Sâmbătă seara. Găsesc cu greu parcare, am noroc! Sunt deja în întîrziere la Balul Operei din Cluj 2018 şi nu se face să ajung nici chiar cu un minut după ora şapte. Mai am puţin şi ajung, văd deja Opera. Cu toate că mai e lumină, cerul se întunecă. Ca în fiecare altă zi dată de Dumnezeu în ultimul sfert de veac, marea Cetate medicală, culturală şi academică a Clujului este traversată de două ori de zeci de mii de ciori, spre şi dinspre groapa de gunoi a oraşului-comoară. Acum am prins venirea la culcare.
click pe imagini pentru mărime completă!
Alerg spre uşa Operei, în timp ce domni şi doamne de o eleganţă desăvîrşită păşesc pe covorul roşu cu ochii încremeniţi a groază spre cer. Şi, ca în fiecare zi dată de Dumnezeu în ultimul sfert de veac la Cluj, începe bombardamentul. Poc aici, poc acolo! Poc!, simt cum pe constumul meu cel nou a căzut violent o masă moale, aidoma conţinutului unui ou spart, ce se scurge încet şi obraznic pe mâneca stângă. O doamnă dichisită se uită cu milă extremă la mine şi se refugiază cât poate de repede sub marchiza de la intrare. A scăpat.
Înăuntru însă e o cu totul altă lume, a rafinamentului, bunului gust şi eleganţei. 
Începând cu anul acesta, Balul Operei din Cluj este un eveniment marca Opera Naţională Română (după de Daniel Metz, CEO NTT Data Cluj, l-a cumpărat de la doctorul Matei Miko şi l-a cedat Operei), 
ca orice Bal al Operei din Europa. Organizatorii au schimbat fundamental concepţia artistică şi nu numai, începând cu fragmente din opereta lui Gherase Dendrino, Lăsaţi-mă să cânt (Premiera la Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti în 30 octombrie 1954), continuând cu arii celebre din opere şi terminând, firesc, desigur, cu vals. Premiile au existat şi la ediţia din acest an, însă puţine şi cu desfăşurător scurt – Premiul Alexandru Fărcaş pentru Tinere Talente, Premiul Lya Hubic pentru excelenţa unei voci feminine (câştigat absolut pe drept cuvânt de excelenta soprană Diana Ţugui), Premiul Dimitrie Popoviciu-Bayreuth (întemeietorul Operei Române din Cluj) pentru excelenţa unei voci masculine (obţinut de marele tenor Ştefan Pop, invitat special), şi, în fine, Premiul Seniorii Cetăţii, acordat total neinspirat de Consorţiul Universităţilor Clujene ziaristului sportiv Theodor Mateescu.
Invitatul special, tenorul bistriţean Ştefan Pop, prezent pe marile scene ale lumii, merită un cuvânt aparte, fiind singurul care a ridicat efectiv sala Operei în picioare, debordând de entuziasm şi admiraţie, după o interpretare pavarottiană a ariei Nessun dorma din Turandot de Giaccomo Puccini. Singurul, de asemeni, căruia i s-a strigat bis!, acesta, din păcate, nefiind posbil.
Foto/video: Crtistian Ivaneş
Una din inovaţiile ediţiei din 2018 a fost acoperirea cu parchet a sălii Operei, de la scenă până la intrarea din capătul opus. Ideea a fost excelentă, dând un plus de prestanţă şi nobleţe evenimentului, acest lucru împingând însă orchestra mult în spate, chestiune care l-a făcut pe dirijorul Tiberiu Soare să strunească instrumentiştii pentru volum. Foarte bună, de asemeni, ideea oglinzilor din spatele orchestrei, dând senzaţia de spaţiu amplu şi generos.
Ansamblul de balet a excelat pe suprafaţa lucioasă, acolo unde la final a existat o invitaţie generală la…vals (ce altceva?). Într-un cuvânt, un spectacol de mare ţinută, un nou început foarte promiţător pentru noul Bal Operei din Cluj, unde bunul gust şi dichisul cu măsură au făcut ca toţi să aştepte Balul Operei 2019!
Nu pot încheia acest reportaj fără să arăt obrazul tuturor autorităţilor de toate felurile din Cluj, pentru fenomenul sinistru care mi-a distrus costumul (vezi prima parte), şi fără să remarc, a n-a oară, starea jalnică a clădirii Operei Naţionale Române/Teatrului Naţional din Cluj. Suntem în anul Centenarului, am moştenit în 1919 o bijuterie de teatru de la austro-ungari, şi, după un secol, nu suntem capabili nici măcar să-l întreţinem.
Cristian Ivaneş
