Gustav Mahler a fost un compozitor austriac al romanticului târziu și unul dintre cei mai importanți dirijori ai sfârșitului secolului al 19-lea. PIANOFORTE, în fiecare miercuri de la ora 20, Radio Domeldo Live!
Omul nostru a născut în 1860 în satul Kalischt, Boemia, din Imperiul Austriac, astăzi Kaliště, Republica Cehă. Familia s-a mutat apoi în Iglau (astăzi Jihlava), unde Mahler a crescut.
În calitate de compozitor, stilul lui Mahler se regăsește la granița dintre tradiția austro-germană a secolului al XIX-lea și modernismul începutului de secol XX. Deși în timpul vieții sale aptitudinile de dirijor erau unanim recunoscute, muzica a căpătat popularitate doar după perioade de relative neglijări, care au inclus și interzicerea interpretării lucrărilor sale în cea mai mare parte a Europei, în timpul Germaniei Naziste. După 1945, muzica sa a fost redescoperită, iar Mahler a devenit unul dintre cei mai înregistrați și interpretați compozitori, popularitate care se menține și astăzi.
Gustav Mahler este compozitorul despre care Thomas Mann spunea că este “omul care, după câte cred eu, întruchipează voința artistică cea mai serioasă și mai sfântă a timpului nostru“. Gustav Mahler, același despre care George Bălan scria în 1964 în monografia pe care i-a dedicat-o că este conștient de faptul că “numele lui Gustav Mahler este cunoscut mai tuturor dar rareori se întâmplă ca rostirea acestuia să întâmpine altceva decât indiferență“. Născut în condiții umile, Mahler a demonstrat abilități muzicale de la o vârstă fragedă. După ce a absolvit Conservatorul din Viena în 1878, a avut o succesiune de posturi de dirijor, care i-au mărit reputația în rândul operelor europene, culminând cu obținerea postului de director al Operei de Stat din Viena în 1897. În timpul celor zece ani petrecuți la Viena, Mahler – care s-a convertit de la iudaism la catolicism pentru a-și asigura postul – a fost frecvent victima presei vieneze antisemite. Odată cu alegerea lui Karl Lueger ca primar al Vienei în 1897, adică chiar în anul în care Mahler devenea director al Operei, antisemitismul politic a atins punctul culminant și a devenit o forță socială care domina viața de zi cu zi. Cu toată atmosfera ostilă, producțiile sale inovatoare și insistența pentru interpretare la cele mai înalte standarde l-au făcut unul dintre cei mai importanți dirijori de operă, în special al operelor lui Wagner și Mozart. Spre sfârșitul vieții sale, a fost pentru scurt timp directorul Operei Metropolitan din New York și al Filarmonicii din New York.
Creația lui Mahler este relativ redusă cantitativ, deoarece își câștiga existența ca dirijor, compoziția fiind o activitate din timpul liber. Totuși, acorda compoziției cât de mult timp putea, rezervând vacanțele de vară pentru perioade de intensă concentrare creativă. În afară de primele sale lucrări, cum ar fi o parte dintr-un cvintet de pian compus în perioada în care era student la Viena, lucrările lui Mahler sunt compuse pentru orchestre mari, coruri simfonice și soliști de operă. Majoritatea dintre cele 12 lucrări simfonice ale sale sunt la scară foarte mare, adeseori folosind soliști vocali sau coruri pentru a îmbogăți orchestra, și ea foarte mare. Aceste lucrări erau adesea controversate la premiere, iar unele au primit cu greu acceptarea critică și publică. Excepție fac Simfoniile nr. 2, nr. 3 și premiera triumfătoare a Simfoniei nr. 8 în 1910. Institutul Internațional Gustav Mahler a fost înființat în 1955 pentru a onora viața și opera compozitorului.
Criticii au împărțit activitatea de compozitor a lui Mahler în trei perioade distincte: o „primă perioadă” lungă, începând cu Das klagende Lied în 1880 și terminându-se cu faza numită Wunderhorn în 1901, adică cele patru simfonii ale compozitorului; Îi spune astfel fiindcă toate cele patru simfonii conțin teme ale unor cântece compuse de Mahler pe versurile unor poezii populare germane, culese de poeții germani Achim von Arnim și Clemens Brentano la începutul secolului al 19-lea sub numele Des Knabens Wunderhorn (Cornul fermecat al băiatului).
Apoi, o „perioadă de mijloc” cu mai multe compoziții, care se termină odată cu plecarea lui Gustav Mahler la New York în 1907; și, în sfârșit, o perioadă târzie, scurtă a lucrărilor elegiace, până la moartea sa, în anul 1911.
Cele mai importante compoziții din prima perioadă sunt primele patru Simfonii, ciclul de cântece Lieder eines fahrenden Gesellen și mai multe colecții de cântece, între care predomină cele din Wunderhorn.
Perioada de mijloc cuprinde un triptic de simfonii pur instrumentale (a Cincea, a Șasea și a Șaptea), cântecele Rückert și Kindertotenlieder, două cântece din Wunderhorn și a Opta simfonie, cu coruri.
Lucrările din ultima parte a vieții—Das Lied von der Erde, a Noua și (incompleta) a Zecea simfonie, sunt inspirate din experiențele personale, Mahler fiind conștient că va muri curând. Fiecare piesă se încheie liniștit, ceea ce însemna că aspirația a lăsat locul resemnării, fiind o cale dulce (mai degrabă decât amară) de a-și lua rămas bun de la viață. Compozitorul Alban Berg a numit cea de-a noua simfonie „cea mai frumoasă lucrare pe care a compus-o vreodată Mahler.” Niciuna dintre aceste lucrări nu au fost interpretate în timpul vieții lui compozitorului.
Gustav Mahler este compozitorul care s-a bucurat, dacă vreți, de destinul lui Bach – uitat de contemporanii săi, redescoperit de urmași. După moartea lui Mahler, adică după anul 1911, a fost nevoie să treacă încă 40 ani pentru ca melomanii să-l redescopere pe unul dintre cei mai importanți compozitori din spațiul german. În 2010, când s-au împlinit 150 ani de la nașterea lui sa, a fost o adevarată competiție între orchestre: toți vroiau să cânte Mahler! Și una dintre preferatele orchestrelor este cea de a patra simfonie, compusă de Gustav Mahler între 1899 și 1900, incluzând un cântec compus de Mahler în 1892, “Das himmlische Leben” (Viața din Paradis), care prezintă viziunea unui copil asupra Raiului. Este interpretat de o soprană în ultima parte a simfoniei. Deși este de obicei descrisă ca fiind în Sol major, simfonia adoptă o tonalitate progresivă.Este una dintre cele mai luminoase simfonii ale compozitorului, ultima din prima sa perioadă de creație, cum vă spuneam.
Noi vom asculta în programul de astăzi tocmai Simfonia nr. 4 în Sol major de Gustav Mahler, într-o interpretare absolut excepționlă. Este vorba despre o înregistarre din concert, Festivalul de la Lucerna, anul 2009, cu Orchestra Festivalului de la Lucerna, mezzosoprana cehă Magdalena Kožená și regretatul Claudio Abbado la pupitrul dirijoral.
Emisiunea se redifizează joia de la 10 și vinerea de la 12 la prânz.
Cristian Ivaneș
