Opera din Paris difuzează online diverse spectacole, începând de azi

Cristian Ivaneș

Operele „Manon”, „Don Giovanni” şi baletul „Lacul Lebedelor”, puse în scenă de Opera Naţională din Paris, vor fi disponibile de marţi, 17 martie 2020, pe site-urile instituţiei şi Culturebox, anunţă cotidianul francez Le Figaro.


Opera din Paris, în partenariat cu site-ul Culturebox, propune publicului, în vremea pandemiei, să urmărească de marţi,  17 martie, ora 19.30, gratuit, mai multe spectacole din arhiva instituţiei.

Timp de şase zile, internauţii vor putea viziona o reprezentaţie pe site-ul Operei şi pe Culturebox. La sfârşitul acestei perioade, această producţie va fi înlocuită de alta, acest procedeu urmând să aibă loc până în luna mai.

Opera „Manon” de Jules Massenet va fi prima, cu o punere în scenă de Vincent Huguet. Spectacolul, care ar fi trebuit să se joace până la 10 aprilie la Opera Bastille, a fost anulat după ultimele măsuri impuse de Guvernul francez. „Vrem să păstrăm acestă legătură cu publicul, în ciuda vremurilor complicate”, a explicat Martin Coulon, responsabilul cu presa al Operei.

Filmat cu uşile închise pe 10 martie, „Manon” a fost iniţial destinat difuzării în cinematografe. Un proiect ratat după anunţul de sâmbătă seară de închidere a tuturor sălilor.

Pentru cei mai nerăbdători, instituţia pariziană oferă deja baletul „Giselle” şi opera „Indiile galante” pe site-ul său şi pe Arte Concert.

Programul spectacolelor disponibile online:

Manon” – 17-22 martie

Don Giovanni” (2019) – 23-29 martie

Lacul Lebedelor” (2019) – 30 martie – 5 aprilie

Bărbierul din Sevilla” (2014) – 6-12 aprilie

Seară Robbins (2018) – 13-19 aprilie

Povestirile lui Hoffman” (2016) – 20-26 aprilie

Carmen” (2017) – 27 aprilie – 3 mai

Ciclul de simfonii de Ceaikovski cu Orchestra Operei din Paris, dirijată de Philippe Jordan, va fi difuzat din 17 martie până pe 3 mai.

Redacția

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide