PIANOFORTE, cu Cristian Ivaneș, emisiunea ta de muzică clasică, în fiecare miercuri de la ora 20, online la Radio Domeldo Live!
Sunt absolut convins că mulți dintre Dvs. ați văzut filmul Pianistul, apărut în anul 2002. Și, desigur, odată cu povestea, i-ați ascultat și coloana sonoră, alcătuită aprope în exclusivitate din muzica lui Chopin. Și, vă mărturisesc, nu am putut, iar, sa nu mă opresc la Frédéric François Chopin, numele frantuzit al lui Fryderyk Franciszek Chopin. Sigur, am mai ascultat nocturnele lui Chopin aici la PIANOFORTE, așa este. Acum, însă, este altceva. Desigur, are legătură cu filmul. Pentru început vă spun că Chopin s-a născut în satul Żelazowa Wola, în 1810, nu departe de Varșovia, ca fiu al unei poloneze și al unui expatriat francez. Deși considerat un copil minune în tarâmul natal, Chopin pleacă la vârsta de 20 de ani către Paris. În capitala franceză își consolidează reputația ca interpret, profesor și compozitor, adoptând totodată numele de „Frédéric-François”, cum vă spuneam. Moare la vârsta de 39 de ani cu diagnosticul de tuberculoză pulmonară, întreaga viață fiindu-i măcinată de sănătatea sa precară.
Pianul se regăsește pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compozițiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deși muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretențioase opere în privința tehnicității, stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează forme muzicale precum balada, însă cele mai reprezentative inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul. O parte din soundtrack-ul fimului Pianistul constă din nocturnele lui Chopin, printre balade, vals și grand polonaise. Nocturnele sunt formate din 21 de piese solo pentru pian, compuse între anii 1827 și 1846. Acestea sunt considerate cele mai bune lucrări solo pentru un instrument și ocupă un loc important în repertoriul de concert contemporan. Deși Chopin nu a inventat acest gen, l-a popularizat și l-a extins, bazându-se pe forma dezvoltată de compozitorul irlandez John Field. Unoeri Chopin a compus doua sau chiar trei nocturne in cadrul aceluiasi opus. Nocturna, veți vedea și auzi, transmite o stare de plutire, de melancolie, de visare, dacă vreți.
Pianistul este un film biografic dramatic de război din 2002, regizat de Roman Polanski, după un scenariu de Ronald Harwood cu Adrien Brody în rolul lui Władysław Szpilman. Este o adaptare după memoriile muzicianului polono-evreu Władysław Szpilman. Pianistul, un film absolut excepțional, a primit mai multe premii și nominalizări. La ediția 75-a a premiilor Oscar, Pianistul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (Polanski), cel mai bun scenariu adaptat (Ronald Harwood) și cel mai bun actor (Brody), fiind nominalizat la alte patru premii printre care și Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Filmul a primit Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2002, Premiul BAFTA pentru cel mai bun film, Premiul BAFTA pentru cel mai bun regizor în 2003. A mai câștigat șapte premii franceze César, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor (pentru Brody).
În septembrie 1939, postul radio public polonez unde Władysław Szpilman, un pianist polonezo-evreu, tocmai cânta în direct Nocturna nr. 20 de Chopin, este zguduit de primul bombardament german al Varșoviei. Începuse cel de-al doilea război mondial. Condițiile de viață impuse evreilor polonezi devin din ce în ce mai aspre, fiindu-le permisă doar o sumă limitată de bani și mai târziu fiind obligați să poarte banderole cu Steaua lui David. Până în noiembrie 1940, evreii sunt siliți să stea în condiții oribile și umilitoare în ghetoul Varșovia, unde familia lui Szpilman -printre care se află tatăl și mama sa- sunt martori la radiul unor trupe SS care-i ucid pe toți cei aflați în apartamentul de vizavi. Curând familia lui Szpilman este deportată în lagărul de exterminare de la Treblinka (prin operațiunea Reinhard), dar Szpilman este salvat de un prieten aflat în poliția evreiască a ghetoului (Jüdische Ghetto-Polizei).
