Premieră: Simfonia nr. 5 în Re minor, de Dmitri Șostakovici, la PIANOFORTE de miercuri, 22 iulie!

Cristian Ivaneș

Simfonia nr. 5 in Re minor, Op. 47, de Dmitri Șostakovici, la PIANOFORTE de miercuri, 22 iulie, ora 20, Radio Domeldo Live!


Despre Dmitri Șostakovici se pot spune forte multe, dar scopul meu în emisiunea PIANOFORTE nu este acela de a vă prezenta un curs de istorie a muzicii. Șostakovici a devenit celebru în Uniunea Sovietică, unde s-a aflat inițial sub protecția bolsevicilor, dar mai târziu a avut o relație dificilă și, putem spune, complex, cu regimul. Totuși, a primit numeroase distincții și premii de stat și a fost membru în Sovietul Suprem al Rusiei (1947-1962) și cel al Uniunii Sovietice (din 1962 până la moartea sa). Opera lui Șostakovici este dominată de ciclul de simfonii și cvartete de coarde, câte 15 din fiecare. Simfoniile sunt distribuite destul de egal de-a lungul carierei sale, în vreme ce cvartetele de coarde au fost compuse în a doua parte a vieții sale. Printre cele mai cunoscute lucrări se numără Simfoniile nr. 5 și 7 și Cvartetele nr. 8 și 15. A compus si șase concerte (câte două pentru pian, vioară și violoncel), două triouri de pian și, foarte interesant, o cantitate imensă de muzică de film. Șostakovici a avut o relație, cum vă spuneam, complicată cu regimul comunsit sovietic, de la critici dure primite în Pravda până la compromisuri severe din partea sa. Putina lume știe că în 1939, înainte ca trupele sovietice să invadeze Finlanda, Secretarul de Partid din Leningrad, Andrei Jdanov, i-a comandat lui Șostakovici o piesă de sărbătoare intitulată Suită pe teme finlandeze, care să fie interpretată când trupele sovietice vor mărșălui victorios pe străzile din Helsinki. Războiul de Iarnă a fost însa o umilință teribilă pentru Armata Roșie, iar Șostakovici nu va recunoaște niciodată ca este autorul lucrării. A avut parte de premieră abia în 2001.

Muzica lui Șostakovici prezintă influența multor compozitori pe care el îi admira: Bach în fugi și passacaglii, Beethoven în cvartetele sale târzii, Mahler în simfoniile sale și Berg prin utilizarea de coduri și citări. Noi vom asculta o lucrare importantă a lui Șostakovici, Simfonia nr. 11 în Sol minor, Anul 1905, op.103. A fost scrisă în 1957 și interpretată pentru prima dată de Orchestra Simfonică a URSS, dirijată de Natan Rachlin, la 30 octombrie a aceluiași an. Titlul simfoniei provine din amintirea și evocarea evenimentelor care au avut loc în contextul Revoluției din 1905 în Imperiul Țarist. Bazată pe diverse melodii populare rusești, Simfonia nr. 11, de pildă, este reprezentarea muzicală a masacrului muncitorilor adunați în fața Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg, comis de cavaleria țarului Nicolae al II-lea. Aceeași temă a fost abordată și de regizorul sovietic Serghei Eisenstein în capodoperă cinematografică Crucișătorul Potemkin din anul 1925. Inițial lucrarea trebuia să fie gata pentru a 50-a aniversare a Revoluției din 1905 din 1955, dar unele evenimente (moartea mamei, problematica a doua căsătorie și întâlnirea cu unii dintre prietenii săi care tocmai ieșiseră din gulagul stalinist) l-au ținut Șostakovici departe de compoziție până în 1957. Un nou impuls la scriere a venit, dacă vă vine să credeți, tocmai de la Revoluția maghiară din 1956: soția sa Irina a declarat că Șostakovici a avut în minte această revoltă atunci când a compus simfonia, care i-a și adus Premiul Lenin în 1958. Ei bine, noi vom asculta integral, aici la PIANOFORTE, Simfonia nr. 5 în Re minor, de Dmitri Șostakovici, într-o interpretare de colecție, dacă imi permiteți expresia: Orchestra Operei Marinski din Sankt Petersburg, sub bagheta dirijorală a directorului operei, Valeri Gherghiev. Prima sa reprezentație a avut loc în 21 noiembrie 1937, la Leningrad, alături de Orchestra Filarmonicii Leningrad, sub bagheta lui Yevgeny Mravinsky. Premiera a fost un succes uriaș și a fost primită cu ovații care au durat mult peste o jumătate de oră. Cu a cincea simfonie, Șostakovici a obținut, cum vă spuneam, un triumf fără precedent, muzica sa atrăgând în mod egal – și în mod remarcabil – atât aprecierea publicului, cât și a criticilor muzicali ai regimului stalinist, deși răspunsul public copleșitor la lucrare a stârnit inițial suspiciuni între anumiți oficiali. Șeful de atunci al Filarmonicii din Leningrad, Mikhail Chulaki, amintește că unii politruci s-au oripilat în fața gestului lui Mravinsky de a ridica partitura deasupra capului către publicul invitat și, la o reprezentație ulterioară, au participat doi oficiali clar ostili, V.N. Surin și Boris M. Yarustovsky, care au încercat să susțină ulterior, data fiind furtuna de aplauze de la final, că publicul fusese alcătuit din susținători ai lui „Shostakovici”, pe care compozitorul i-ar fi ales cu mare grijă. Nici vorbă, desigur, de așa ceva. Cu toate acestea, autoritățile au susținut în mod oficial că au găsit în Simfonia Nr. 5 tot ceea ce îi ceruseră lui Șostakovici, care avusese mari probleme cu regimul în trecut. Ciudat, publicul a interpretat Simfonia Nr. 5 ca pe o expresie a suferinței la care a fost supus (el, publicul) de anii teroarea staliniste. Aceeași lucrare a fost, iată, primită în două moduri fundamental diferite.

Emisiunea se redifuzează joi de la ora 10 și vineri de la ora 12 la prânz.

Cristian Ivaneș

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide