EVENIMENT: Medalion Lucia STĂNESCU la PIANOFORTE de miercuri, 27 ianuarie!

Cristian Ivaneș

Emisiunea PIANOFORTE de miercuri, 27 ianuarie, ora 20, Radio Domeldo Live, este dedicată marii soprane clujene Lucia Stănescu, plecată anul trecut dintre noi.


Artistă desăvârșită, soprană de talie internațională, Lucia Stănescu s-a născut la 16 iunie 1926 la Someşul Rece, în judeţul Cluj. A urmat în paralel cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti şi cele de canto din cadrul Academiei Regale de Muzică, la clasa tenorului şi profesorului Constantin Stroescu.

Încă din timpul studiilor muzicale, tânăra studentă a cântat, timp de doi ani, în Corul Radiodifuziunii Române, iar la absolvirea acestora, a primit din partea directorului Operei Române din Cluj, de la acea vreme, Constantin Bugeanu, propunerea de a fi angajată ca soprană, începând cu 1 septembrie 1949. Așa a început cariera celei care a rămas în amintirea multora ca marea soprană Lucia Stănescu. De-a lungul unei cariere de peste 30 de ani în muzica de operă, artista clujeană a interpretat roluri memorabile în numeroase piese celebre, mai ales ale lui Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini, pe care i-a apreciat în mod deosebit. A apărut pe sena Operei Române din Cluj încă din anul IV de studenție, unde a debutat în rolul Cherubino din opera mozartiană Nunta lui Figaro, urmată de un amplu repertoriu operistic internațional, interpretat cu aceeași măiestrie admirabilă.

Lucia Stănescu (1926 – 2020)

Apreciată pentru excepţionala sa artă interpretativă şi puritatea vocii, pentru activitatea sa artistică şi bogata experienţă, i-a fost încredinţată funcţia de Director al Operei Române din Cluj, îndeplinită cu deplină dăruire timp între 1970-1971, respectiv 1974-1975, încununați de rezultate remarcabile, de numeroase premiere, un nivelul artistic superior și un lung șir de turnee internaționale care au consolidat prestigiului operei clujene în întreaga lume.

Lucia Stănescu a avut, totodată, şi o fructuoasă activitate pedagogică în cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, conturând în mod excepțional numeroși artiști consacrați ai noilor generații. Începând cu anul 1977, Lucia Stănescu s-a stabilit la Italia, unde şi-a continuat cariera artistică şi solistică, urmând ca, după un concert emoţionant de addio alle scene în 1981, să desfăşoare o carieră didactică timp de 15 ani la Conservatorul “Pietro Mascagni” din Livorno. Impresionanta sa carieră artistică a fost răsplătită cu nenumărate distincţii naționale și internaționale, demonstrându-i-se încă o dată o deosebită prețuire.  Pe scena Teatrului Goldoni din LivornoLucia Stănescu va mai interpreta, timp de doi ani, rolul Aidei din oprea cu același nume de Giuseppe Verdi, dar mai ales roluri din operele lui Giacomo Puccini, precum Madama Butterfly, Manon Lescaut, La Boeme, Tosca, Suor Angelica și altele, motiv pentru care a și primit, în 2010, titlul de ,,Eroină pucciniană”, din partea Fundației Festivalului Puccini din Italia.

Printre rolurile interpretate mai amintim Floria Tosca (Puccini: Tosca); Manon (Puccini: Manon Lescaut); Cio-Cio-San (Puccini: Madame Butterfly); Mimi (Puccini: La Boeme); Liu (Puccini: Turandot); Aida (Verdi: Aida); Desdemona (Verdi: Othello); Neda (Leoncavallo: Pagliacci); Margareta (Gounod: Faust); Micaela (Bizet: Carmen); Tatiana (Ceaikovski: Evghenii Oneghin); Mașa (Ceaikovski: Dama de pică); Maria (Ceaikovski: Mazeppa).

În anul 2012, la venerabila vârsta de 86 de ani, Lucia Stănescu şi-a lansat autobiografia intitulată A fost o viaţă sau un vis? – o mărturie a vieții și a artei sale care impresionează și astăzi. Patru ani mai târziu, cu ocazia frumoase aniversări a 90 de ani, Opera Naţională Română din Cluj a organizat vineri, 17 iunie, de la ora 18.30, un spectacol unic şi emoţionant. Este vorba de opera Aida, de Giuseppe Verdi, care i-a fost dedicată sopranei Lucia Stănescu la cea de-a 90-a aniversare. Soprana a revenit pe scena de debut și pentru pentru  oferirea unei distincții pentru întreaga sa carieră.

27


Ca un omagiu adus artistei legendare a scenei clujene și nu numai, emisiunea PIANOFORTE de astăzi, 27 ianuarie, ora 20, Radio Domeldo Live, este de fapt un medalion Lucia Stănescu. Vă vom oferi bucuria ascultării unor arii cuniscute și ceva mai puțin cunoscute, interpretate de-a lungul anilor de soprana Lucia Stănescu impreună cu Orchestra Operei Române din Cluj și cu Orchestra de Studio a Radioteleviziunii Române, avand la pupitrul dirijoral maeștri precum  Anatol Chisadji, Eugen Lazăr, Liviu Ionescu sau Ludovic Bács.

Emisiunea se redifuzează joi de la ora 10 și vineri de la ora 12.

 

Cristian Ivaneș

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide