Muzica şi … bunul simţ

FOTO STELA INANES MAI 09 De fapt, în toate s-ar cuveni bun simţ, asta este foarte clar!

Când auzi azi nişte miorlăituri jalnice sau nişte zgomote fals lătrătoare, la asta se şi gândeşte, imediat, omul normal. De fapt, nici nu este de mirare, fiindcă totul porneşte de la om! Dacă omul are bun simţ şi creaţia sa, munca sa, cuvintele sale, faptele sale – au. Dacă nu – nu. Şi dacă bunul simţit este însoţit şi de creație, omul este cu adevărat o fiinţă superioară, vorba anticilor „asemeni zeilor”. Dacă nu – nu.

1872, Viena. Johannes Brahms se găsea în vacanţa de vară la via unui prieten, undeva în jurul capitalei. Totul era minunat: aerul, natura, bucatele servite la masă, soarele, compania. La prânz se servi şi un vin foarte bun „al casei”, cum se lăuda gazda:

***
– Maestre, am plăcerea să vă prezint pe „Brahms”-ul cramei mele! – zise acesta cu emfază.
La care Brahms, modest dar glumeţ, îi replică pe dată:
– Atunci deseară bem un „Beethoven”?!

Tot Viena. Wagner făcea repetiţie cu orchestra la opera Lohengrin. Muzicienii erau cu adevărat impecabili. După două ore de cântat, în care toţi instrumentiştii îşi puseră tot sufletul, Wagner opri repetiţia şi profund emoţionat le spuse:

– Vă mulţumesc din inimă! Aţi cântat mult mai frumos decât am compus eu!

***
New York. Concert mare în pregătire, repetiţii obositoare şi pretenţioase, căci dirija însuşi Toscanini, care nu trecea cu vederea nici un un mic rabat de la perfecţiune.

La un moment dat, Toscanini îi face o observaţie, foarte pertinentă de altfel, sopranei, care se simte extrem de ofensată:

– Dumneavoastră, maestre, văd că pierdeţi din vedere faptul că eu sunt o mare artistă! – se răsti insolentă diva.

La care Toscanini replică prompt:

– Promit să nu deconspir acest secret neştiut de nimeni, vă asigur!

* * *
Germania. O vacanţă de vară şi o vilă închiriată lângă cea a unui pictor norvegian pe nume Edvard Diriks (1855-1930), talentat, dar abia sosit şi de aceea probabil foarte, foarte obosit. Din vila vecină se auzea un pian muncit din greu, o după-amiază, două, trei, până noaptea târziu. A treia seară cei doi vecini ies pe balcon, fiecare dornic să guste răcoarea serii. Pictorul întreabă iritat:

– Dumneavoastră aţi clămpănit zilele astea, ore în şir, la pian?

– Da – răspunse pianistul mirat.

– Să ştiţi că m-aţi scos din sărite! Şi vă străduiţi degeaba exasperând vecinii, fiindcă n-o să ajungeţi nicăieri, fiindcă n-aveţi pic de talent!

Pianistul zâmbi şi spuse calm:

– Mai ştii că n-aveţi dreptate?! Mă numesc Franz Liszt şi nu sunt nici eu mulţumit întotdeauna de mine. De aceea studiez mereu.

Jenat, Diriks se retrase, nu înainte de a-şi cere respectuos scuze.

Video: YouTube

Bunul simţ?

Pasăre rară … deşi este o putere pe care numai prostul trufaş o poate respinge, cum zicea Iorga.

Dar poate că totuşi tot la Tagore găsim salvarea. „Sunt adevăruri care se spun şi adevăruri care se tac” …

 

Stela-Maria Nistor

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide