Muzica filmelor istorice la Orchestral Soundtracks de joi, 9 decembrie!

Cristian Mureșanu
Cristian Mureșanu

Joi, 9 decembrie, ora 20, la ORCHESTRAL SOUNDTRACKS, Radio Domeldo Live, vom difuza Muzica Filmelor Istorice! În reluare, vineri şi sâmbătă la 10 dimineaţa.


Încă din primii ani ai copilăriei, odată cu începuturile pasiunii mele pentru muzică, ancorată şi unei posibile cariere muzicale, 7 ani la Liceul de Artă din Cluj, odată cu acestea eu cunoşteam şi exploram întregul mediu muzical la care aveam acces. Făceam aceasta în timp ce vedeam filme artistice, sau mă amuzam cu un montaj electronic, cu câteva tranzistoare care genera sunete, sau, pur şi simplu, exploram lumea insectelor, ascultând toate zumzeturile şi ţîrîielile posibile. Pentru mine, toate acestea erau explorări de mare însemnătate. Nu întîmplător, filmele artistice le îndrăgeam tot mai mult, datorită diversităţii foarte mari de sunete, muzică, zgomote, efecte sonore create pe sintetizator şi, evident, acţiunea filmului. Îi descopeream pe compozitorii de mare notorietate, ai muzicii de film, precum Ennio Morricone, John Williams, Jerry Goldsmith şi mulţi alţii. Pe vremea aceea, anii 1970-1990 … vizionam multe seriale TV şi filme de epocă, care mi-au rămas vii în amintirea mea, mai ales datorită muzicii, şi amintesc aici Marco Polo, Cristofor Columb, Giordano Bruno, Galilei şi altele. Muzica acestor filme, care ecranizează epoci istorice de mare însemnătate, îmbrăca forme caracterizate de o anumită estetică muzicală, orchestraţie, diversitate stilistică şi sonorităţi fascinante. Tema întîlnirii noastre de joi cu Orchestral Soundtracks este Muzica Filmelor Istorice şi mă voi concentra mai degrabă pe evidenţierea stilurilor melodice abordate şi mai puţin extinderea geografică. Cu o altă ocazie vom putea reveni şi la această perspectivă. Am selectat atent melodiile din 4 coloane sonore, în aşa fel încât să acoperim exemple stilistice cât mai variate. Acţiunea se desfăşoară în perioadele epocii medievale, secolele 16-17, în Europa măcinată de războaie şi revoluţii sângeroase, fără de care noi astăzi nu am fi ajuns unde suntem acum, iar Evul Mediu s-ar fi prelungit, probabil, multe sute de ani. Unul din cele mai importante momente ale schimbării cursului istoric al evenimentelor a fost, se pare, Revoluţia Franceză.

Veţi asculta secvenţe din următoarele coloane sonore: Revoluţia Franceză, cele două filme, compozitor Georges Delerue, Anna Karenina, compozitor Dario Marianelli, serialul Nicolas Le Floch, compozitor Stephane Moucha şi secvenţe din ilustraţia muzicală a spectacolului Cinéscénie du Puy du Fou, datat 2004, compozitor Nick Glennie-Smith, un spectacol decorat cu jeturi de apă, focuri de artificii şi peste 3.000 de voluntari, figuranţi şi actori, îmbrăcaţi în costume de epocă şi de luptă, pe o scenă cu suprafaţa de 24 hectare, derulând istoria pe viu a Franţei, în faţa a peste 16.000 de spectatori. Este asemenea unui film, care se vede în direct, se vede în timp ce totul este aranjat şi mişcat în aşa fel încât să fie prezentate scene de luptă, palatul regilor, ambarcaţiuni, case medievale, mobilier. Din cei 3000 de participanţi, 1200 sunt actori care joacă roluri, se luptă cu săbiile, trag cu tunurile şi aleargă pe cai.

Cristian Mureşanu

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide