănând povestea muzicii clasice, magicianul, compozitorul, dirijorul, învățătorul, maestrul și nu în ultimul rând, prietenul. Numele lui, Leonard Bernstein.” Mai departe în emisiunea care vă așteaptă în zilele și la orele scrise mai sus și de la care veți primi nenumărate semne că muzica clasică este și pentru voi, cei care citiți aceste rânduri.

Că rostul ei final este să ne înfrumusețeze și să ne înnobileze viața. Ca să ajungi a avea aceste daruri, însă, e nevoie ca și tu, auditor, să faci ceva. Să-i vii în întâmpinare, cu inima deschisă, să-i arăți că sufletul tău e gata oricând să-i aducă loiala ta reverență, Prin urmare, o emisiune despre muzica adevărată, în care vei găsi răspunsul la întrebarea: “ce să fac să-mi placă și mie muzica clasică?” Iată, nici nu v-ați gândit, nu-i așa?, ESTE cine să vă dea acest răspuns. E Leonard Bernstein dar și seria emisiunilor săptămânale, toate, oricând, la Radio Domeldo. Ascultați și vă bucurați, bucurați-i și pe prietenii voștri să le asculte și dați, neîntârziat, un semn la Incursiuni de meloman/Facebook sau la Radio Domeldo/Facebook.

Mulțumiri, o mie, de la Sergiu Alex.

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide