Când juriu se conjugă a înjura-înjurătură

„Ei hai, ei hai/Mai du-te-n p***a mă-tii /Ce mai stai?!” – nu s-a auzit doar pe stradă, unde poate răsună des şi cu năduf, ori chiar cu un râs sarcastic, ci, a răsunat suav, fără glumă, din gura unuia dintre cei mai mari actori de comedie ai Italiei, în 1981 şi fix pe scena festivalului de la Sanremo. Răutăcioşii s-au hlizit printre aplauze: „Şi-a luat-o juriul”, deşi, acel an e unul de referinţă în ale muzicii, având în vedere partiturile, cântăreţii şi compozitorii care au concurat acerb între ei. Timpul a transformat „E va” al lui Franco Migliacci (text) şi Claudio Mattone (muzica), cântat de Alberto Sordi într-un adevărat manifest al societăţii, sau, mai nou, într-un manifest al maselor împotriva politicienilor care, ca pe timpurile Romei sunt corupţi, lacomi, slabi de înger şi îndrăgostiţi de…excese.

După Sanremo, l-au răcnit în cor, întocmai ca în versuri, coruri întregi de spectatori, galerii întregi de suporteri furioşi pe idolii lor: „Şi chiar nu te-a mai trimis nimeni în …?”. Dar nu scapă de cinismul cântecului nici prietenii furioşi, soţiile enervante, şefii morocănoşi şi dificili şi o şleahtă întreagă de cunoscuţi care se situează mai mult sau mai puţin pe nişte bătături dureroase ale vreunui semen ajuns pe culmile răbdării sale.

În politic, pe rând, i-au căzut victime acestui cântec cu o aură inocentă în structura sa muzicală, dar care îşi face simţite intenţiile cinice până şi în partitură: regina Angliei, Berlusconi, diverşi primari – nu de alta, dar undeva în versuri, cu un surâs subţire, Sordi cântă că, deh!, primul cetăţean de onoare al locului împricinat e fix prietenul său. Ba mai mult, „dacă ajungi, o să prinzi şi gustul”, doar că el „fiind ca un somon, preferă să înoate contra curentului”.

Cine ar crede că o asemenea trimitere cu adresă directă nu se cade la obraz subţire, se înşeală. Comedia italiană nu se sfieşte să spună lucrurilor pe nume. Umorul italian nu iartă pe nimeni.  Şi ca un umor care se respectă, nu se iartă nici pe sine. Pentru că după ce vreme de patru minute toată planeta, de la prieteni la duşmani şi politicieni primesc adresă unică spre un loc deja aglomerat, cântăreţul se opreşte la sine, dimineaţa în baie şi constată că mai bine s-ar trimite singur la aceeaşi adresă.

Inspirat de cântecul făcut celebru de Alberto Sordi, în 2014, cinematografia italiană a făcut cunoştinţă şi cu un film: „Andiamo a quel paese” (trad.a. „Să ne ducem  în **** mamii”)

Lacrima Andreica
Senior editor, corespondent în Germania

 

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide