Acum, la Radio Domeldo, canalul 3 – Pop&Rock!

Sărbătorim un an de RADIO DOMELDO prin lansarea radiodomeldo_textinnerunui canal nou. Până acum a fost mister, se știa că pregătim ceva, chiar noi, cei de la Radio, am spus-o, dar acum chiar facem anunțul! Este Pop & Rock Channel!

De ce Pop & Rock?  (Unii îi mai spun muzică ușoară:  mare eroare nici că mai există!) Sintagma aceasta cu muzica ușoară a fost lansată demult, dintr-o iresponsabilă și rocknemăsurată țâfnă, a celor care doreau să se știe că ei n-au de a face cu muzica „vulgului”, fatalmente dedat la perpetuă ușurătate, și că nu se amestecă în nici un fel cu ea, „muzica aia” neavând adâncimile celei clasice. Și astfel, din neștiință, zarurile au fost aruncate… La popoarele nordice, la englezi, la americani și la multe altele se vorbește, corect, de pop music, cuvântul pop fiind prescurtarea de la popular music. Cu alte cuvinte, acest gen – compus din nenumărate subgenuri – se referă la ceea ce a plăcut și place marelui public, la ce este mai popular ca înțelegere și acces. Marele public, aici, este un consumator uriaș și el – nu-l nesocoti! – asta își dorește. Să primească în sufletul lui acest pop(ular) music, cu care să se însoțească o viață. Pentru că acest popular music îi vorbește, în termeni simpli și nesofisticați, de tot ce întâlnește în viață – de la dragoste, prietenie, melancolie, tristețe, la bucurie și dezamăgire,ș.a. Impactul a fost și va fi mereu devastator! Dacă-mi dați voie, fug la cuvintele unui scriitor sociolog foarte cunoscut – McLuhan, care spune că popular music a devenit un bun planetar, care poate îndrepta lumea spre o nouă eră, o nouă galaxie după cea a lui Gutenberg. Să nu uităm adaug eu – creuzetul ei zămislește energie, o forță uriașă a unei industrii care a născut un riguros business ce respectă toate regulile, ca oricare altă industrie. În loc de statistici, cum se întâmplă la bursă, managerii de pop music & entertainment se ghidează după topuri și sondaje de audiență. Așa a fost și va fi mereu.

„Fi-va muzica ușoară o rivală biruitoare a muzicii clasice?” – se întreabă într-o admirabilă carte Nicolae Steinhardt – omul renascentist al României secolului XX. „Desigur nu – răspunde tot el – precum cinematografia care nici ea n-a înfrânt teatrul… Decantându-se, implicându-se în problemele de anvergură ale vieții, asumând teme rezervate până acum literaturii ori compoziției muzicale culte – muzica ușoară, depărtându-se din ce în ce de planul existențial primar, deține mijloacele de a se afirma ca o structură de care cealaltă mai respectabilă rudă a ei, va trebui ( urmându-l pe Gershwin, un precursor) să țină seama.” Și, de când au fost scrise cuvintele astea, asta s-a și întâmplat!
Ei bine, curând, foarte curând veți accesa la Radio Domeldo Pop & Rock Channel– și, nu mă îndoiesc, îi veți face și pe alții s-o facă neuitând că și ei sunt la fel de buni melomani precum voi!

Veți da de un playlist riguros selectat care face trimitere la ceea a fost mai bun în muzica universală pop & rock din ultimii 60 de ani! Muzica noastră va putea fi ascultată (sau de ce nu, dansată!) de melomanii tuturor generațiilor de atunci și până azi, de la să zicem, fanii lui Frank Sinatra (cu al său My Way, din anii ‘60, la reggaeton-ul fulminant din 2017, Despacito, al lui Luis Fonsi and Daddy Yankee). Și îmi pun o dorință, dar o spun cu voce tare, căci voi o puteți face adevărată: ca și acest Pop & Rock Channel să fie un succes precum celelalte. Radio Domeldo arată încă odată că e al vostru, al ascultătoarelor și ascultătorilor împătimiți de muzica adevărată. În care intră și pop(ular) music, cea creată cu har. Mai stați? Dați click pe Pop & Rock Channel și apoi dați-ne de veste cum vă place!

Sergiu Alex
Director muzical al Radio Domeldo

P.S. Pariem că veți rămâne „uitați” pe Radio Domeldo? Mă supun: cu toții veți fi câștigători!

 

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide