ARMAGEDDON, partea a 2-a, și DEEP IMPACT la Orchestral Soundtracks de joi, 12 septembrie!

Joi, 12 septembrie 2019, Radio Domeldo Live, ora 20 la Orchestral Soundtracks, singura emisiune de muzică de film din România: povestea arhicunoscută a sfârşiturilor de lume, care este una fără sfârşit.


Astăzi vom audia muzica a două filme apocaliptice al căror subiect este impactul Terrei cu un asteroid uriaş. Primul din ele se numeşte Armageddon, având muzica semnată de Trevor Rabin iar al doilea este Deep Impact, sau Impact Nimicitor, având muzica semnată de James Horner. Muzica filmului Armageddon nu a putut fi cuprinsă într-o singură emisiune, aşa că astăzi veţi avea ocazia să ascultaţi partea a doua, iar cea din Impact Nimicitor este în premieră la Radio Domeldo. De sute sau mii de ani, omenirea continuă să se teamă de aceste sfârşituri de lume, care sunt prezise, se apropie, nu se întâmplă nimic şi pe urmă sunt prezise altele, astfel că filmele cu dezastre şi catastrofe globale sunt mereu la modă. Aproape că a fost nevoie de a se crea un gen specific şi anume “disaster movie”. Muzica lui Trevor Rabin este foarte apreciată de fani şi, datorită lor, producătorii au convenit să editeze şi versiunea extinsă completă dublu album. Un fan din Statele Unite chiar se întreba de ce prima ediţie a avut atâtea lipsuri şi piesele nu respectau ordinea din film. Este impresionantă integrarea aspectelor corale şi instrumentale. Pe măsură ce starea de suspans creşte în intensitate, muzica lui Trevor Rabin devine amplă, bogat orchestrată ilustrând eroismul astronauţilor care duc la îndeplinire misiunea. Din ciclul operelor de ficţiune ce anticipează producerea unor catastrofe, Deep Impact prezintă impactul posibil al unei comete imense cu planeta Pământ, impact ce ar conduce la dispariţia vieţii.

Coliziunea pare inevitabilă, iar încercările de a o evita prin plasarea unor încărcături nucleare pe suprafaţa cometei eşuează, într-o primă etapă. Aceste genuri de filme sunt foarte reuşite din punct de vedere al relatiilor care se stabilesc între grupuri mari de oameni atunci când sunt confruntaţi cu dezastre. Impact Nimicitor este un film despre emoţie, solidaritate, sacrificiu având drept leitmotiv un asteroid care loveşte Pământul. Efectele speciale ocupă un loc fruntaş, dar toate acestea ne conduc la întrebarea „Ce am face noi într-o astfel de situaţie?” Părerile fanilor sunt împărţite în ceea ce priveşte replicile din finalul filmului, care sunt exagerat de patriotice, dar, făcând abstracţie de acestea, muzica lui James Horner este o operă de artă care îşi merită pe deplin laudele şi aprecierile fanilor și criticilor deopotrivă.

Cristian Mureșanu

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide