Boléro-ul lui Ravel și alte surprize la PIANOFORTE de miercuri, 4 decembrie!

Cristian Ivaneș

PIANOFORTE, emisiunea ta de muzică clasică, în fiecare miercuri seara de la ora 20, online la Radio Domeldo Live!


Astăzi vom începe cu o lucrare fundamentalăa, ahicunoscută și publicului larg, cu toate că ea nu a fost compusă decat ca un execrcițiu obișnuit, fara nicio pretenție. Este vorba despre Boléro-ul lui Ravel.  Boléro-ul de Maurice Ravel este o compoziție muzicală de balet pentru orchestră, într-un singur act, în do major, compusă în 1928 și pusă în scenă în toamna aceluiași an, fiind creată special pentru dansatoarea rusă Ida Rubinstein. Mișcare de dans cu ritm și tempo invariabile, pe o melodie uniformă și repetitivă, Boleroul își ia singurele elemente de variație din efectele orchestrației, printr-un crescendo progresiv și, in extremis, printr-o modulare scurtă în mi major. Se spune că la premiera din 1928 de la Opera din Paris, o doamnă din înalta societate și melomană înfocata, auzind cum tema se repetă aproape la nesfârșit, a sărit înnebunită de pe scaunul ei, aratând spre Ravel, a zbierat:

Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure - d. 28 decembrie 1937, Paris)
Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure – d. 28 decembrie 1937, Paris)

E NEBUN! Mai mult, la 4 mai 1930, Arturo Toscanini a cântat Boléro-ul tot la opera din Paris cu Orchestra Filarmonică din New York, Ravel fiind in sală. Nu mică i-a fost mirarea celui din urmă să observe că Toscanini îi dăduse un tempo mult mai alert decât compoziția originală. A urmat o ceartă de pomină după spectacol, care a fost un succes (spectacolul, nu cearta), Ravel reproșându-i violent lui Toscaninin ca tocmai îi ruinase lucrarea. Toscanini i-a răspuns obraznic: Nu intelegi nimic din propria dumitale muzică. Era singurul mod de a salva ce ai compus. Chiar și asa, această opera singulară pe care Ravel a considerat-o un simplu studiu de orchestră si nimic altceva a făcut obiectul celei mai largi difuzări dintre creațiile sale, devenind opera muzicală cea mai faimoasă, spre surpriza totală a lui Ravel însuși, care era convins că majoritatea orchestrelor pur si simplu vor refuza să cânte așa ceva.

 

Noi insă vom asculta o interpretare de-a dreptul formidabilă, din 1971, cu Sergiu Celibidache dirijând Orchestra Națională a Radiodifuziunii daneze. Apoi vom mergemai departe în periplul nostru imaginar despre cât de săraci am fi daca n-ar exista…și urmeaza Vivaldi, preotul roșu, cum mai era cunsocut datorită culorii părului sau, geniul muzicii baroce. Dincolo de cariera sa de compozitor, despre care am mai vorbit de la acest microfon, puțină lume știe că Antonio Vivaldi a fost pentru 25 de ani…impresar de operă al Teatrului Sant Angelo din Venezia. Omul era un pasionat al operei, al genului liric adică, lăudându-se într-o scrisoare că ar fi compus nu mai putin de 94 de opere. Vivaldi mințea, sau, mă rog, exagera, fiindcă nu se cunosc mai mult de 50 de opere ale sale, dar poate se referea și la cele impersariate. Nici nu contează. Noi vom asculta în emisiunea PIANOFORTE de astăzi nu o operă, ci Concertul nr 10 pentru 4 viori in si minor, număr de catalog 580, și il vom asculta integral, cu toate cele 3 mișcări ale sale Allegro, Largo, si Larghetto – Adagio – Largo – Allegro, în interptretarea orchestrei Il Giardino Armonico, dirijata de Giovanni Antonini.

Apoi… dacă până la Bach orchestra avea doar un rol de acompaniament în concerti grossi, în cele șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino – dar despre toate acestea v-am vorbit intr-o emisiune trecută.

Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach — d. 28 iulie 1750, Leipzig)
Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach — d. 28 iulie 1750, Leipzig)

Johann Sebastian Bach a scris 48 de Preludii și fugi în toate tonalitățile treptelor din gama cromatică, oratorii,  concerte, suite, etc – noi nu vom asculta astăzi o fugă, precum v-ați fi așteptat probabil, ci mișcarea a 2-a din Suita orchestrală nr. 3 in Re major, Arie (doar) pentru coarde și basso continuo (basso continuo era o forma de acompaniament în perioada barocă) , cunoscută sub numele “Arie pe coarda Sol” – datorita notatiei „auf der G-Saite” (on the G string) de pe partitură. Aceasta a fost transcrisă în 1871 de violonistul August Wilhem (dupa mai mult de un secol de la data compunerii sale de către Bach – ca o dedicație pentru elevul sau, Prințul Leopold de Anhalt-Kothen, in Leipzig). Suita originala, cu o uvertura in stil francez – foarte la moda atunci – fusese scrisa pentru trei trompete, un timpan, doua oboaie si coarde). În aranjamentul lui August Wilhelm se păstrează însă doar o vioară și un pian care o acompaniază. Atât. Am găsit și o interpretare cu totul excepționalaă Anne Akiko Meyers la vioară si Wendy Chen la pian, la Festivalul Constelladin, Cincinatti, Ohio, din anul 2012.

Desigur, programul de azi, miercuri, 4 decembrie, va avea și alte surprize, dar pe acestea nu vi le deconspir acum…

Emisiunea se reia joi de la ora 10 și vineri de la 12. 

Cristian Ivaneș

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide