Monteverdi, Lipatti, Toscanini şi 2017

Patrascu1 2017 este anul Monteverdi (450 de ani), centenarul Dinu Lipatti, dar e și anul Arturo Toscanini (150 de ani de la naștere). Coperta numărului din Ianuarie al revistei britanice Gramophone îi este dedicată. img_1497

În 1946, Arturo Toscanini împreună cu NBC au dus la capăt un proiect de înregistrare a câtorva opere italiene. În fond, marele dirijor era cunoscut în primul rând pentru realizările sale în teatrul de operă, chiar dacă era apreciat la superlativ și pentru concertele simfonice. Cele câteva opere înregistrate (La bohème, La traviata, Un ballo in maschera, Falstaff și Aida – care a fost și filmată), realizate în zorii industriei fonografice moderne, au făcut istorie, reprezentând și astăzi o referință, mai ales în ceea ce privește arta dirijorului.

Le-am ascultat de multe ori, supărându-mă că nu se aud la fel de bine precum discurile de studio de mai târziu, regretând că Toscanini și Maria Callas nu s-au plăcut (maestrul o prefera pe Renata Tebaldi) și nu au înregistrat nimic împreună, dar mereu rămânând mut de admirație în fața evidenței: cunoștea opera italiană ca nimeni altul, de vreme ce dirijase premiera mondială a  Boemei, având contact direct cu marii compozitori ai timpului său. Era atât de pătruns și de serios în ceea ce făcea, încât, purtat de val, începea să cânte odată cu orchestra și cu soliștii, ceea ce-i înnebunea pe inginerii de sunet, care-și vedeau ruinate înregistrările. Dar azi prețuim mai mult decât orice tocmai aceste accidente tehnice.

La repetițiile pentru La traviata, cineva din zona tehnică, un anonim căruia nu vom înceta să-i mulțumim, a lăsat deschis microfonul din studioul unde se repeta și astfel s-au păstrat nouă ore de intimitate a unui geniu și a orchestrei sale. Sunt momente de muncă, de încordare, de urlete (Heeeeee! Contrabassi!!!! E corre note! Short notes!), sau de acribie ritmică. Printre aceste momente, unul singur e suficient pentru a construi un întreg univers.

Avea 79 de ani. Și trebuia să repete partea orchestrală din celebra arie a Violettei Valéry, din La traviata. Este un moment de disperare, eroina, bolnavă de tuberculoză, se stinge, după ce toți au părăsit-o. Soprana, Licia Albanese, nu este prezentă în înregistrare. Drept urmare, cântă chiar Arturo Toscanini. Pur și simplu este cea mai frumoasă interpretare…

Video: YouTube

Alexandru Pătraşcu
Articol preluat cu acordul autorului de pe blogul acestuia, https://despreopera.com/

 

FacebookTwitterGoogle+WhatsAppLinkedInPartajează

Comentarii

Acest website conține cookie-uri. Utilizând acest site, vă dați acordul pentru folosirea cookie-urilor. mai mult

Ce înseamnă cookie?

Închide