Premieră: Concertul pentru vioară și orchestră (înregistrare din 1932) de Sir Edward Elgar la PIANOFORTE de miercuri, 9 septembrie, ora 20!

Cristian Ivaneș

PIANOFORTE, cu Cristian Ivaneș, emisiunea ta de muzică clasică, în fiecare miercuri de la ora 20, online la Radio Domeldo Live!


În ediția de astăzi m-am gândit să vă prezint un compozitor pe care l-am mai ascultat, și anume Sir Edward Elgar. Omul nostru  fost un compozitor englez, dintre lucrările căruia multe și-au făcut loc în repertoriul universal al concertului clasic. Printre cele mai cunoscute creații ale sale sunt lucrări orchestrale incluzând Enigma Variations, Pomp and Circumstance Marches, concerte pentru vioară și violoncel și două simfonii. El a mai compus și lucrări corale, printre ele „The Dream of Gerontius”, muzică de cameră și diverse cântece.

Sir Edward Elgar (1857-1934)

În 1899, la 42 de ani, prima sa lucrare orchestrală, Enigma Variations, a fost interpretată pentru prima dată la Londra, sub bagheta dirijorală a eminentului maestru german Hans Richter. Opera a obținut o aclamare generală și l-a consacrat pe Elgar ca un compozitor englez din generația sa care într-adevăr conta. Numeroși comentatori ulterior au observat că, deși Elgar este văzut ca un compozitor tipic englez, muzica sa pentru orchestră și această compoziție, în special, au o mare legătură cu tradiția Europei centrale, care la acea vreme era identificată cu opera lui Richard Strauss. Ca o confirmare parțială a acestei ipoteze, se poate spune că Enigma Variations au fost foarte bine primite în Germania.

Elgar este probabil cel mai cunoscut pentru primul dintre cele cinci Pomp and Circumstance Marches, care au fost compuse între 1901 și 1930, deci vreme de 29 de ani!

Simfonia nr. 1 în La bemol major, op. 55, a lui Sir Edward Elgar este una dintre cele două simfonii ale sale. Premiera a avut loc cu Hallé Orchestra dirijată de Hans Richter la Manchester, Anglia, în 3 decembrie 1908. De altminteri, simfonia îi era dedicată lui Richer, un reputat dirijor austro-ungar al vremii. Se știa că Elgar plănuise o simfonie de mai bine de zece ani, iar anunțul că în sfârșit o terminase a trezit un interes enorm. Primirea a fost entuziastă, iar răspunsul publicului fără precedent. Simfonia a obținut ceea ce The Musical Times a descris drept „succes imediat și fenomenal”, cu o sută de spectacole în Marea Britanie, Europa continentală și America în puțin peste un an de la premieră.

Presa britanică a scris elogios despre prima simfonie a lui Elgar, ziare ca The Times, Daily Telegraph, The Evening Standard, The Musical Times sau The Morning Post scriind articole entuziaste imediat după premieră. Nu toată presa, însă, era unanimă în aprecieri. The Musical Times s-a abținut să citeze The Observer, care a fost singura voce discordantă printre principalele ziare. Acesta s-a plâns că lucrarea este derivată din cele ale lui Felix Mendelssohn, Johannes Brahms și Richard Wagner, argumentând chiar că tema mișcării lente este „din material prefabricat și ieftin”. A admis, totuși, că „orchestrarea lui Elgar este atât de magnific modernă, încât rochia să deghizeze scheletul.” Această viziune adversă a fost în contrast cu laudele din The Times: „O mare operă de artă, care este înaltă în concepție și sinceră în expresie și care trebuie să fie un reper în dezvoltarea tinerei școli engleze de muzică. ” În The Manchester Guardian, criticul Samuel Langford a descris lucrarea ca fiind „sublimă … opera este cea mai nobilă vreodată creată pentru instrumente de un compozitor englez.”

Dar, în ediția de miercuri a emisiunii Pianoforte, vă propun spre audiție altceva. Ceva cu totul special.

Concertul pentru vioară şi orchestră de Edward Elgar, singurul de acest fel al compozitorului și ultimul său mare succes, se deosebește de majoritatea altor lucrări din repertoriul violonistic, prin prisma a cel puţin două puncte importante: este unul dintre cele mai lungi concerte pentru vioară şi orchestră din literatura de specialitate și este unul dintre cele mai personale forme de concert scrise vreodată. Compus în 1910, când Elgar se afla la apogeul celebrității sale, lucrarea a fost scrisă la a treia încercare a compozitorului de a compune un concert pentru vioară şi orchestră, două eforturi fiind abandonate în 1891 și 1901.

În afară de conținutul său muzical, lucrarea spune multe despre creatorul său ca om, însăși existența concertului reflectând unul dintre idealurile lui Elgar, acela de a deveni un faimos violonist, vis pe care l-a abandonat de timpuriu. Dedicat lui Fritz Kreisler, violonist celebru al epocii și compozitor, care a dat premiera concertului în 1910, lucrarea conține acel amestec de romantism şi energie care caracterizează muzica Elgar, el fiind un reflector sau un sintetizator la fel de mult ca inițiator, spunând: „Muzica este în aer, în jurul vostru, luaţi din ea atât cât aveţi nevoie.”

Ei bine, in editia de miercuri a emisiunii Pianoforte vă propun spre audiție  tocmai Concertul pentru vioară și orchestră, op. 61, în si bemol minor, de Sir Edward Elgar, într-o versiune pe care nu am sperat să o găsesc: London Symphony Orchestra, cu un Yehudi Menuhin de 16 ani la vioară și Elgar personal la pupitrul dirijoral. Iar înregistrarea este din…atenție…iunie 1932, făcută la celebrele Abbey Road Studios din Londra.

Emisiunea se redifuzează joi de la ora 10 și vineri de la ora 12.

Cristian Ivaneș

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide