PIANOFORTE, cu Cristian Ivaneș, emisiunea ta de muzică clasică, în fiecare miercuri de la ora 20, online la Radio Domeldo Live!
Astăzi vă voi propune o lucrare, de fapt două, foarte dragi mie. Iar compozitorul este Georges Bizet, mare compozitor francez al erei romantice, celebru mai ales datorită operei sale Carmen. Dar nu numai. Georges Bizet s-a născut la Paris în 1838. Tatăl său era profesor de canto, iar mama pianistă amatoare. A început studiile muzicale la vârsta de 9 ani la Conservatorul din Paris, avându-l profesor de compoziție pe Jacques Halévy, cu fiica căruia se va căsători în 1869. În 1857 obține importantul Premiu al Romei și studiază timp de trei ani în Italia. După întoarcerea la Paris, se dedică compoziției și își câștigă existența ca profesor particular de muzică. În urma unei infecții cronice a amigdalelor, face un reumatism articular acut cu complicații cardiace și moare la 3 iunie 1875, în vârstă de numai 36 de ani, trei luni după premiera operei sale Carmen. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.
Printre cele mai cunoscute opere se numără „Les pêcheurs de perles” („Pescuitorii de perle”, 1863), „La jolie fille de Perth” („Frumoasa fată din Perth”, 1867) și „Djamileh” (1872).
Opera Carmen (1875), bazată pe o nuvelă de Prosper Mérimée, a rămas până în prezent cea mai importantă creație a sa, deși la premiera din Paris nu s-a bucurat de prea mult succes. Totuși, în același an, după moartea lui Bizet, opera înregistrează un succes triumfal pe scena Operei de Stat din Viena. Pentru contemporani, trăsăturile veristice ale operei au stârnit la început indignare, întrucât intriga operei are loc într-un mediu de țigănci cu moravuri ușoare, muncitoare la o fabrică de țigarete, dezertori, contrabandiști. Doar toreadorul corespunde idealului unui erou de operă. Prin folosirea unor motive muzicale caracteristice, ca Habanera și Seguidilla, Bizet deschide drumul adoptării muzicii tradiționale spaniole, care a făcut școală până în secolul al XX-lea, în special prin compozitorii francezi Emmanuel Chabrier sau Maurice Ravel, sau compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski.
Câteva picanterii acum, nu multe. Pe 3 iunie 1869, Georges Bizet se căsătoreşte cu Geneviêve Halévy (1849-1926), fiica fostului său profesor, Fromental Halévy, împotriva voinţei familiei ei, care nu era de acord ca Geneviéve să devină soţia unui muzician fără avere şi, probabil, fără viitor. La izbucnirea războiului franco-prusac, în iulie 1870, Bizet s-a înrolat în Garda Naţională Franceză, cum au făcut şi alţi compozitori bine cunoscuţi. Acest lucru l-a făcut să întârzie finalizarea multor lucrări. Armistiţiul din ianuarie 1871 a fost urmat de o revoltă civilă, care a avut ca rezultat două luni de vărsare de sânge şi de tulburări în Paris, perioadă intrată în istorie sub numele de Comuna din Paris. Bizet şi soţia lui s-au refugiat la Le Vésinet, lângă Paris, pentru a scăpa de violenţe şi pentru a-l întâlni pe tatăl lui Georges, Adolphe, care se retrăsese acolo pentru a duce o viaţă mai liniştită.
Dar astăzi nu ne vom ocupa de Cramen. Cele două suite L’Arlésienne (Arleziana) reprezintă, cu siguranţă, un momen decisiv al carierei lui Bizet. Acesta s-a transformat într-un muzician excepţional care a descoperit cum să folosească sursele de inspiraţie folclorică. Pe scurt, dacă vfeți, trecerea de la talent la geniu.
Care e povestea? Edouard Colonne inaugura, în luna martie 1873, Concertele de duminică la Théâtre de l’Odéon, cu un program bazat pe Simfonia italiană a lui Medelssohn, pe Carnavalul lui Guiraud, Träumerei (Visare) a lui Schumann, Der Erlkönig (Regele ielelor) al lui Schubert şi pe Jeux d’enfants (Jocuri de copii) de Bizet. Publicul primea cu interes aceste concerte, dar fără prea mare entuziasm. Bizet va stârni interesul publicului câteva luni mai târziu, când a prezentat suita orchestrală L’Arlésienne, la Théâtre du Châtelet, şi, la puţin timp după aceea, în ianuarie 1874, la Concertes Populaires. Așadar: Bizet a compus coloana sonoră pentru piesa de teatru L’Arlésienne a lui Alphonse Daudet în vara anului 1872. Când a fost interpretată la Teatrul Vaudeville din Paris, la 1 octombrie următor, piesa nu avut succes, iar muzica lui Bizet a fost aproape complet ignorată. Cu toate acestea, Bizet a lucrat la refolosirea a patru piese, instrumentându-le pentru o orchestră mare și îmbogățindu-le cu detalii noi și interesante: aceasta a fost, așadar, prima suită a L’Arlesienne. În ceea ce privește a doua suită, ea a fost creată în 1879, după moartea lui Bizet, de către prietenul său Ernest Guiraud, care a adoptat metode compoziționale similare cu cele folosite de regretatul muzician. L’Arlésienne, în ciuda eșecului său inițial pe scenă, este considerată printre cele mai înalte vârfuri din genul muzicii de scenă, dacă vreți, adică muzică ce acompaniază o piesă de teatru.
Noi vom asculta astăzi cele două suite L’Arlésienne, ca de obicei într-o interpretare de excepție, Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, dirijată de Nathalie Stutzmann.
Emisiunea se redifuzează joi de la ora 10 și vineri de la ora 12.
Cristian Ivaneș
