PIANOFORTE, cu Cristian Ivaneș, emisiunea ta de muzică clasică, în fiecare miercuri de la ora 20, online la Radio Domeldo Live!
În ediția de astăzi m-am gândit să vă prezint un compozitor pe care l-am mai ascultat, și anume Sir Edward Elgar. Omul nostru fost un compozitor englez, dintre lucrările căruia multe și-au făcut loc în repertoriul universal al concertului clasic. Printre cele mai cunoscute creații ale sale sunt lucrări orchestrale incluzând Enigma Variations, Pomp and Circumstance Marches, concerte pentru vioară și violoncel și două simfonii. El a mai compus și lucrări corale, printre ele „The Dream of Gerontius”, muzică de cameră și diverse cântece.
În 1899, la 42 de ani, prima sa lucrare orchestrală, Enigma Variations, a fost interpretată pentru prima dată la Londra, sub bagheta dirijorală a eminentului maestru german Hans Richter. Lucrarea a obținut o aclamare generală și l-a consacrat pe Elgar ca un compozitor englez din generația sa care într-adevăr conta. Numeroși comentatori ulterior au observat că, deși Elgar este văzut ca un compozitor tipic englez, muzica sa pentru orchestră și această compoziție, în special, au o mare legătură cu tradiția Europei centrale, care la acea vreme era identificată cu opera lui Richard Strauss. Ca o confirmare parțială a acestei ipoteze, se poate spune că Enigma Variations au fost foarte bine primite în Germania.
Elgar este probabil cel mai cunoscut pentru primul dintre cele cinci Pomp and Circumstance Marches, care au fost compuse între 1901 și 1930, deci vreme de 29 de ani!
Simfonia nr. 1 în La bemol major, op. 55, a lui Sir Edward Elgar este una dintre cele două simfonii ale sale. Premiera a avut loc cu Hallé Orchestra dirijată de Hans Richter la Manchester, Anglia, în 3 decembrie 1908. De altminteri, simfonia îi era dedicată lui Richer, un reputat dirijor austro-ungar al vremii. Se știa că Elgar plănuise o simfonie de mai bine de zece ani, iar anunțul că în sfârșit o terminase a trezit un interes enorm. Primirea a fost entuziastă, iar răspunsul publicului fără precedent. Simfonia a obținut ceea ce The Musical Times a descris drept „succes imediat și fenomenal”, cu o sută de spectacole în Marea Britanie, Europa continentală și America în puțin peste un an de la premieră.
Noi am ascultat aici la Pianoforte Simfonia nr. 1, ca și Enigma Variations. Simfonia nr. 2 în mi bemol major, op. 63 de Sir Edward Elgar a fost finalizată la 28 februarie 1911 și a avut premiera la Festivalul muzical din Londra de la Queen’s Hall (orchsetra fiind tocmai Queen’s Hall Orchestra) la 24 mai 1911, cu însuși compozitorul la pupitrul dirijoral. Lucrarea, pe care Elgar a numit-o „pelerinajul pasional al sufletului”, a fost ultima sa simfonie finalizată; compoziția Simfoniei sale nr. 3, începută în 1933, a fost amputată de moartea sa în 1934. Simfonia a 2-a era dedicată Regelui Edward al VII-lea, care murise cu un an în urmă.
Simfonia nr. 1 am ascultat-o aici la Pianoforte cu ceva vreme în urmă, cum vă spuneam. Premiera sa din 1908 avusese un succes absolut fenomenal. Astfel, Elgar a fost neplăcut surprins de primirea foarte diferită dată la premiera Simfoniei sale nr. 2. Sala nu a fost chiar plină, iar jurnalistul de la The Times scria că publicul a răspuns „cu multă favoare, deși cu mai puțin entuziasm decât de obicei. ”
Motivele acestei scăderi percepute de interes ar putea fi prezența altor două premiere compozitor-dirijor în program sau prețurile ridicate ale biletelor. Deconectarea emoțională dintre un public dornic să asiste în sfârșit la încoronarea unui nou monarh și o simfonie clocotitoare în comemorarea tristă a regretatului rege poate explica, de asemenea, reacția. Oricum, răspunsul doar călduț al publicului l-a determinat pe Elgar să-i spună unui prieten imediat după ieșirea de pe scenă: „Henry, nu le place, nu le place” și se plângă altuia la scurt timp după aceea: „ăștia stau acolo ca un o mulțime de porci umpluți. ” După premiera Simfoniei a 2-a, Elgar a fost deprimat și ulterior a intrat într-una din perioadele sale de disperare .
Cu toate acestea, recenziile de la acea primă interpretare au fost în general pozitive. Criticul de la Daily Telegraph a lăudat „aderența mai fermă a lui Elgar, nu numai asupra formei simfonice, ci și a substanței exprimate în limitele sale” Criticul de la The Times a aclamat lucrarea ca fiind “mult mai bună decât prima lui simfonie”, remarcând că a doua și a patra mișcare în special “ating nota cea mai mare a compozitorului. ”
Ei bine, in editia de astăzi a emisiunii Pianoforte vă propun spre audiție tocmai Simfonia nr. 2 în mi bemol major, op. 63, într-o interpretare cu totul extraordinară, pe care, vă mărturisesc, iar am căutat-o îndelung: London Philharmonic Orchestra, dirijată de Sir Georg Solti, o înregistrare rară din anul 1975.
Emisiunea se redifuzează joi de la ora 10 și vineri de la ora 12.
Cristian Ivaneș