Szpilman ajunge să muncească ca sclav pentru așa-zisa rasă “ariană” și supraviețuiește unei execuții în masă în care victimele sunt alese la întâmplare. Află că se pune la cale o revoltă evreiască și îi ajută ducând arme de contrabandă în ghetou, evitând la limită un paznic. Apoi reușește să scape din ghetou și se ascunde primind ajutorul de la prietenul său care nu era evreu, Andrzej Bogucki, și de la Janina, soția acestuia. În aprilie 1943, Szpilman observă declanșarea și înfrângerea revoltei din ghetoul din Varșovia printr-o fereastră din apropierea ghetoului. După un an, Szpilman este forțat să fugă după ce un vecin îl descoperă. În cea de-a doua sa ascunzătoare se află un pian, dar este nevoit doar să se imagineze cântând, pentru a nu face zgomot. În august 1944, rezistența poloneză începe Insurecția din Varșovia, atacând o clădire germană aflată vizavi de ascunzătoarea lui Szpilman. Un tanc distruge apartamentul său și este forțat să fugă și să se ascundă în altă parte, în timp ce lupta se dezlănțuie în jur. De-a lungul următoarele luni orașul este distrus și golit de populație, iar Szpilman, care nu mai are pe nimeni, caută disperat adăpost și provizii printre ruine. În cele din urmă, el este descoperit de către căpitanul Wehrmacht Wilm Hosenfeld, care află că Szpilman este pianist și îi cere să cânte la un pian de la parter. Szpilman, bolnav, interpretează Balada în sol minor a lui Frédéric Chopin. Hosenfeld, mișcat, îi permite apoi lui Szpilman să se ascundă în podul casei și îi aduce mâncare. În timp ce germanii se retrag din cauza ofensivei inițiate de Armata Roșie în ianuarie 1945, Hosenfeld se întâlnește cu Szpilman pentru ultima oară și-i promite că-l va asculta cântând la postul de radio polonez după război. El îi dă chiar mantaua sa pentru a-i ține de cald și pleacă. Din cauza mantalei Szpilman este aproape omorât apoi de trupele poloneze și sovietice care eliberează Varșovia, înainte ca acestea să realizeze că omul nostru este polonez.
În altă parte, foști deținuți ai lagărului nazist agresează verbal prizonierii de război luați de sovietici din rândul soldaților germani. Un fost deținut polonez strigă că tot ce avea era vioara, iar Hosenfeld, acum și el prizonier, îl întreabă pe violonist dacă îl cunoaște pe Szpilman. Violonistul confirmă, astfel că-l întreabă pe acesta dacă Szpilman îl poate ajuta. Violonistul se întoarce mai târziu cu Szpilman, dar nu mai găsesc decât câmpul plin de mărăcini. Prizonierii germani fuseseră duși în Uniunea Sovietică.
La repunerea în funcțiune a radioului public polonez din Varșovia, în 1945, primul program difuzat a fost exact acela care fusese întrerupt de bombardamentul german din septembrie 1939: Nocturna nr. 20 de Chopin, interpretată live la pian, ca atunci, de Władysław Szpilman.
Noi vom asculta astăzi coloana sonoră a acestui film extraordinar, piese de Frédéric Chopin, dar și o piesă compusă de un compoztor contemporan polonez, Wojciech Kilar, în interpertarea de-a dreptul impresionantă a marelui pianist polonez Janusz Olejniczak. Iată playlist-ul pe cre îl vom audie și comenta deseară:
- Nocturne în Do diez minor (1830)
- Nocturna în mi minor, op. 72, nr. 1
- Nocturna în Do minor, Op. 48, nr. 1
- Balada nr. 2 în fa major, op. 38
- Balada nr. 1 în sol minor, op. 23
- Valsul nr. 3 în La minor, op. 34, nr. 2
- Preludiu în mi minor, op. 28, nr. 4
- Grande Polonaise pentru pian și orchestră (precedată de un Andante Spianato), Op. 22
- Grande Polonaise brillante în mi bemol major
- Mutare la ghetou 31 octombrie 1940, piesă de Wojciech Kilar
- Mazurka în la minor, op. 17, nr. 4 (interpretată de Władysław Szpilman)
Władysław Szpilman, un mare pianist polono-evreu, a trecut în eternitate la 88 de ani în anul 2000, în timp ce Hosenfeld, ofițerul german care l-a salvat, a murit în 1952 ca prizonier în URSS.
Emisiunea se redifuzează joi de la ora 10 și vineri de la 12 la prânz.
Cristian Ivaneș
