Muzica şi…gafele voite!

 

Deosebirea între gafele-gafe şi gafele voite este mare. Dar nu aş zice că la fel de mare ca cea dintre o gafă-gafă şi o mitocănie, de exemplu! Iar când ea, gafa, aparţine unui geniu, o iei clar, ca un cuvânt de spirit şi nu mai contează dacă taie ca briciul. Mă rog … nu mai contează la o sută de ani vreme distanţă …

Dirijorul şi compozitorul Hans von Bülow (1830-1894) era vestit ca un mare amator de astfel de gafe. Primind vizita unor personalităţi ale vremii în biroul său, altfel foarte primitor şi elegant, aceştia îi lăudaseră stilul, designul, mobilierul şi tablourile. Între ele, la loc de cinste era o miniatură cu o celebră balerină vieneză, din epocă.
– Aaaaa! Deci, iubiţi şi dansul, maestre? – exclamară musafirii.
– Destul. Dar sunt un mare admirator al acestei prime balerine absolut încântătoare, Fräulein Cerale.
Musafirii zâmbiră cu tâlc.
– Ooooo! Nu despre asta e vorba! Dar o ador fiindcă e singura de la operă care nu cântă niciodată fals!

Şi gafele-gafe pot fi delicioase, desigur. Mai ales când nu eşti tu ţinta. De fapt, doar atunci.

Schubert a rămas în istorie celebru şi în acest sens. Întâlnindu-se la Viena cu Johann Michael Vogel (1768-1840) acesta, care îl admira mult, îl invită la un recital al său seara, la operă. Şi în semn de înaltă preţuire, îşi încheie recitalul cu un lied compus tocmai de Schubert. Succesul a fost, desigur, răsunător şi la sfârşit, după aplauzele frenetice şi prelungite la cocktail, Schubert felicitându-l încă o dată. îl întrebă în gura mare:

– Dar cine e compozitorul ultimei lucrări? Asta mi-a plăcut cel mai mult!

Şi toată lumea a rămas perplexă …

Nici femeile nu fac excepţie de la gafe monumentale. Într-un compartiment de tren, pe la 1900, călătorea şi Karl Goldmark (1830-1915), deja celebru. Orgolios din fire, Goldmark se simţi oarecum ignorat de vecina de compartiment şi nefiind obişnuit cu asemenea atitudini din partea celor din jur, care de obicei îl complimentau, îl aplaudau, îi zâmbeau şi îl admirau, compozitorul izbucni:

– Cu siguranţă habar n-aveţi cu cine călătoriţi, stimată şi frumoasă doamnă!

Şi adăugă mândru:

– Eu sunt părintele Reginei din Saba, sunt Karl Goldmark în persoană.

Doamna îl privi stupefiată şi spuse:

– Vai, domnule! Dar cum aţi reuşit să vă măritaţi atât de bine fiica?

Video: YouTube

Gafele, totuşi, deşi sunt un duel fără vărsare de sânge, ar trebui la fel ca şi glumele să fie socotite un fel de sare ce trebuie întrebuinţată  cu economie, vorba lui Pitagora.

Dar, te pui cu spiriduşul ştrengar care te azvârle în discuţie tocmai când mai bine ar trebui să taci?

Stela-Maria NISTOR

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide