INCURSIUNILE UNUI MELOMAN, sezonul de toamnă 2020, începe luni! IL DIVO – Timeless, luni, 14 septembrie, ora 20!

Sergiu Alex

IL DIVO la Incursiunile unui meloman de luni,14 septembrie! În România, din zece persoane întrebate, dacă una ar ști să-ți spună ceva despre cunoscutul cvartet…


Plusez: nu din zece, din douăzeci! Și de ce românii nu știu? Pentru că-și ocupă timpul – ce păcat! – cu pastișe și aluviuni sonore pe care, tot ei, le numesc „muzică”… Da, păcat! Dacă nu înveți la timp, dragă prietene, dacă nu vei învăța la timp ce-nseamnă muzica adevărată, vei învăța, poate, prea târziu. Când clepsidra-i pe golite! Și, totuși, ce-i de făcut? De ascultat și construit bunul gust, asta-i de făcut! Ehei, e greu asta, dar nu imposibil. Ca orice în viață, ai nevoie să-ți îmbărbătezi propria voință să pornească la luptă! Și, dacă o faci, vei reuși, crede-mă!

Această emisiune a fost – nu mă îndoiesc – prima în România care a semnalat publicului larg nașterea unei stele în muzică, The Star, cum spun americanii. Steaua se numește IL DIVO, un cvartet vocal de excepție, pe care l-am încadrat imediat la crossover sau pop-opera. Componenții sunt, la rândul lor, individualități de invidiat, stagiul, lung, foarte lung, al cântului împreună, sub sigla Il Divo, i-a făcut să se cizeleze vocal atât de bine încât, acum, pot cânta solo. Au cântat cu succes și la București, în 2012: Urs Bűhler – Elveția, Carlos Marin – Spania, David Miller- Statele Unite și Sebastien Izambard- Franța. În spatele lor, cel puțin la început, a fost Simon Cowell. Simon Cowell e producător de televiziune și om de afaceri – Il Divo a fost lansat de SYCO, propria lui casă de discuri, și, nu în ultimul rând este jurat teribil de exigent la British Got Talent, America’s Got Talent, The X Factor, ș.a. În ciuda trecerii inexorabile a timpului – cvartetul s-a lansat în 2003, Il Divo este la fel de iubit în toată lumea. Ba, mai mult, și mai iubit. Secretul? Muzica de calitate, cover-uri alese cu grijă și înveșmântate meșteșugit, modern chiar, apariție scenică de senzație. Mai vreți ceva pentru a ajunge la Parnasul succesului? Nu! Ei bine, prieteni melomani, vă ofer, timp de o oră, ultimul album Il Divo, se numește Timeless și, dacă ne va rămâne timp, alte hituri cu ei, spre a le împlini cum se cuvine cartea de vizită. Totul, aici, la Radio Domeldo Live: luni și marți, 14 și 15 septembrie 2020, începând cu ora 20, dar și miercuri, 16 septembrie, de la ora 10. Dăruiți emisiunea și prietenilor voștri, și ei pasionați ascultători ai muzicii adevărate.

Mulțumiri de la Sergiu Alex.

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide