Modern Soulful Talking

Generația Z nu va avea niciodată ocazia sa trăiască experiența unei discoteci organizate în căminul cultural de trei liceeni din generația celor cu cheia la gât. Acesta e un fapt adevărat, dar nu trist – fiecare generație are modul ei unic de a-și petrece timpul liber.

Factorul care departajează cu desăvârșire experiențele de viață dintre generații este regimul politic în care acestea și-au desfășurat activitățile de zi cu zi: totalitar versus democratic. Nu sunt aici sa țin polemici legate de care sistem politic e mai bun sau care încurajează mai bine dezvoltarea personală a tineretului, ci să vă spun o poveste. Povestea s-ar putea să vă aducă aminte de discotecile pe care le-ați organizat voi în ale voastre tinereți, sau s-ar putea să vă descrie mai bine cum se distrau părinții voștri în liceu. Povestea are ca protagonist muzica pop și rock a anilor ‘70 și ‘80 și aventurile celor care ascultau aceste genuri muzicale.

Toamna anului ‘85 era la fel de zbuciumată pentru tineretul care, profitând de zilele încă lungi, au decis sa se adune în fața căminului cultural la ora 19 fix.

-Până pregătim boxele și muzica mai trece o juma’ de ora, spuse un vlăjgan ce sorbea molcom dintr-o țigara fără filtru.

Nu durase mult și gașca se adunase unul câte unul. Fiecare dintre cei prezenți avea un rol bine definit de la început: un băitan aducea muzica, un fecior aducea boxa, iar ceilalți veneau cu de-ale gurii.

Nu era chiar o bagatelă să găsești muzică străină (pesemne prea libertină) pe vremea comunismului – trebuia să ai un prieten care știe pe cineva care știe pe cineva… ați priceput voi, era un fel de mafie muzicală. Până la apariția casetofonului, vinilurile erau la mare căutare, asta pentru cine avea bani de pick-up. Dacă nu, ascultai la Metronom (Europa Liberă) tot felul de trupe ori interpreţi ce erau în vogă atunci: Van Halen, Deep Purple, ABBA, Scorpions, Pink Floyd, Bonnie Tyler, AC/DC și mulți alții. Ulterior, când casetofoanele erau în toi, tinerii ori luau casete cu muzică strecurate ilegal în țară și le multiplicau, ori înregistrau piese de la radio. Da, pe casetă!

– Ai adus boxa cu lampă? întrebă una dintre fete.
– Bineînțeles, facem noi discotecă fără boxe?!

Și uite așa, prin boxa de 4 wați lângă care trebuia să stea cineva cu un caiet în mână pe post de sistem de răcire, se făcea discoteca tinerilor din perioada comunistă. Și nu erau mulți. O gașcă de cinci oameni era suficientă pentru a te distra. Distracția trebuia să dureze până la ora zece, bineînțeles, după care fiecare dintre tineri își lua tălpășița către casă.

Muzica, asemeni traiului tinerilor, era atent controlată și cenzurată de partid. În popularizarea rock-ului românesc s-a implicat îndeosebi casa de discuri Electrecord prin celebrele compilații Formații Rock. Pe cele 12 LP-uri apărute între anii 1975 și 1989 s-au afirmat “greii” rock-ului românesc, dintre care amintim: Cargo, Celelalte Cuvinte, Compact, Iris, Mondial (ale căror versuri erau date de poeziile lui Eminescu, Topârceanu, Minulescu sau Goga) și Sfinx.

Și câți alții mai sunt, români sau străini. Și acum îmi amintesc cum maică-mea îmi povestea de cât de tare îi placea Bon Jovi, Modern Talking sau Michael Jackson, iar tatăl meu și azi ascultă baladele Scorpions sau fredonează vesel ritmurile lui Dj Bobo.

Da, într-adevăr, generația Z nu va cunoaște frustrarea unei benzi de casetă ruptă și lipită cu scotch, care face artistul să uite versurile pentru câteva secunde. Nu vor cunoaște nici boxele de voltaj mic, muzica pe casetă împrumutată și ascultată până la refuz, sau derularea benzii unei casete. Dar asta nu înseamnă că nu vor ști să aprecieze artiștii care au influențat generația părinților lor. Până la urmă, nu tot ce e vechi e de nefolosit.

Amalia Isepciuc

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide