Curiozități cu genii…

Celebrul croissant este mai întâi vienez, și nu cum credem acum cu toții că ar fi parizian. Așa cum bistroul parizian a apărut când cazacii țarului Alexandru I, care intrau în Paris, doreau să mânânce repede, adică bâstro, pe limba lor. Tot așa și cu altele…
Istoria și întâmplarea parcă uneori se joacă.

Celebra Dunăre albastră a lui Johann Strauss – fiul, creată la Viena în 1867, a fost, de fapt – și de necrezut! – născută mai degrabă pe Sena decât pe Dunăre! De ce? Fiindcă după ce a compus-o și a lansat-o la Viena, lucrarea a avut un imens…eșec! E drept că asta s-a datorat textului, total neinspirat al melodiei, scris de un funcționar al primăriei cu veleități literare. Căci, inițial, Strauss gândise Dunărea albastră pentru un cor de 1200 de bărbați și cu un text, evident. Dar nefericitul textier nu a slăvit frumusețile Vienei ci primele lămpi cu arc electric pentru iluminatul stradal și a făcut-o copilăros, școlăresc, total neadecvat. Lucrarea a fost copios fluierată, s-a huiduit și s-a râs copios. Bietul Strauss s-a rușinat pur și simplu și a aruncat partitura pe fundul unui sertar. Dar întâmplarea poznașă face ca la celebra Expoziție Universală de la Paris (1889), să cânte și Strauss, invitat de însăși prințesa de Metternich – soția ambasadorului Austriei, fiul cancelarului Metternich. Cum programul la al doilea concert fu epuizat și toate bis-urile terminate și ele, Strauss găsește, la repezeală, în mapa sa, și absolut întâmplător, partitura „blestematei” Dunărea albastră. Entuziasmul parizian și nu numai, căci acolo era strânsă o mare parte a elitei Europei, anulează pe loc vechiul eșec și faimoasa Dunăre albastră este bisată de nenumărate ori! Reorchestrată și curățată de textul ridicol și indigest, lucrarea va face imediat înconjurul mapamondului.

Iar noi astăzi o savurăm – să recunoaștem din plin, de fiecare dată, mai ales că Dunărea este și a noastră, nu-i așa?

Și geniile au dezamăgiri! Pare de necrezut, dar asta e! Într-o Vienă, inundată deja de valsurile lui Strauss, atât de prolific și victorios, torentele valsante ale entuziasmului vienez fac o victimă: Chopin ! Aflat la Viena,și încă necunoscut, Frédéric Chopin, apelază la un editor, evident cel mai prestigios din epocă și… este respins!  Editorul  Haslinger publica din greu doar Strauss! Nu avea nici timp și nici chef pentru alții.

„Astăzi toată lumea cântă numai Strauss !,scria Chopin… „ În vremea de azi nu mai există,public pentru muzica serioasă” – , se plângea el. Cam invidios, nu?  Și cam… neadevărat! Ceea ce nu ne împiedică acum să-l savurăm și pe Chopin  și cu aceeași plăcere.

Richard Wagner, însă, recunoștea fără dubiu, calitatea muzicii vieneze, inclusiv pe aceea a muzicii lui Strauss. Stând la masă la celebrul restaurant Sperl, seară de seară, și mai uitând să achite ce a consumat, era fascinat pur și simplu de vals! E anul 1831, holera dă buzna în Viena, lumea îngrozită fuge care încotro, Wagner însă rămâne fascinat de vals și fuge doar de… creditori.  „Nu voi uita niciodată isteria cu care acest popor ciudat întâmpină fiecare operă a lui Strauss… Este dincolo de orice îndoială că frisoanele de plăcere care o străbat sunt mai mult de la muzică decât de la vin, iar pe mine mă apucă amețeala când văd frenezia de care dau dovadă în fața muzicii acestui maestru-magician!”

Și Wagner are dreptate! Simțiți frisonul magiei în muzica lui Strauss?

Ce plăcut e, nu-i așa, să frunzărim Istoria Culturii și  paginile ei pline de curiozități atât de delicioase! Mă rog, la scara Timpului, toate se reașează cumva, parcă altfel, în panoplia condiției umane, inclusiv cea de pe palierul geniilor care nu sunt lipsite nici ele de păcate atât de omenești.

 

Stela-Maria Nistor

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide