Sunetul Muzicii la Valetta, Malta

Puţine musical-uri au rămas în conştiinţa a mai mult de o generaţie. Cele mai multe nici nu ar merita, desigur. The Sound of Music, însă, e un caz special. Este spectacolul pentru copii şi adulţi deopotrivă, care place şi acum, se joacă şi stoarce lacrimi sincere. Ce mai contează că prima reprezentaţia pe Broadway a fost în 1959! Filmul omonim din 1965, cu Julie Andrews şi Christopher Plummer impresionează şi astăzi, nu doar prin muzica lui Richard Rodgers, ci şi prin jocul actoricesc fenomenal, pelicula câştigând cinci Premii Oscar.

Cum spuneam, povestea Mariei Rainer se vinde şi azi peste tot în lume, inclusiv în Malta, unde în fiecare vară timpurie, cum este acum aici la Valetta, o companie privată (Grapevine Music) o pune în scenă an de an. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, în sâmbăta Paştelor, când părinţi maltezi sau de te miri ce naţionalitate şi-au adus copiii la The Mediterranean Conference Centre. În treacăt fie spus, copiii maltezi sunt cel puţin bilingvi începând din şcoală, engleza fiind practic cea de a doua limbă maternă, ca să spun aşa.

Cu toate că interpreta Mariei Rainer (Dorothy Bezzina) este de meserie…profesoară de limbă malteză, calitatea interpretativă a fost peste cea a multor soprane profesioniste pe care le-am văzut şi, mai ales, auzit de-a lungul vremii, în acest rol. Despre orchestră, impecabilă, se poate spune că a fost condusă de Paul Abela, probabil cel mai bun muzician şi regizor muzical al Maltei.

Video+foto: Radio Domeldo

<
>

Cristian Ivaneş
Valetta, Malta

 

 

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide