Văduva veselă, sau cum îndrumi copiii spre operă

Cristian Ivaneș

Opera Națională Română Cluj
24 noiembrie 2019

Dirijor: Gheorghe Victor Dumănescu
Regia artistică: Tiberius Simu
Scenografia: Viorica Petrovici
Coregrafia: Felicia Șerbănescu
Regie scenă culise: Cristina Albu

Distribuție:

Hanna Glawari: Ștefania Barz 
Contele Danilo Danilowitsch, secretarul Ambasadei: Andrei Manea 
Valencienne, soţia ambasadorului: Oana Trîmbițaș 
Camille de Rosillon: Sorin Lupu
Baronul Mirko Zeta, ambasadorul pontevedrin la Paris: Cristian Hodrea
Vicontele Cascada: Bogdan Nistor
Raoul de St. Brioche: Florin Pop
Njegus: Iulian Sandu
Bogdanowitsch, consul pontevedrin: Varga Janos
Sylviane, soţia lui: Elena Potopea
Kromow, consilierul ambasadei: Zoltan Molnar 
Olga, soţia lui: Henrietta Almasi
Pritschitsch, ataşat militar: George Godja
Praskowia, soţia lui: Anca Aluaș

Orchestra, Corul și Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

Maestru de cor: Emil Maxim
Dirijor cor: Corneliu Felecan
Pregătire muzicală: Lelia Serafinceanu
Preluare regie: Mihaela Sandu
Preluare coregrafie: Marius Toda


Opereta aranjată pe notele lui Franz Lehár a reușit să declanșeze valuri de râsete și simpatie chiar de la premiera sa vieneză, de la sfârşitul anul 1905, atunci când compozitorul austriac (am putea spune un austro-ungar autentic) a dat tonul unei noi abordări a genului. Prin „Die lustige Witwe”, Lehár a devenit de îndată reformatorul operetei, înviorând sălile de spectacol din întreaga lume și continuând și azi să captiveze generații de melomani prin strălucirea și melodicitatea sa.

În România, prima reprezentație a avut loc în 1906, iar la Opera Naţională Română din Cluj doar în martie 1935. Actuala montare, semnată de Tiberius Simu, a fost interpretată în premieră în 2013. Plus-valoarea, dacă vreţi, a serii de duminică, a venit de la Andrei Manea (un conte Danilowitsch în care tenorul tocmai a debutat acum), Cristian Hodrea (un ambasador şi conte Mirko Zeta amuzant şi foarte convingător), o Hanna Glawari (Ștefania Barz) și o Valencienne (Oana Trîmbițaș) credibile, şi, desigur, corul şi corpul de balet ale Operei, plus orchestra dirijată de maestrul Gheorghe Victor Dumănescu.

Marii beneficiari ai spectacolului au fost copiii, prezenţi în număr destul de mare, un lucru excelent, fiindcă în felul acesta unii dintre ei vor deveni cândva fani operei, distrându-se acum la mai „lejera” (dar nicidecum uşuratica) operetă.

Foto-video: Radio Domeldo – ascultă cu inima

Cristian Ivaneş

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide