Jazz sovietic? Cum, a existat așa ceva? Păi nu era jazz-ul un fenomen american? Ba era!
Jazz-ul a apărut în Rusia pentru prima dată în 1922, ascensiunea sa fiind legată de numele lui Valentin Parnakh, dar cele mai vechi înregistrări de jazz sovietic (sau „jazz-like”) datează abia din 1926. Există o asemănare considerabilă cu jazz-ul contemporan american și german, dar unele încercări de a crea propriile opere de jazz nu au fost rare. Jazz-ul în URSS a fost în mare parte un fenomen în curs de dezvoltare independent, întrucât au existat dificultăți enorme în contactele cu jazzmenii occidentali, astfel încât muzicienii sovietici au trebuit să învețe după înregistrările gramofonice. Cealaltă trăsătură importantă a originalității jazz-ului sovietic a fost sinteza cu teatrul și cântecul, pregătit de întregul curs al dezvoltării școlii de muzică ușoară rusească, unde vodevilul și arta vocală au jucat rolurile principale. La un moment dat regimul a început să facă mici concesii, spiritul creativ liber din anii 1920 era încă viu, iar această scurtă perioadă de timp ne surprinde astăzi prin „viața sa dublă”. Ca toată realitatea din jur, lumea de la începutul erei sovietice era foarte colorată. Publicul, care a fost aruncat în comunismul militar, apoi înapoi la „vechiul regim”, a cerut o pauză. Oamenii, epuizați de revoluție și de războiul civil, au dorit să se odihnească. Melodiile care au fost ascultate de noii maeștri din viața NEP-ului (noua politică economică, 1921-1924) reflectau o realitate comică. Perioada anilor 1920 a fost specială în istoria scenei. Întreaga culoare a vechii școli a părăsit țara, iar nișa a fost ocupată rapid de alții. Atunci au apărut cuplete curajoase (scoțând la iveală sentimente anti-sovietice, dorind înapoi bunele vremuri trecute). S-a deschis un număr mare de restaurante, cabarete, pub-uri de foxtrot, muzică țigănească, de balalaikă. În astfel de locuri s-a cântat muzica NEP-ului. Inclusiv jazz.
Dar, spre sfârșitul anilor 1930, autoritățile au strâns șurubul fiecărei părți din viața omului sovietic, iar muzica a devenit cenzurată și ea. După moartea lui Stalin din 1953, sub Hrusciov, destalinizarea a înseamnat și deschiderea timidă spre muzica până mai ieri pretins decandentă, adică spre jazz. Regimul a înțeles, chiar și mai târziu, sub Brejnev, că o fereastră muzicală întredeschisă poate fi o supapă foarte eficace pentru canalizarea frustrărilor și nemulțumirilor de tot felul. Intelectualii din URSS, și nu numai ei, au văzut însă și partea plină a paharului – puteai asculta muzică americană sau de tip american (chit că era compusă de sovietici) într-o societate complet ideologizată și osificată. Un vis de libertate, trăit prin muzică. Prin jazz.
În cheia aceasta trebuie citit evenimentul pe care vi-l propun pentru vineri seara, de la ora 20, la Radio Domeldo Live: a 4-a ediție a Festivalului ansamblurilor de Jazz, care a avut loc la Moscova în 1967, în organizarea Comitetului din Moscova al Komsomol-ului și a Uniunii Compozitorilor Sovietici.
Au participat 26 de band-uri, mai mici sau mai mari, din URSS (Moscova, Leningrad, Tbilisi, Kalinin), iar rezultatul a fost acest disc de vinil, editat în 1967 la casa de discuri Melodia, pe care în veți putea asculta integral vineri seara de la ora 20, în reluare sâmbătă seara, aceeași oră, pe canalul Radio Domeldo Live.
Cristian Ivaneș
