Jennifer Thomas la Incursiunile unui meloman de luni, 4 februarie

La Incursiunile unui meloman, o dulce provocare, pentru orice ascultătoare sau ascultător, aceea de a simți – pe propria piele, cum se spune – diferența uriașă dintre muzica numită „comercială”, cea care se năpustește peste noi năprasnic, în fiecare zi, de la toți emitenții, și muzica adevărată – cea pe care acest post, Radio Domeldo, o cultivă.


Avem un noroc aici, da e un noroc! – că n-avem timp a pierde speranța: muzica adevărată există și ea nu trebuie decât să fie descoperită marelui public. Ceea ce și facem! Luni, 4 februarie, marți, 5 februarie, ora 20 și miercuri, 6 februarie, ora 10, ne încântă o pianistă cu har: Jennifer Thomas. De ani de zile îmi trimite albumele ei, le ascult, și le premiez cu note înalte – cum, de fapt, merită! – la Zone Music Reporter.

Ascultând-o, veți avea revelația omului înzestrat cu talent care trudește din greu pentru semenii săi, cu toții ascultători pasionați, ca cei ai radioului nostru. Nu uitați rugămintea de a trimite și altora din anturajul vostru bucuria ascultării.

Mulțumiri, ca-ntotdeauna, de la Sergiu Alex.

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide