Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70, de Antonín Dvořák, miercuri, 30 martie, ora 20, Radio Domeldo Live!
Alălturi de Bedřich Smetana, despre care veți mai auzi cu siguranță la PIANOFORTE, Antonín Dvořák este cu certitudine cel mai important compozitor ceh, unul din nu foarte mulții care au ajuns să fie recunoscuți și apreciați la nivel mondial. Urmând exemplul epocii romantice, naționaliste, a predecesorului său Smetana, Antonín Dvořák a fost atras de dansurile si melodiile tinerilor de la țară, din Boemia sa natală, dar și din Moravia, iar acest lucru îi va influența definitiv tehnica compoziției de mai târziu, ce-l va face celebru în întreaga lume. A început să compună relativ târziu, primul opus fiind datat în 1861, adică pe când Dvořák avea deja 20 ani. Abia în 1874 Dvořák a trimis câteva dintre compozițiile sale la un concurs destinat tinerilor compozitori care căutau sprijin financiar – din juriu făceau parte criticul Eduard Hanslick și compozitorul Johannes Brahms. Brahms a fost impresionat de lucrările lui Dvořák , în special de cele două simfonii din portofoliul tânărului compozitor, adică simfoniile a III-a și a IV-a, scrise sub influența admirației pe care Dvořák o avea pentru Richard Wagner. Antonín Dvořák – un mare compozitor romantic, un ambasador al culturii muzicale cehe și… nu numai, dacă ne gândim că astronautul Neil Armstrong, primul om care a pășit pe lună, a ales Simfonia a IX-a de Dvořák pentru a o duce cu el printre stele, ca un sumum al puterilor creatoare umane.
Antonín Dvořák este autorul unor foarte cunoscute lucrări – această Simfonie a IX-a “Din lumea nouă”, al dansurilor slave, al Concertului pentru violoncel și orchestră. Vorbind despre genul concertant, este de amintit că Dvořák a scris numai trei asemenea lucrări: un concert pentru pian, altul pentru vioară și al treilea, celebrul op.104, pentru violoncel și orchestră, pe care l-am și ascultat aici la PIANOFORTE.
Simfonia nr. 7, împreună cu nr. 8 în sol major și nr. 9 în mi minor, îl reprezintă pe Dvořák în cele mai bune momente compoziționale ale sale și fiecare dintre ele dezvăluie un aspect oarecum diferit al personalității compozitorului. Nr. 7 este cea mai ambițioasă în structură și cea mai internațională, dacă vreți, în mesajul său. Specialistul în Dvořák, John Clapham, scrie că „fără îndoială, numărul 7 este cea mai mare simfonie a lui Dvořák” , deși în altă parte afirmă că numărul 9 este cea mai populară la nivel mondial. Întrucât Simfonia nr. 9 este cântată atât de des, Clapham recomandă efectiv dirijorilor să o includă în repertoriul lor, iar publicului să audieze și numărul 7. Alt mare critic, Bernard Shore, a declarat: „Nu există nicio îndoială că a șaptea în re minor este cea mai bună din seria de simfonii Dvořák”.
Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70, a fost finalizată la 17 martie 1885 și a avut premiera la 22 aprilie 1885 la St. James’s Hall din Londra. A fost publicată inițial sub numele de Simfonia nr. 2. și este foarte apreciată de critici și muzicologi; Criticul Donald Tovey afrima în anii 30 că „împreună cu cele patru simfonii ale lui Brahms și cu a Noua a lui Schubert, a șaptea alui Dvorak este printre cele mai mari și mai pure exemple din această formă de artă de la Beethoven încoace”
În ciuda succesului simfoniei, publicarea operei a fost un coșmar. Editorul german contractat de Dvořák, Fritz Simrock, părea să facă tot posibilul să-i pună compozitorului bețe în roate și să-l irite. În primul rând, el a spus că nu ar putea lua în considerare publicarea partiturii până când nu va fi disponibil un aranjament pentru duet de pian. Apoi, Simrock a refuzat categoric să tipărească pe copertă numele său ceh, Antonín – editorul a insistat ca acesta să fie Anton și ca pagina de titlu să fie doar în germană. În cele din urmă, i-a spus lui Dvořák că dedicația pentru London Philharmonic Society ar trebui omisă complet. În toate această vâltoare, Dvořák i-a cerut lui Simrock un avans: „Am o grămadă de cheltuieli cu grădina mea, iar recolta mea de cartofi nu este prea bună”, i-a scris Antonín – vă dați seama ce argument! Însă a funcționat! În cele din urmă, Simrock i-a propus 3.000 de mărci pentru simfonie, ceea ce era o sumă foarte mică pentru o lucrare atât de importantă. Dvořák a răspuns că alți editori vor plăti cu ușurință de două ori mai mult. După alte discuții, Simrock a vârât mai adânc mâna în buzunar și cu greu i-a oferit lui Dvořák 6.000 de mărci.
Tocmai de aceea am ales-o și eu pentru emisiunea de azi, Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70 de Antonín Dvořák, într-o interpretare fabuloasă, ca tot ce am ascultat până acum la PIANOFORTE: Münchner Philharmoniker, sub bagheta dirijorală a lui Sergiu Celibidache, în concert la West-Berlin, 1987.
Emisiunea se transmite miercuri de la ora 20 şi se reia joi de la ora 10 şi vineri de la 12.
Cristian Ivaneş
