A plecat ENNIO MORRICONE, cel mai mare compozitor de muzică de film din toate timpurile

Azi dimineață, într-o clinică din Roma, Ennio Morricone a spus adio unei lumi triste și chinuite. Avea 91 de ani. Radio Domeldo va publica un amplu material despre personalitatea acestui titan al muzicii de film și nu numai. Până atunci, cred că este nimerit să vă oferim spre lectură și audiție trăirile și emoțiile din concertul lui Ennio Morrocone de la Budapesta din toamna anului 2017. Grazie per tutto, maestro!…


Cristian Ivaneș

Miercuri am trăit acea emoţie pe care orice jurnalist cultural o întâlneşte, dacă are noroc, o dată în viaţă. Legenda muzicii de film ENNIO MORRICONE, la cei 88 de ani ai săi, stă să-şi încheie ENNIO MORRICONE – THE 60 YEARS OF MUSIC WORLD TOURiar miercuri  la Budapesta Il Maestro a susţinut un concert fabulos, în faţa a opt mii de fani veniţi din toată Europa. Ultimele două concerte vor avea loc acasă, în Italia, la Bologna în 1 şi la Milano în 2 decembrie.

Morricone a compus muzica pentru mai mult de 500 de filme și seriale. Cu toate că doar 30 din coloanele sale sonore sunt pentru filme western, acestea au devenit cele mai celebre. Stilul de compoziție a lui Morricone este cunoscut mai ales în western-urile “spaghetti” turnate în anii 60 în Sicilia (The Good, The Bad and the Ugly și Once Upon A Time In The West, regizate de Sergio Leone. De fapt, Morricone a compus muzica pentru toate filmele lui Leone, de la A Fistful of Dollars la Once Upon A Time In America. 

Ennio Morricone câştigând Oscar-ul în 2016
Ennio Morricone câştigând Oscar-ul în 2016

În urmă cu zece ani,  Morricone a primit premiul de onoare pentru întreaga carieră al Academy of Motion Picture Arts and Sciences, fiind al doilea compozitor de muzică de film care primește acest premiu, după Alex North, iar anul trecut a câştigat primul său Oscar (Best Achievement in Music Written for Motion Pictures, Original Score) pentru coloana sonoră a filmului The Hateful Eight, în regia altui monstru sacru, Quentin Tarantino.

Concertul de la Budapesta a avut şi o prezenţă românească prin Corul Filarmonicii din Oradea, care a fost pe scenă alături de un celebru cor maghiar, Kodály Choir. Remarcabilă participarea-surpriză a invitatului special al serii, cântareaţa portugheza de fado (şi nu numai) Dulce Pontes. Cât despre orchestra cu care colaborează Morricone în concertele sale….ei bine, este una din cele mai bune orchestre simfonice din Europa, Orchestra Naţională Simfonică Cehă – Český národní symfonický orchestr, care a dat pieselor maestrului din Roma o interpretare absolut impecabilă, plină de trăire şi emoţie.

Foto: Radio Domeldo
Video: Attila Kizur, Szabolcs Karisztl, Radio Domeldo

 

P1140788 P1140752 P1140754 P1140792 P1140758 P1140767 P1140774 P1140786
<
>

 

 

Cristian Ivaneş
Budapesta, Ungaria

 

 

Share

Comentarii

comentarii



Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide