Totul pe lumea asta se schimbă! – ştim de mult, încă de la Heraclit, care a stocat într-o sintagmă–metaforă profunda sa înţelepciune: Totul curge!
Şi ce-i dacă ştim? …
„Curge” fiecare secundă peste fiecare om. Aşa că de fapt în fiecare clipă, ar trebui să fim altul, adică un om nou, mai fericit. Suntem? De loc! Mă rog, savanţii zic astăzi că celulele noastre, toate, sunt altele, adică total noi la fiecare şapte ani. Nu ştiu, însă, cum se face, că noi rămânem, totuşi, aceiaşi …
„Curge” informaţia peste, prin şi cu creierul nostru şi, mai ales azi Ştiinţa Mare s-a dezvoltat extraordinar, absolut exponenţial. Deşi ştim acum mai mult decât am ştiut vreodată, şi asta este formidabil. Iar bugetul de cunoştinţe al omenirii creşte – creşte – creşte întruna. Aşa că, de fapt, în fiecare clipă ar trebui să fim altul, adică un om nou, mai fericit. Suntem? Deloc! Nu ştiu cum se face, însă, că noi rămânem, totuşi, aceiaşi …
„Curge” progresul tehnologiei fabulos, întratât că unii exclamă: „Hei! Progresul a fost bun, dar a durat destul!” Mai ales că s-a dovedit indubitabil că omul a folosit şi foloseşte Ştiinţa şi Tehnologia mai mult pentru distrugere: război – poluare multiplă – disturbare a echilibrelor Naturii, care apoi se repercutează prompt asupra noastră – poluarea propriului creier – trăire în virtual, însingurare – alienare, etc. Nu-i vorbă, prin Ştiinţă şi prin Tehnologie e drept că ne-am civilizat în Istoria asta zbuciumată a lui homo sapiens sapiens (deşi la unii nu se observă deloc!). Aşa că de fapt în fiecare clipă, ar trebui să fim altul, adică un om nou, mai fericit. Suntem? De loc! Mă rog, savanţii zic astăzi că celulele noastre, toate, sunt altele, adică total noi la fiecare şapte ani. Nu ştiu, însă, cum se face, că noi rămânem, totuşi, aceiaşi …
S-au schimbat mereu uneltele, banii, moda, literatura, filosofia, pictura. Ne-am schimbat hainele, pantofii, pălăria, felul de a scrie cărţi, de a picta, felul de a ne comporta. Azvârlim măscări în gura mare, pe străzi sau pe micul ecran de ne-ar putea invidia crunt birjarii Evului Mediu şi puşcăriaşii tuturor timpurilor. Vorbim agramat, deşi avem două-trei facultăţi, două-trei masterate şi măcar un doctorat „din ăla”, că dé, aşa se făcu moda „la intelectuali”. Scriem ades cu piciorul stâng, mă rog, nici nu ne mai prea citeşte nimeni, căci lumea e pusă pe făcut de bani, şi-apoi se şi publică cu nemiluita de s-a dus buhul: plouă cu maculatură! Pictăm uneori mai aiurea decât trompa lui Freaky, elefănţelul jucăuş, şi facem mult zgomot numindu-l muzică! S-au schimbat opticile, da, obiceiurile de a te comporta în societate, şi nu prididim să ne mirăm de ce şi cum e cu „moda” … Ce e moda asta? De a face artă, şcoală, de a te îmbrăca, de a scrie, de a picta, de a vorbi, de a zâmbi etc. … căci, nu-i aşa, „Moda este ceea ce se demodează!” – cum zicea Coco Channel. Aşa că de fapt în fiecare clipă, ar trebui să fim altul, adică un om nou, mai fericit. Suntem? Deloc! Mă rog, savanţii zic astăzi că celulele noastre, toate, sunt altele, adică total noi la fiecare şapte ani. Nu ştiu, însă, cum se face, că noi rămânem, totuşi, aceiaşi …
S-a schimbat, da, Muzica, acest „limbaj universal”. Nici măcar nu ne mai reamintim decât de la cursurile de Istoria Muzicii cum era, de fapt, Muzica în secolul al XVIII-lea, de pildă?
Se schimbă toate, da, căci Totul curge, iarăşi amintim vorba adâncă a lui Heraclit, înţeleptul din Efes, pe care n-o luăm corect în seamă.
Dar noi, noi de ce nu ne schimbăm? Cum adică, nu ne schimbăm dacă avem mereu alte haine, alte încălţări, alte unelte, alte cărţi, alte aparate, alte tablouri, alte mijloace de locomoţie, alte căi de acces la informaţie, altă ştiinţă, altă tehnologie, altă longevitate etc.?
Fiindcă pe dinăuntru am rămas aceeaşi: plini de ură, de invidie, de calomnie, de gelozie, de răzbunare, de ipocrizie, de prostie!
Aşa că, fiindcă tot am neglijat exact ce este mai important pentru om, Conştiinţa adică, am ajuns unde am ajuns! Dar nouă nu ne pasă, aşa că obişnuiţi să nu dăm doi bani pe ce este esenţial, trăim acum din plin impasurile prezentului, deloc mici, deloc neglijabile, ci chiar foarte mari şi extrem de periculoase, pline de nesiguranţă, urât, frică, risc maxim şi nefericire.
Merită să reflectăm …
Să o mai facem o dată cu nişte tineri frumoşi şi talentaţi, care doar cu voia lor (a cappella!) ne mai arată o dată cum ne-am schimbat măcar … în muzică! Ar putea fi o metaforă luminoasă, nu?
Video: YouTube
Chiar! Măcar de ne-am schimba odată şi mentalităţile astea stupide, vetuste şi păguboase, dar şi Cugetul şi, mai ales, Conştiinţa, cum s-ar cuveni ca să onorăm, cu adevărat, blazonul de Om...
Cum de ce? Fiindcă numai şi numai aşa am reuşi să fim fericiţi!… Restul sunt focuri de paie, de artificii sau Fete Morgane, deseori nici măcar frumoase…
Stela-Maria Nistor
